Mucenicii Băneasa, cu arome intense de copilărie
Mucenicii Băneasa îmi amintesc întotdeauna de gustul de acasă, de copilărie și de mamaie, care ne primea mereu în vizită cu drag și cu masă pusă.
Dar de departe cea mai amuzantă amintire cu mucenicii este aceea din anul în care Sonia a venit în vizită, iar bunica a servit-o cu delicioșii mucenici gătiți de ea, după o rețeta secretă.
Era o vreme rece, cu genul acela de frig ce se strecoară prin geacă sau palton și îți intră în oase, de greu mai reușești să scapi de el. Mă îndreptam spre aeroport, pentru a o aștepta pe Sonia.
De câțiva ani, prietena mea din Spania își făcuse obiceiul să vină cel puțîn o săptămâna pe an în vacanță în România, spre marea mea bucurie. Adoram să petrec timp cu ea, să o plimb prin locurile preferate ale pașilor mei și să o duc la țară la bunica, să stăm la gura sobei și să îi povestesc amintirile preferate din copilăria mea.
Avionul Soniei aterizase, așa că am iuțit pașii. În câteva momente am văzut-o stând acolo, lângă o valiză roz, aproape cât ea. Era toată un zâmbet și o fericire pură.
După îmbrățișări și – recunosc – țopăieli de bucurie, ne-am îndreptat către mașină.
– Bunica ne așteaptă la țară, vrei să mergem? am întrebat-o.
– Mamaie? a zis ea zâmbind. Si, si.
Drumul, deși destul de lung, a părut mult mai scurt cu Sonia alături. De fapt, parcă am ajuns prea repede. Am fi vrut să mai dureze puțin, să mai putem sta doar noi două și să povestim încă ceva.
Mamaie, ca o bunica româncă antrenată în îndoparea nepoților cu tot felul de bunătăți, cum a văzut că trag mașina în poartă, s-a apucat să pună masa.
Sonia nu era o persoană pretențioasă la mâncare, iar dacă o întrebai ce își dorește să mănânce, răspunsul era clar, simplu și răspicat: sarmale!
Însă de data aceasta, bunica nu făcuse sarmale, ci mai multe feluri de mâncare de post, printre care fasole bătută cu garnitură de varză murată, orez cu ciuperci și salată de crudități.
Iar la desert, ne-a pus în față câte o farfurie mare, aburindă, de mucenici muntenești cu multă nucă și foarte aromați.
– Știi ce e asta? am întrebat-o pe Sonia.
Ea s-a uitat la farfurie și a spus încrezătoare: ciorbă!
Am râs copios de răspunsul ei, apoi am mai avut o criză de râs, văzând expresia confuză de pe fața Soniei.
– Maică, ăștia sunt mucenici de-ai noștri, muntenești, a zis mamaie.
I-am tradus Soniei și apoi a fost curioasă să guste și să afle mai multe despre tradiția mucenicilor.
– Auzi, mamaie, dar de ce facem noi mucenici?
– Păi cum de ce? Pentru cei 40 de Mucenici uciși în Sevastia, că să îi onorăm. Uite, opturile astea așa sunt mucenicii, iar zeama este lacul în care au fost aruncați.
I-am tradus și Soniei.
– Și nuca? am întrebat. Nuca ce simbolizează?
– Ei, nuca este ca să aibă gust bun, hai ia și mănâncă, să nu se răcească!
– Bine, bine. Dar cum i-ai făcut, tot cu matrița aceea în formă de opt?
Când eram copil, mamaie avea un dispozitiv special cu care tăia fiecare mucenic în parte. Făcea o foaie de aluat, apoi cu matrița decupa opt după opt și îi punea la fiert.
– Ei, da! M-am emancipat și eu, ce crezi?
– Cum așa?
– O știi pe vecina Agapia, cea cu rețete de prăjituri? Hoașca bătrână nu zice la nimeni rețetele ei. E hoață ca o vulpe! Și dacă o convingi să îți spună una, sigur ți-o dă greșită, că nu-ți ies niciodată checurile și cornulețele ca ale ei.
– O știu, da. Ce-i cu ea?
– Apoi a făcut acum câțiva ani niște mucenici… ne-a dat clasă la toate femeile din sat. Până și Părintele a fost impresionat, când a fost să îi sfințească, a zis că nu a mai mâncat niciodată așa.
