Craciunul in care m-am facut mare
Iată-i, au început să cadă! Unu, doi, trei… în curând vor fi un milion de fulgi albi, prea mulți ca eu să pot să îi număr.
Zăpada o să se aștearnă, pufoasă ca o vată de zahăr, știi, cum e aceea din parcul de distracții. Doar că nu la fel de dulce.
Camera este luminată de beculețele din brad, care colorează totul în roșu, galben, albastru și verde. Mașina de pompieri este încă sub brad, dar nu prea am chef să mă joc cu ea. Noaptea se lasă din nou peste pământ, ca o mantie neagră ce vrea să acopere totul.
Îmi este puțin teamă de noapte, pentru că atunci când adorm, uneori visez lucruri care mă sperie. Azi-noapte am visat că fularul meu preferat, cel tricotat de bunica, s-a transformat într-o caracatiță mare, colorată în verde, albastru și turcoaz, care se târa prin hol, către dormitorul meu.
Înainte, tati venea mereu la mine atunci când visam urât, mă lua în brațe și îmi cânta cântecul acela „La fereastra ta”. Vocea lui caldă mă făcea întotdeauna să mă simt mai bine.
Mami spune că acum am brăduțul de Crăciun, cu luminițele aprinse, care să lumineze camera peste noapte și să alunge coșmarurile.
Privind afară, la fulgii care dansează în aer, un gând îmi trece prin minte și sar de pe scaunul meu de lângă fereastră, alergând către bucătărie.
– Mama, dacă va ninge toată noaptea, drumurile vor fi blocate?
– Este posibil, da.
– Și atunci, tata nu va mai putea să vină? Dacă o să rămână înzăpezit?
Mama lasă în chiuvetă vasele pe care le spăla, apoi își șterge mâinile cu prosopul și se apleacă spre mine. Făcea asta mereu când eram mic, dar acum am crescut și când stă așa, îi pot vedea firele de păr albe, de parcă ar fi nins în părul ei și fulgii ar fi rămas acolo.
– Tudor, ți-am spus, tata nu va veni de Crăciun. Nu poate să vină.
– Dar era dorința mea de Crăciun! I-am scris și Moșului! Moș Crăciun mereu îmi îndeplinește dorințele, pentru că sunt cuminte.
Mama oftează. Aerul urcă în pieptul ei și ea închide ochii pentru o secundă, apoi îl eliberează prelung. Expresia de pe fața ei încearcă să îmi transmită atât de multe; uneori cred că uită faptul că eu sunt doar un băiețel de 9 ani și nu pot să înțeleg. Dar văd acolo tristețea și nu îmi place.
– Nu spui tu mereu că sunt un copil atât de bun și de cuminte?
– Ești cel mai bun, zice ea încet.
– Și atunci, de ce Moșul nu îmi îndeplinește dorința? De ce nu îl aduce pe tati acasă de Crăciun? Era tot ce mi-am dorit.
– Mă tem că nici măcar Moș Crăciun nu poate să îndeplinească toate dorințele.
Ceva parcă mă apasă de piept și acum înțeleg pentru prima dată de ce adulții simt nevoia să ofteze uneori.
Îmi e dor de tati și nu înțeleg de ce nu vine acasă. Colegul meu Andrei a spus că tati nu o să mai vină niciodată, pentru că a divorțat de mami. Eu nu știu exact ce înseamnă, dar cred că e ceva rău. I-am spus lui Andrei că e un mincinos și nu vreau să mai vorbesc cu el.
Acum două zile, am întrebat-o totuși pe mami ce înseamnă „divorțat”, dar nu mi-a răspuns. S-a dus la baie și când a ieșit de acolo, zece minute mai târziu, avea ochii roșii. Eu știu că sunt mic și nu înțeleg multe, dar sunt aproape sigur că a plâns. Nu îmi place când adulții plâng, mi se pare că e ceva ce pur și simplu nu ar trebui să se întâmple.
Totul se schimbă și mă face să fiu agitat.
Ce ne facem, dacă tati nu vine acasă de Crăciun? Cine o să prepare ciocolată caldă? Cu cine voi cânta colinde? Cine o să stea cu mine sub brad?
Ceva mă gadila în gât, ca un plâns sau poate un țipăt care vrea să iasă.
Încerc să vorbesc, dar îmi simt gâtul uscat.
– Și noi ce o să facem? întreb aproape în șoaptă.
Mama oftează din nou.
– Se pare că va trebui să învățăm să trăim fără el.