Atinsa de magie – Ebook, Volumul 2

Volumul 1 poate si citit aici sau ascultat aici.

Volumul 2 din Atinsa de magie continua povestea Arianei, care este hotarata sa isi cunoasca tatal. Stabilita impreuna cu Ema la Centrul din Zaragoza, face tot posibilul sa afle informatii despre tatal sau…si sa il uite pe Adam.

Niciunul dintre aceste lucruri nu e usor, mai ales ca pe cat este de decis tatal ei sa ramana ascuns, pe atat pare Adam de hotarat sa apara oriunde se afla Ariana.

Gen: Fictiune, Fantasy, Romance

Varsta: 16+

_______________

 

Capitolul 1: Hotii

-Au!

-Shhhht! sopti disperata Ema.

Ma lovisem tare cu tampla de un raft. Vederea mea de semivampir avea mici dificultati sa desluseasca obiecte in intuneric, cel putin cateva secunde, pana mi se obisnuiau ochii.

-Ma doare, m-am vaitat masandu-mi tampla.

-Liniste deplina, Garcia! zise Ema cu un ton solemn si mi-am dat seama vag ca il imita pe Adam.

Adam…Nu il mai vazusem de aproape o luna, cand anul scolar se incheiase.

-Scuze, nu am mai dat nicio spargere pana acum. Nu stiu regulile de baza.

Ema si-a dat ochii peste cap.

-Dupa spusele Selenei, avem cel mult zece minute, pana incep sa patruleze paznicii din tura de noapte. Asa ca pune-te pe cautat.

Am inceput sa deschid aiurea sertare, in cautarea obiectului dupa care venisem.

Se mai pune ca furi ceva, daca acel ceva iti apartine deja?

-Cum arata, mai exact? intreba Ema.

-Ca un certificat de nastere.

-Adica?

-Habar nu am, am recunoscut. Ca o foaie tiplata, mai mica, presupun.

Am gasit zeci de dosare cu contractele de munca ale Vanatorilor din Zaragoza, contracte cu prestatori, facturi si rapoarte din misiuni, bilant contabil si alte zeci de hartii, dar niciun certificat de nastere.

Ce tampenie, sa trebuiasca sa imi fur propriul certificat! Daca as avea o mama normala la cap, mi-ar fi spus din prima cine e tatal meu si nu ar mai fi trebuit sa intru prin efractie in biroul ei.

S-au auzit pasi pe hol si am inghetat.

De ce naibii cand e vorba de fiinte malefice nu ma pierd in fata pericolului, dar cand risc sa fiu prinsa facand ceva ilegal, ma panichez?

Ema m-a prins de brat si m-a tras catre balcon, dar era prea tarziu. Lumina din birou s-a aprins, iar in usa statea mama, imbracata in pijamale si un capot bleumarin subtire.

-Ce naibii faceti aici? tuna ea.

Si dintr-o data, frica mea s-a evaporat. Nu mai eram un copil mic, disperat dupa validarea mamei. In fata legii, eram un adult de aproape 3 ani. Iar in tarile care nu au legalizat emanciparea, eram oricum aproape adult.

Atinsa de magie - Ebook, Volumul 2

Dintr-o data, parerea ei despre mine nu mai conta atat de mult. Nu mai trebuia sa fiu un copil cuminte. Nu mai eram un copil, deloc. Iar prioritatile mi s-au schimbat, fara sa realizez.

Sa ii fac pe plac mamei nu mai era in varful listei. Acum era important sa aflu cine e tatal meu.

-Am venit sa imi caut certificatul de nastere, am spus calma. Cum tu ai refuzat sa imi spui cine e tata, desi ti-am explicat cat e de important pentru mine, am hotarat sa imi iau viata in propriile maini si sa il gasesc singura.

-Sa il furi, spuse ea extrem de nervoasa.

-Sa il iau. E al meu, imi apartine.

-Ariana, credeam ca ai trecut de perioada asta de copil prostut care face pozne, zise ea obosita.

-Asta nu e o pozna. De ce naibii nu intelegi cat e de important pentru mine sa stiu cine e nenorocitul cu care m-ai facut? Cum sa iti mai explic, astfel incat sa intelegi? Sau poate intelegi, dar pur si simplu nu iti pasa.