– Și ai întrebat-o cum i-a făcut?
– Ei, și dacă o întrebăm, parcă îmi spunea! Nu, am văzut eu că mucenicii ăia ai ei, erau toți la fel, nu se rupsese niciunul, nu era unul mai subțire sau mai strâmb. Și am zis că sigur sunt cumpărați, așa că sâmbătă când a scos gunoiul la poartă, am ieșit eu așa tiptil și m-am uitat nițel, să văd cam ce ambalaje aruncate are ea acolo.
I-am tradus Soniei și am râs amandoua copios.
– Și? am întrebat. Ai descoperit misterul?
– Păi da, cum să nu. Mucenici Băneasa, am văzut eu ambalajul, clar și frumos.
– Băneasa nu sunt cei care fac și făină?
– Făină, paste, mai multe. Știi ce pâine bună iese cu făina Băneasa?
– Și de atunci folosești mucenici Băneasa?
– Da mai mamaie, că uite ce buni ies, și muncesc și eu mai puțin. Știi ce muncă era să tai mucenicii ăia cu matrița?
– Știu, știu, că mă puneai să te ajut când eram mică, spun râzând. Și ia zi, ai împărtășit cuiva secretul tău?
– I-am spus soră-mii în al doilea an, că s-a mirat de mucenicii mei, când i-a văzut așa frumoși și buni. Și la vreo doi ani după aia a venit și cumătra, să îi spun și ei rețeta mea.
– Și i-ai zis?
– I-am zis, mamă, păi ce, crezi că eu sunt așa zgripțuroaica, precum vecina? Nu pot să nu zic, dacă mă întreabă omul.
Mucenicii Băneasa – dulceața tradițiilor muntenești, într-o farfurie
În ziua aceea, am râs mult, am povestit despre obiceuri și rețete românești și, recunosc, am mâncat cam prea mulți mucenici. Iar după-amiază am plimbat-o pe Sonia pe potecile copilăriei mele, pe malul Argeșului și pe cărarea secretă ce urcă de la poalele pădurii până sus, în sat, prin spatele Bisericii.
Sonia m-a mai vizitat încă trei ani la rând și de fiecare dată a fost ca o gură de aer proaspăt, cu o energie aparte. Apoi, prinsă cu diverse treburi, cu cariera și familia, nu a mai venit în România. Am rămas cu multe amintiri frumoase și cu recunoștiință că am putut să cunosc o persoană diferită și totuși asemănătoare mie din atât de multe puncte de vedere și că povestindu-i ei despre copilărie și tradiții, am reușit să le apreciez și eu la adevărată lor valoare.
Bunica a rămas în viețile noastre încă mulți ani, amuzându-ne mereu cu povești din sat, incălzidu-ne sufletele cu zâmbetul ei larg și fericindu-ne stomacurile cu rețetele ei incredibil de savuroase.
Am învățat de la mamaie să fac mucenici, dar și tot felul de rețete românești, de la ciorbă de perișoare, la sarmale, zacuscă sau cozonaci.
Iar într-o seară târzie de vară, cred că eram la nunta unui văr îndepărtat, de la țară, am prins-o pe vecina Agapia într-o stare extrem de veselă, probabil în directă legătură cu vinul roșu pe care îl consumase cu poftă și am convins-o să îmi dea rețeta de cornulețe cu gem.
Rețeta adevărată, nu ce le spunea vecinelor pe la poartă, când încercau să o tragă de limbă.
– Deci fii atentă, copilă! Folosești făină Băneasa din aia 000, nu altceva, că nu îți iese! Și pui marmeladă făcută în casă, nu gem din ăsta din comerț, că ăsta e ca un jeleu și nu stă bine în cornulețe. Ai înțeles?
– Am înțeles.
Și am preparat niște cornulețe extraordinare, care să o facă fericită pe mamaie, ce sigur mă privea de acolo, de sus și bătea din palme, mândră de nepoata ei.
Articolul “Mucenicii Băneasa, cu arome intense de copilărie” a fost scris pentru Spring SuperBlog 2023.
Surse foto:
- pastebaneasa.ro
- pagina de Facebook Băneasa
1 thought on “Mucenicii Băneasa, cu arome intense de copilarie”