Adam si Eva (POV)
Daca o sa va spun ce s-a intamplat, nu o sa ma credeti. Nici eu nu as crede, daca nu as fi implicata.
S-a intamplat candva, demult de tot, pe o planeta mica si furioasa. Eram doar un mic invatacel care studia stiinta omului. Am invatat atat de multe, incat am devenit aroganta. Si pentru ca deja devenea plictisitor sa studiem acelasi cod genetic fara sa aflam nimic nou, eu si partenerul meu de laborator am incercat sa facem ceva inedit. Ceva ce nu mai facuse nimeni pana atunci.
Si am reusit. Am facut ceva… dar mai bine va povestesc.
***
Adoram sa il privesc pe Aishan pe furis. Genele lui lungi si curbate, atat de rar intalnite la o fiinta de genul lui, parca impleteau povesti nespuse la fiecare clipire. Isi scutura din cand in cand capul, total involuntar, iar buclele lungi si negre ii incadrau fata. Apoi ma privea zambind, iar eu stiam ca iar m-a prins asupra faptului.
-Malia, Malia, spuse el aproape cantand.
M-am aplecat din nou asupra microscopului, pentru a studia secventa de ADN.
-Cred ca sunt gata. Trebuie sa ii mutam in womb pentru noua luni si daca totul merge bine…
Ce se va intampla daca totul merge bine? Nu stiam cui sa ii aratam ce am facut sau cum vor reactiona ceilalti stiintologi. In mintea mea ne aclamau, ne dadeau cateva premii, apaream pe toate hologramele. Asta ar fi trebuit sa se intample. Doar ca fiintele erau speriate de acest tip de evolutie in stiinta. In cel mai rau caz, ne astepta izolarea pe planeta Cintra.
-La ce te gandesti? intreba Aishan apucand o suvita din parul meu rebel, pentru a o duce dupa ureche.
-Daca ajungem pe Cintra?
-Ar fi niste tampiti daca ne-ar izola pentru o astfel de descoperire. Cineva trebuie sa aiba curajul sa faca progrese in stiinta, sa riste, sa inoveze, chiar daca unora nu li se pare etic, spuse el cu inflacarare.
-Chiar crezi ca se vor dezvolta fara probleme?
-Ramane de vazut. Hai sa nu ne preocupam pentru probleme care nu exista inca. Mai bine gandeste-te la altceva.
-Cum ar fi? am intrebat zambind.
El avea mereu efectul asta asupra mea: sa ma linisteasca si sa ma distraga de la orice ma agasa.
-Cum ar fi, ce nume le punem?
-M-am gandit la ceva, am recunoscut. Dar nu vreau sa iti spun inca. Hai sa vedem daca supravietuiesc, apoi le dam nume.
Aishan si-a proptit barbia de crestetul meu. Ii simteam respiratia constanta si ma intrebam, din nou, de ce exista toata aceasta chimie incredibila intre noi si totusi niciunul nu face urmatorul pas.
Usa laboratorului a fost trantita de perete si Ariki s-a napustit in incapere.
-Ce a fost in capul vostru? Cum ati putut face asa ceva?
-Nu stiu despre ce vorbesti, am incercat sa spun cu nonsalanta.
-Malia, stii exact despre ce vorbesc. Experimentul vostru. Ce ati facut voi… poate sa distruga tot. Laboratorul, stiinta, lumea noastra, asa cum o stim!
Ariki parca arunca sageti din ochi, atata manie vibra in el. O vena ii pulsa la tampla dreapta.
-Exagerezi, spuse Aishan. Dupa ce te calmezi, putem discuta despre asta si vei vedea cate beneficii va aduce acest experiment lumii noastre.
-Nu puteti sa va jucati de-a zeii! tuna el.
-Haide, Ariki! Asta e o gandire inapoiata. Ma asteptam la mai mult de la conducatorul Laboratorului.
-Chestiile astea, spuse el aratand catre womb, vor distruge totul, inclusiv pe voi. Trebuie sa renuntati la ele, sau veti castiga un bilet doar dus catre Cintra.
Doar numele temutei planete ma cutremura. Acolo erau izolate cele mai periculoase fiinte, care incalcasera legile noastre. Nu ne puteau inchide acolo, doar pentru un experiment stiintific, nu?
