Construiește-ți povestea de succes cu Vindem-Ieftin.ro

Alona încercă să își controleze tremurul mâinilor și să își corecteze postura, astfel încât să stea cât mai dreaptă.

– Intrați în doua minute, îi șopti asistentul de platou.

Rezistă tentației de a-și șterge palmele transpirate de pantaloni; în schimb, respiră adânc și își ținu capul sus, refuzând să se încline în fața emoțiilor.

– Invitatul nostru de astăzi este Alona Iancu, Francizat Depozit Virtual, spuse prezentatoarea. Alona, bine ai venit la “Povești de succes”!

Alona păși cu încredere în platou, dădu mâna cu prezentatoarea, apoi se așeză pe canapea.

– Spune-ne, Alona, cum a început povestea ta?

– Lucram de cinci ani într-o corporație și simțeam că m-am plafonat, că îmi doresc ceva nou, o provocare.

– De ce ai ales Casa de Comenzi Vindem-Ieftin.ro și cum ai devenit francizat?

Alona simțea cum emoțiile se risipesc. Știa cine e, ce își dorește și ce face aici. Nu avea de ce să își facă griji.

Se relaxă puțin, trase aer în piept și spuse:

– M-a atras faptul că este o companie aflată în proces de expansiune. Într-o lume în care puțini știu ce vor sau ce direcție să urmeze, ei au o misiune clară: mai puține camioane încărcate cu materiale de construcții pe șosele, scurtarea traseului parcurs de un material de la fabrică la client, diminuarea cheltuielilor de logistică și un impact pozitiv asupra mediului înconjurător.

Zâmbi, apoi își aminti că prezentatoarea îi adresase doua întrebări.

– Procesul nu a fost complicat. Am intrat pe https://vindem-ieftin.ro și am aplicat pentru a deveni francizor. Mai dificil a fost să renunț la viața de corporatist, să îmi redefinesc traseul profesional și să pășesc într-o lume pe care nu o cunoșteam atât de bine.

Construiește-ți povestea de succes
– Ți-a fost teamă? întrebă prezentatoarea.

– Desigur. Toți trăim cu teama de eșec. Uneori este suficient de mică încât să o putem ignora, altfeori este de-a dreptul paralizantă. Însă faptul că am luat o decizie și m-am dedicat ei mi-a readus echilibrul profesional la care visam.

– Care este rolul tău ca francizat Depozit virtual?

– Îmi place să spun că ajut oamenii să își construiască propria poveste de succes, cărămidă cu cărămidă. Depozitul virtual oferă avantajele unui depozit cu materiale de construcții de proximitate, la un cost mai mic. În plus, clienții mei nu aleargă după materiale de construcții din depozit în depozit, ci investesc timp în lucrurile care contează pentru ei.

– A fost vreun moment în care ai vrut să renunți?

– Da, la început. A fost un gând care mi-a încolțit la un moment dat într-un cotlon al mintii: și dacă nu e de mine? Însă am învățat trei lucruri importante de-a lungul carierei mele. Primul este că atunci când pornești pe un nou drum, e normal ca uneori să iți fie mai dificil. Al doilea lucruru este că nu va fi mereu așa. Și asta e valabil și când vrei să avansezi în carieră, și când pornești  o afacere, și când ai un bebeluș care poate plânge, iar tu nu ai habar de ce. Nu va fi mereu dificil; dacă ai răbdare, iți acorzi timp și te dedici muncii tale, indiferent care este ea, lucrurile vor deveni din ce în ce mai ușoare.

– Și cel de al treilea lucru? întrebă prezentatoarea, schițând un zâmbet blajin.

– Lucrurile bune se întâmplă celor care nu renunță.

DepozitVirtual
-Alona, ne poți spune care sunt beneficiile pe care ți le oferă franciza Depozit Virtual?

– Pot lucra de oriunde, îmi fac propriul program, iar câștigurile sunt direct proporționale cu efortul pe care îl investesc în acest proiect.  Am reușit să îmi separ viața profesionala de cea personala, astfel incât să am rezultate foarte bune pe plan profesional, dar totodată să petrec timp cu familia.

– Care crezi că este cel mai mare beneficiu al clienților tai?

– De cele mai multe ori, oamenii care se apuca să își construiască o casă nu sunt specialiști în domeniul construcțiilor. Este un domeniu nou pentru ei, necunoscut și ușor ostil. Nu știu de unde să procure materialele necesare, unde pot găsi cel mai bun preț, apoi apar tot felul de probleme punctuale: “ce cantitate cumpăr?”, “cum o transport?”, “cu ce o transport?” și așa mai departe.

– Așa este, e foarte dificil pentru un necunoscător să gestioneze toate aceste probleme.

– Aici intervin eu, oferindu-le consultanță, pentru a-i împrieteni cu acest domeniu și a le oferi cea mai bună variantă: Depozitul Virtual, care dispune de toată gama de materiale de construcții și însoțește clientul în aceasta călătorie, de la comanda online sau telefonică și până când marfa de calibru ajunge la adresa lui.

– Care sunt obiectivele tale pentru următorii 2 ani?

– Îmi doresc să ajut tot mai mulți oameni să își construiască acea casă la care visau, fară stress, fară timp pierdut prin depozite și la prețuri mai mici. Cât despre depozitul virtual Vindem-Ieftin, continuă să crească, plănuiește ca în următorii 10 ani să deschidă 100 de Depozite Virtuale în România și 50 în Europa, având tot mai mulți clienți mulțumiți în fiecare zi.

 – Alona, iți mulțumim pentru că ai acceptat invitația noastră la emisiunea “Povești de succes”. Acum, la final, te rog spune-ne ce sfaturi ai pentru persoanele care sunt în dubii în privința accesării francizei Depozit Virtual?

– Să nu se sperie de acest domeniu, că nu este bau-bau. Prin studiu și dedicare vor ajunge să îl cunoască și să îl iubească. Iar dacă dorința lor este să ajute oamenii să-și construiască casa mult visata, ca francizat Depozit Virtual pot face asta, având în același timp confortul financiar dorit și timp liber, pentru a-l petrece alături de cei dragi.

Construiește-ți povestea de succes

Articolul “Construiește-ți povestea de succes cu Vindem-Ieftin.ro” a fost scris pentru SuperBlog 2022.

Surse foto:

  • Vindem ieftin
  • Canva pro

1 thought on “Construiește-ți povestea de succes cu Vindem-Ieftin.ro

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *