O altfel de iubire (POV)
B. isi amintea si acum. Dupa atatia ani, inca stia. Era o zi de vara fierbinte. Si acolo era ea. Ii vom spune R. Nu stia ca viata i se va schimba. Nu avea intentia sa o schimbe. Dar a acceptat schimbarea, a imbratisat-o. A stiut sa o iubeasca. Exact asa cum e. Fara conditii, fara rezerve. Simplu, profund si neconditionat.
Isi amintea cum ea a pasit pe piatra cubica, venind sa o cunoasca. Femeia asta cu ochi de copil naiv si parul rosu ca focul parea sa aiba cele mai bune intentii. Dar nu asa pareau a avea si altii?
B. aflase, de la o varsta frageda, ca oamenii pot afisa cele mai pure intentii, dar pe dinauntru sufletul lor sa fie negru, rece si hain. Uneori, oamenii iti intind o mana si cand esti convins ca o fac pentru a te ajuta sa te ridici, de fapt te lovesc. Si nu le pasa ca te doare, ca sangerezi, ca plangi si lacrimile iti curg precum un izvor nesecat de durere si amaraciune. Te lovesc si pleaca, de parca ar fi cel mai normal lucru din lume.
Atunci cand stii cum e cand te simti abandonat, nedorit, coplesit de atata rautate, haituit, muscat, alungat, este cel mai greu lucru din lume sa iti gasesti puterea de a mai avea incredere. Ai munti de iubire de dat, dar cand oamenii iau iubirea ta si arunca, o calca in picioare, o privesc de parca ar fi un gunoi, preferi sa o sechestrezi in tine, sa nu o mai lasi sa iasa niciodata, sa nu o daruiesti nimanui.
Asa ca… de ce ar avea incredere in ea? De ce ar mai avea incredere vreodata in cineva?
R. s-a apropiat, a venit sa o cunoasca fara sa o invite cineva. S-a asezat pe scara rece din marmura si i-a sters ochii umezi de atatea lacrimi cate au curs. A servit-o cu ceva bun si i-a ramas alaturi, minute la rand. B. nici nu isi daduse seama cat ii era de foame. Bineinteles ca ii era, i-a fost zile la rand, dar intr-o lume atat de rece si agresiva, cui sa ceri de mancare? Cine sa se opreasca o clipa din fuga asta fara sens, ca sa iti dea un colt de paine?
Si in timp ce statea acolo, langa ea, pe scari, B. a stiut. Aproape ca nu avea curajul sa o creada, ii era atat de teama sa nu fie dezamagita din nou, dar in adancul fiintei ei o stia: fata asta e diferita. Nu are in ochi rautatea aceea caracteristica, pe care majoritatea oamenilor o au.
Iar in clipa aceea si-a permis sa simta, sa spere, sa ceara lucruri despre care credea ca ii vor fi interzise pe veci.
A stiu ca poate avea incredere in fata asta, ca se poate abandona ei intru totul, ca nu trebuie sa ii mai fie frica sa nu cada, caci ea o va prinde, sa nu ii mai fie teama de singuratate, caci ea ii va fi alaturi, sa nu ii mai fie frica de foamete, caci ea o va hrani si sa nu se teama de frig, pentru ca ea isi va pogori bratele in jurul ei, ca pe niste aripi uriase, menite sa o protejeze de tot ce e rau.
Ea nu a salvat-o, ci s-au salvat reciproc.
S-au avut una pe cealalta. Au luptat impreuna impotriva oamenilor care incercau sa le doboare si a celor care incercau sa le dezbine. Au invatat sa se inteleaga din priviri, sa isi marturiseasca sentimentele fara vorbe, sa se completeze, sa se aiba una pe cealalta.
Au dormit pe aceeasi perna, au impartit acelasi scaun uneori si aceeasi bucurie de a vedea marea, soarele, nisipul. Cand R. plangea, B. isi lasa capul pe umarul ei si doar statea asa, stiind sa o asculte, sa o aline. Iar cand B. plangea, ea lasa orice ar fi facut in momentul acela si alerga sa vada ce a patit.
Trecut-au ani si ani de la prima lor intalnire si au trecut frumos, blajin, cu zambete si daruire. R. a devenit mai echilibrata si mai sigura pe ea, dar nu se da niciodata in laturi de la un joaca mai copilareasca si indiferent cat ar fi de ocupata, gaseste mereu timp pentru o mangaiere, o vorba calda sau o plimbare impreuna.
B. a trecut de primavara vietii si a invatat sa aiba incredere in oameni, pentru ca pot fi buni, calzi, cu o inima mare. Iar daca nu sunt, ea o va apara de orice rautate. Nimeni nu o va mai lovi vreodata, nu o va mai rani in vreun fel, caci desi R. e mica si firava, e capabila sa napusteasca zeci de uragane asupra celui care are intentii rele cu fata ei.
Povestea lor merge mai departe, demonstrand ca iubirea nu tine cont de specie, rasa, culoare sau alte etichete stupide. Iubirea e mai presus de ambalajul care ne inconjoara, e in interiorul nostru, arzand cu flacara vesela, care ne incalzeste sufletul.
Si tot ce isi doresc ele este sa se aiba una pe cealalta cat mai mult timp de acum incolo.
Multi nu au inteles niciodata si nu vor intelege. Pacat de ei, ca sunt atat de seci, de netraiti!
B. e Bela, printesa ei frumoasa, iar R. e mama ei umana, e sora, e prietena, e seful de haita, uneori. In ochii reci ai lumii, ea a stapana, iar B. e doar catelusa ei, fosta maidaneza.
Dar ce stiu oamenii reci despre iubirea neconditionata dintre un caine si omul sau?
Povestea O altfel de iubire (POV) este scrisa la provocarea S.I.M.T. by Mona Simon.
Pe printesa mea maidaneza o gasi si pe Facebook.