-Ascultati-ma. Amandoi. Am pregatit o naveta care decoleaza intr-o ora. Luatii chestiile astea si orice dovada a experimentului vostru si le aruncati in spatiu. Iar la intoarcere, daca sunteti norocosi, poate nu veti fi izolati.
-E atat de nedrept! se vaita Aishan. E munca noastra.
-Distrugeti chestiile sau va reclam chiar eu!
***
Cinci ani mai tarziu
Eram constienta ca sunt in culcusul meu, dar in acelasi timp dormeam. Eram in starea aceea stranie dintre somn si trezire, cand te intorci pe partea cealalta, adormi la loc, iar a doua zi nici nu iti amintesti ca aproape te-ai trezit. Asta in cazul in care niciun zgomot puternic nu te smulge din somnul dulce. Ceea ce s-a si intamplat.
Alerta! Rezerve de oxigen foarte reduse!
A treia alerta din ziua aia. Indiferent cat ne straduiam, oxigenul din nava se epuiza mai repede decat puteam noi sa procuram.
M-am ridicat in sezut si m-am uitat la Aishan. Dormea cu spatele la mine si pot sa jur ca bolborosea ceva in somn.
Fiintele dormeau in partea cealalta a incaperii, in patul lor improvizat. Erau atat de mici! Groaznic de mici, fara aparare si… principala cauza pentru care tot ramaneam fara oxigen. Ei si faptul ca nava fusese proiectata pentru curse scurte, iar noi ramasesem in ea timp de cinci ani.
Stiam ca nu vom mai putea continua asa.
Aishan se trezi pana la urma, desi alarma incetase pentru moment.
-Trebuie sa facem ceva, am spus, iar fiecare cuvant ma durea.
Isi propti barbia pe umarul meu si ofta cu toata fiinta lui.
-Ce putem face? zise el.
-Pai…ne putem intoarce pe planeta.
-Vom fi izolati, iar fiintele distruse. Ucise, vreau sa spun. Ei sunt… ca noi.
-Nu sunt chiar ca noi. Sigur ai vazut si tu. Sunt mai mici si din analizele mele, au o speranta de viata de maxim saizeci de ani. Sunt multe diferente, am spus.
-Stiu. Dar simt ca noi. Simt durerea, spaima, nedreptatea. Exact ca noi. Deci ce altceva putem face?
-Ramanem aici, dar mai devreme sau mai tarziu vom muri sufocati. Asta daca nu ne gasesc ai nostri primii si distrug nava cu noi pe ea.
-Nu ne vor gasi, spuse el. Will scaneaza mereu spatiul dupa nave.
-Te bazezi pe un AI sa aiba grija de noi?
-Malia, Will are grija de noi de cand ne-am urcat pe nava. Ai nostri nu ne vor gasi. Nici nu stiu daca ne mai cauta, dupa atata timp.
-Bine. Si totusi, revenind la problema noastra…
-Am o propunere. E nebuneasca, dar s-ar putea sa fie singura solutie. Sa gasim o planeta care poate sustine viata.
-Vrei sa colonizam o planeta? am intrebat pe jumatate amuzata, pe jumatate exasperata.
-Nu chiar. Doar sa ii ducem pe ei acolo. Sa le dam o sansa. Iar alor nostri le spunem, la intoarcere, ca am scapat de ei.
-Exista o astfel de planeta in sistemul nostru solar?
-Nu in sistemul nostru solar.
-Ai si gasit-o, nu-i asa?
-M-a ajutat Will. E la zece ani lumina fata de punctul in care ne aflam acum.
***
-Eu nu vreau sa intru acolo, spuse Masculin dand din picior.
-Trebuie, am incercat sa ii explic pentru a sasea oara.
-Nu vreau, nu vreau, nu vreau!
Alerta! Rezerve de oxigen foarte reduse!
La naiba!
-Nu o sa ti se intample nimic, doar dormi putin.
Vreo zece ani, cam asa.
Alerta! Rezerve de oxigen foarte reduse!
Aishan il lua pe Masculin pe sus si il puse in capsula pentru soma. Am luat-o repede si pe Feminim si inainte sa inceapa sa protesteze la fel la varianta ei masculina, amandoi erau sedati.
-Urmezi tu, iubito! spuse Aishan lipindu-si buzele de ale mele.
M-am intins in capsula. Simteam ca spatiul ingust se strange in jurul meu si ma sufoca. Dar era singura solutie pentru a ajunge acolo. Cu rezervele noastre insuficiente de oxigen, nu puteam calatori decat in soma.
