Ce fac pentru a rămâne în pas cu tehnologia

Tehnologia, sau cel puțin tehnologia așa cum o cunoaștem astăzi, nu a fost prezentă în viața mea încă din prima clipă, deși în cea mai mare parte a timpului mi se pare că o folosesc de când mă știu.

M-am prins în dans cu tehnologia când aveam opt ani și am avut prima dată un telefon mobil în casă. Nu era al meu, era al fratelui meu, dar îl mai prindeam și eu din când în când și îl butonam, fascinată. Era un Nokia 1610, mare cât o cărămidă și la fel de greu, care nu știa să facă prea multe, dar… așa arăta tehnologia la vremea aceea, prin 1996.

Am continuat să mă țin în dans, învățând pașii din mers, când am avut primul computer, patru sau cinci ani mai târziu. Am prins repede gustul jocurilor Mortal Kombat, Need 4 speed, GTA, iar puțin mai târziu am descoperit jocul care mi-a consumat fix o vacanță de vară: Gothic II.

Tehnologie

În adolescență, am gustat și eu, împreună cu colegi și vecini de vârsta mea, frumusețea de a merge la o sală de internet. Unii se duceau să joace Counter, eu m-am plictisit destul de repede, dar am găsit ceva fascinant: Mircul.

ASL, PLS? Vedeți voi, pe vremea aia, să fi fost prin 2004 sau cam așa, încă nu aflase nimeni că să discuți cu oameni total random de pe internet poate fi chiar periculos. Din fericire, am avut mereu un instinct de conservare sănătos, iar când colegele mele mergeau să se întâlnească cu tipii cunoscuți pe Mirc, eu de obicei spuneam pas.

Mulți ani s-au scurs, poate prea repede, de atunci, iar eu am rămas mereu prinsă în dans cu tehnologia, cunoscându-i pașii fără să ii învăț înainte.

Am pus statusuri ciudate pe Yahoo Messenger, mi-am creat profil de Hi5, apoi blog pe Blogspot, ca mai târziu să îl mut pe WordPress, am descoperit că pot urmări actorii mei preferați de la Hollywood pe Twitter și da, recunosc, l-am urmărit o perioada pe Shelly pe Youtube.

Exista atunci, și cred că nu doar la mine, o dorința avidă de a cunoaște, de a consuma tot mai multă tehnologie, indiferent sub ce formă venea ea.

De fiecare dată când puneam mâna pe un nou device, eu știam intuitiv cum funcționează, dacă intram pe o nouă platformă tot intuiția mă ajuta să mă acomodez rapid cu ea, iar atunci când mi-am ales cariera pe care vreau să o construiesc, m-am bazat pe tehnologie să mă ajute. Pentru că dacă nu ar exista tehnologia așa cum o știm astăzi, nici jobul meu de specialist marketing online nu ar exista.

 O nouă provocare: să rămân în pas cu tehnologia

Mare mi-a fost mirarea când am realizat, nu demult, că din anumite puncte de vedere, tehnologia nu mai este atât de ușor de înțeles cum era când aveam 15 sau 20 de ani.

Spre exemplu, am folosit Android de când am avut primul smartphone și îmi este greu să folosesc meniul de la IPhone. Nici nu mai vorbesc despre Mac, pe care chiar nu l-am folosit niciodată; și cu Bitcoin mi-a fost mai dificil până am înțeles ce e și cum funcționează. Și încă o chestie: îmi spune și mie cineva cum funcționează Telegram?

Un lucru este cert: tehnologia avansează rapid, uneori atât de rapid încât mă simt puțin copleșită. De aceea, am început să fiu mai atentă la noile tendințe și să încerc să pasul cu țin cele mai importante schimbări.

Un mod simplu și plăcut de a face acest lucru este să ascult un podcast de tehnologie.

Tehnocultura – tehnologia explicată pe înțelesul tuturor

Tehnocultura este un podcast de cultură generală din domeniul tehnologiei, cu explicații pe diferite subiecte legate de tehnologia pe care o folosim în viața de zi cu zi.  Gazdele acestui podcast sunt Vlad Bănică și Manuel Cheța, care au îmbinat pasiunea lor pentru tehnologie pentru a da naștere acestui proiect, care ne ajută să fim la curent cu știrile cele mai importante și cu modul în care tehnologia se transformă în timp.

Să ascult un podcast sau un audiobook în timp ce gătesc, plimb câinele, colorez sau fac diverse treburi prin casă este un obicei care face parte din viața mea de ceva timp, deci să includ și un podcast despre tehnologie pe lista mea de favorite a fost ceva ce a venit natural.

a ramane în pas cu tehnologia

În dansul ăsta, tehnologia pare că vrea să facă pași în plus fără mine, iar podcastul Tehnocultura reușește, într-o manieră prietenoasă, să mă ajute să nu pierd ritmul.

Ce am aflat recent din podcastul Tehnocultura:

  • ce este și cum funcționează platforma BeReal
  • tips and tricks despre cum să alegi o placă video
  • cum să îți pornești PC-ul de la distanță, cu ajutorul unui router
  • dacă utilizezi Spotify pe PC, îți poți folosi telefonul pe post de telecomandă, pentru a schimba melodia
  • NASA testează un viitor sistem planetar de apărare; primul pas a fost să modifice traiectoria unui asteroid
  • cum funcționează becurile smart, care se conectează prin Wi-Fi
  • roți mai mari la mașină nu înseamnă confort sporit; în plus, influențează creșterea consumului de combustibil
Tehnologie
Tehnologie


Nu ai cum să faci abstracție de tehnologie, într-o lume în care aceasta s-a împletit cu toate domeniile care ne influențează viața, de la felul în care comunicăm, până la cum ne plătim facturile. Ceea ce poți face este să te prinzi în dans cu ea și să ajungi să o cunoști, să o înțelegi.

Iar tehnologia ne oferă nenumărate căi de a o cunoaște; este deschisă, transparentă, gata să ni se arate.

Tehnologie


Poți să citești cărți sau articole, să urmărești știri sau să asculți podcast despre tehnologie.


Cea din urmă variantă mi se pare cea mai la îndemână, pentru că poți să rămâi la curent cu noutățile și să înțelegi mai bine cum evoluează tehnologia, în timp ce îți faci o porție de cartofi prăjiți, faci sport sau conduci.

Pentru că asta face tehnologia, în primul rând: ne face viața mai ușoară.

a ramane în pas cu tehnologia

Articolul Ce fac pentru a rămâne în pas cu tehnologia a fost scris pentru SuperBlog 2022.

Surse foto:

  • Tehnocultura
  • Canva Pro
  • Gog.com

1 thought on “Ce fac pentru a rămâne în pas cu tehnologia

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *