Amintiri delicioase cu pastele Băneasa

Noaptea se apleacă peste pământ, învelind casele de pe strada noastră într-o mantie întunecată. Norii grei de ploaie s-au risipit, lăsând în urmă cerul nopții înstelat.

Mama se ridică de pe canapea și se duce la culcare. Dar eu știu mai bine: înainte să se bage în pat, o să spele toate vasele din chiuvetă, o să vadă că Bela nu mai are apă în bolul ei, așa că o să îl umple, va împături și va așeza în dulap un hanorac aruncat de mine pe hol, va strânge rufele uscate de pe sârmă și va scoate niște carne din congelator, gândindu-se ce să mai gătească mâine. Pentru că asta fac mamele.

Cred că momentul în care mi-am dat seama că mama muncește prea mult a fost momentul în care am început să mă maturizez.

Mama face curat, mama repară diverse prin casă, mama și doar ea știe cum a reușit să învețe câinele să dea cu laba în clopoțel, atunci când vrea să îi deschidem ușa la balcon. Dacă apare o problemă, sigur mergem repede la mama, pentru că ea va avea soluția potrivită. Și, bineînțeles, mama gătește.

– Ce mai mâncăm, Ramona?

– Păi aș vrea niște paste cu sos.

Dar tu, mamă? Tu ce ai mânca? Tu ce ți-ai dori? Care sunt visurile și aspirațiile tale?

Aveam în jur de 17 ani când am realizat cât de grea este meseria de mamă. Și atunci, am încercat să o fac mai ușoară pentru mama mea: am început să fac și eu curat în casă, să mai strâng din când în când rufele, să spăl vasele, să schimb mâncarea și apa din bolurile cățelului, să gătesc.

Treaba asta cu gătitul nu mi-a ieșit din prima, ci a fost nevoie de multă practică. Am făcut ciorbă de roșii din două roșii și restul apă (nu am știut că trebuie să pun mai multe), mâncare de cartofi cu bacon aproape carbonizat (ups!) și multe alte mâncăruri nu prea reușite.

Dar mama mânca, nu spunea niciodată că nu e bun. Aprecia intenția și cred că era fericită că nu trebuie să mai gătească ea.

Mâncărurile mele au devenit din ce în ce mai bune, dar de departe cea mai apreciată a fost o porție de penne “Carbonara” care nu erau făcute după vreo rețetă consacrată, ci dimpotrivă: după una pe jumătate inventată, pe jumătate improvizată cu ce aveam prin casă.

Penne Carbonara reinventate

Aveam câteva ingrediente: Penne rigate grâu dur Băneasa, carne de porc, ouă și niște smântână lichidă. Și mai aveam câteva frânturi de informații. Îmi spusese sora mea că rețeta originală de Carbonara se face cu ouă și mai văzusem într-o emisiune culinară din care am prins doar câteva minute, că pastele Carbonara se fac cu carne de porc mai grasă.

Așa că am fiert pennele, iar separat am călit carnea tocată cubulețe.

Am scurs pennele când au fost fierte. Mama mă învățase că atunci când fac paste, să le clătesc puțin cu apă rece, ca să nu se lipească, dar pastele Băneasa nu se lipesc oricum, deci am sărit peste acest pas. Am scurs uleiul din tigaia în care se afla carnea, apoi am adugat pennele, două ouă și puțină smântână lichidă. Am pus din nou pe foc și am amestecat energic, pentru că oul începea să se prindă, insistând să se transforme in omletă.

După câteva minute de amestecat vertiginos, am câștigat bătălia. Oul s-a omogenizat frumos, formând împreună cu smântana și cu grăsimea de la carne un sos dens.

L-am gustat, apoi am mai adăugat sare. Am repetat pasul acesta de câteva ori, pentru că puneam sare cu teamă să nu greșesc și să le fac prea sărate.

Au fost o încântare! Dintre toate rețetele de penne, dintre toate felurile complexe de mâncare pe care le-am făcut de-a lungut timpului, pastele astea sunt mâncarea preferată a mamei.

– Ramona, când mai faci penne din alea? mă mai întreabă mama și acum.

Nu le spunem “Carbonara”, ca să nu jignim rețeta originală de paste. Le spunem “penne din alea” și amândouă știm despre ce fel de mâncare este vorba.

Nu știu de ce tocmai rețeta asta a devenit favorita mamei. Poate au fost pennele Băneasa, care au o textură ideală, nu se lipesc şi nu se rup în timpul fierberii, poate a fost dorința mea de a găti ceva care chiar să îi placă mamei sau… norocul începătorului. Probabil câte puțin din fiecare.

Aș vrea să spun că au fost talentele mele nebănuite într-ale gătitului, dar știți că nu îmi place să mint.

Va las și vouă rețeta mai jos, în cazul în care vreți să gătiți ceva bun, super ușor și rapid.

Nu te teme să încerci ceva nou în rețetele de paste, în bucătărie, în viață

Un amator a făcut Arca, iar niște profesioniști au făcut Titanicul, așa era o vorbă.

Un strop de creativitate în bucătărie nu strică niciodată, trebuie doar să îndrăznești să riști.

Mie îmi place să adaug sau să schimb ingredientele din rețete clasice (ați încercat vreodată să puneți zmeură mărunțită în rețeta de pandișpan?) sau chiar să inventez de la zero diverse preparate. Este adevărat, mi se întâmplă uneori ca rezultatul final să nu fie extrardinar. De câteva ori mi s-a întâmplă chiar să nu fie mâncabil. Dar niciodată nu mă demoralizez. Doar încerc să îmi dau seama ce am făcut greșit și să nu repet data viitoare.

Însă îmi place și nu pot renunța la acest tip de improvizație în bucătărie.

Dacă nu aș fi improvizat, nu aș fi creat niciodată rețeta preferată a mamei.