***
-Uau, cat de mult verde! se minuna Aishan.
-Si ce aer proaspat! Aproape te ameteste.
Dupa zece ani de somn in capsula si fara sa fi imbatranit vreo zi, am aterizat pe planeta descoperita de Will. AI-ul o scanase cat timp am survolat deasupra ei si nu a gasit forme de viata inteligente.
Am luat fiintele si le-am dus la o apa din apropiere, pentru a le spala.
-Planeta noastra nu a fost nici la inceputurile ei atat de verde. Si nici nu are atatea intinderi de pamant. In cazul in care vom avea nevoie vreodata sa colonizam…
-Nici sa nu te gandesti, Aishan! Nu va afla nimeni de planeta asta. Promite-mi!
-Iti promit. Oricum, daca va veni cineva aici, se va intreba de unde au aparut ei, spuse aratand catre micile fiinte care se jucau in apa.
-Tu chiar crezi ca vor supravietui aici? l-am intrebat.
-Da. Sunt mai rezistente decat noi. Suporta bine frigul, nu au nevoie de atat de multa hrana, au sanse mari sa supravietuiasca. Chiar daca nu traiesc sute de ani, ca noi…
-Trebuie sa ii invatam sa faca focul, sa procure hrana, sa construiasca adapost, sa se apere.
-Da. Ramanem aici pana ii invatam.
-Ia-l pe Masculin si pune-i niste apa in cap, trebuie spalat bine, ca a reusit sa isi puna pamant in par intr-un timp record.
Aishan scoase limba la mine si ma stropi cu apa.
-Malia, te-ai gandit la nume? Doar nu o sa le zicem Masculin si Feminin la infinit.
-Chiar m-am gandit, am spus in timp ce o prindeam pe Feminin sa o spal.
-Cred ca ar trebui sa isi stie numele.
-Ea e Eva, am spus in timp ce o bagam in apa.
-Eva. Da, suna foarte bine, imi place.
-Iar zgatia asta mica, am spus aruncand cu apa spre Masculin, e Adam.
-Adam si Eva.
Fiintele pornira alergand spre uscat, in timp ce cantau “Adam si Eva, Adam si Eva, lalala!”.
-Adam si Eva. Tot ce am construit mai frumos.
Cand m-am intors catre Aishan, am vazut cum o lacrima i se prelingea printre genele lungi, alunecand pe obraz.
***
-Autorizati decolarea?
Nu aveam putere sa ii raspund lui Will. Parca fiecare celula din corp ma durea, fiecare in alt fel si fiecare urla sa ne intoarcem la ei.
-Autorizez decolarea, spuse Aishan.
M-am rezemat de el, pentru ca simteam ca ma prabusesc.
-Trebuia sa fie doar un experiment. Sa facem fiinte in laborator. Sa revolutionam stiinta. Si atunci… de ce doare atat de mult, Malia?
-Pentru ca nu mai e de mult doar un experiment. De la primul scancet, ne-am luptat pentru vietile lor. Si pare oribil sa ii parasim.
-Stii ca noi nu am supravietui aici, spuse el.
-Stiu. Ariki a avut dreptate: ne-am jucat de-a zeii si acum platim pretul.
-Vom ajunge in Cintra, nu-i asa?
-Da. Dar te rog, Aishan, te rog, orice ti-ar face acolo, nu le spune despre ei!
-Jur! spuse el strangandu-ma in brate.
-Tot ce sper este ca la un moment dat in viata asta sa reusim sa ne intoarcem aici, sa ii revedem.
Planeta frumoasa pe care locuiau acum Adam si Eva abia se mai vedea din nava.
-Eu le-am dat nume fiintelor, tu pune un nume planetei. Si asa pare ca te-ai indragostit de ea.
Aishan zambi stins.
-Da, e foarte frumoasa. M-am gandit ca daca tot e atat de verde si cu o intindere atat de mare de pamant, sa aiba un nume care sa o reprezinte.
In spatele nostru se auzea zgomotul specific capsulelor de soma, care erau deschise si ne asteptau. Inca o calatorie de zece ani lumina si apoi cine stie cati ani in izolare.
Dar daca ar fi sa mai traiesc o viata, as face-o din nou, chiar stiind cata durere implica asta.
-Spune, Aishan!
-Planeta Pamant!
Povestea este scrisa la provocarea S.I.M.T. by Mona Simon.