Ultimul an s-a simțit cât zece.
A fost intens, greu de dus pe alocuri, a fost cu realizări minunate și cu provocări pe care nici nu am știut de unde să le apuc. Dar iată că e toamnă iar, scot de la păstrare păturile pufoase și beculețele LED, îmi fac stocul de ciocolată caldă și…
Da, normal, particip la SuperBlog 2024!
Toamna are iz de plăcintă cu mere, lumânări parfumate cu miros de vanilie, ciocolată caldă cu caramel și SuperBlog.
Măi, dar cum miroase SuperBlog? poate o să mă întrebați.
SuperBlog miroase ca acasă.
Pentru mine acest concurs s-a simțit, acum mai bine de zece ani când am participat prima dată, ca și cum mă incaltasem cu pantofii mamei și incercam să defilez cu ei prin fața unui juriu care nota cât de bine merg. 99% dezastru, dar hai că mai făceam și câte un pas corect. Aproape an de an, m-am încăpățânat să îi port, ca pe un vis care îmi era prea mare, dar cu fiecare pas am învățat cum să mă îndrept spre el cu mai multă încredere și determinare.
Apoi mi-am dat seama că nu mai era demult vorba despre a fi prima, sau top 5, nici măcar top 10. Era despre a mă întoarce cu bucurie la un proiect care m-a crescut. Era despre cât de multe am învățat și despre cât de mult îmi doresc să continui să învăț.
SuperBlog nu a fost mereu un profesor blând, să șțiți! A fost exigent și nu a dat înapoi de la a pune note proaste; a fost drept și sever, dar nu din răutate, ci…pentru că asta înseamnă competiția. A fost profesorul ăla care te enervează pe parcurs, ti se pare că are așteptări prea mari, dar căruia îi mulțumești la final.
Așa că da, mă întorc la SuperBlog pentru că are ce să mă mai învețe. Și pentru că are premii. 🙂 Hai și tu!