-Cum indraznesti…? incepu ea, dar am interrupt-o.

-Indraznesc. Niciodata nu mi-ai aratat ca iti pasa de mine prea mult. Nu ai stiut decat cum sa ma expediezi mai repede de aici. Si acum, cand am venit la tine povestindu-ti deschis despre o problema care imi poate pune in pericol cariera, tu refuzi sa ma ajuti. Nicio problema, ma ajut singura.

Se dusese naibii calmul meu. Tremuram, transpiram si simteam o vibratie in piept, care urca spre gat, sugrumandu-ma.

-Nu stii ce motive sa inventezi ca sa afli cine e taica-tu, spuse ea. Nu exista semivampiri pe jumatate magi, ti-am explicat deja. Vino cu o scuza mai buna data viitoare. Iar daca te mai prind in biroul meu…

Simtindu-ma strivita sub povara nedreptatii, m-am lasat prada sentimentului de furie. Vibratia pe care o resimteam in piept ameninta sa puna stapanire pe mine si am simtit din nou nevoia sa tip, asa cum facusem cu cateva luni in urma,  la colegiu.

Am incercat sa respir si m-am indreptat catre semineul stins de pe perete. Atunci cand vibratia din mine a explodat, mi-am indreptat mainile catre semineu si a aparut din senin o flacara uriasa, care parea ca se va intinde repede catre tot biroul.

Ema a tipat. Mama a iesit din incapere, dar s-a intors imediat, cu un extinctor.

A reusit sa stinga focul pe care eu l-am creat, apoi s-a prabusit pe un fotoliu.

-Acum ma crezi? am intrebat-o.

-D-da….dar…te-am crezut de la inceput, dar nu voiam sa accept. Pentru ca am jurat ca nu voi spune nimanui, nici macar tie, cine e. Daca ai afla, daca lumea intreaga ar afla, viata ta s-ar schimba tragic.

-Dar cine naibii e, presedintele?

-O sa iti spun, cu orice risc. Dar nimeni altcineva nu poate sa afle.

Nu am raspuns, dar pentru prima data, mama stia exact la ce ma gandeam.

-O sa ii spui ei, zise aratand spre Ema.

-Evident.

-Ai incredere in ea?

-Mai multa decat in mine insami.

-Bine atunci. Haideti in camera mea, vom vorbi acolo.

Capitolul 2: Regele

-Numele lui e Rafael Almada.

Ema isi puse o mana la gura, uluita. Eu eram confuza. Pe moment, numele nu imi spunea nimic.

Ma uitam cand la mama, cand la Ema, ca la un meci de tenis, desi niciuna nu spunea nimic.

-Majestatea Sa, regele magilor, Rafael Almada? intreba Ema.

-Chiar el, din pacate, spuse mama.

-Tatl meu este regele magilor? am intrebat simtindu-mi dintr-o data gura foarte uscata.

-Uite, nu sunt mandra de ce am facut. Pe cand noi am fost impreuna, el era deja casatorit.

-Ai fost concubina regelui? am intrebat usor ingretosata.

-Nu chiar. Oficial, toata povestea aia nu exista. Eu nu exist si nici tu. Daca lumea ar afla de un copil…

-Vreti sa spuneti, o printesa, zise Ema.

-Vreau sa spun, un bastard. Unul semivampir, pe langa asta. Oamenii ar turba. Rebelii care vor conducere comuna pentru toate fiintele atinse de magie ar capata putere, pe cand cea a regelui ar slabi. Iar in centrul tuturor ai fi tu, tarata intr-o tabara sau alta, in centrul atentiei.

-Bastarda, am spus cu amaraciune.

-Daca te-ar recunoaste, nu ai mai putea niciodata sa fii Vanator.

-Dar el stie de existenta mea? am intrebat.

-Da. S-a oferit sa imi cumpere tacerea sau sa imi dea bani sa te cresc, dar am refuzat.

-Insa nu a vrut niciodata…sa ma vada?

Am simtit cum buza de jos imi tremura, exact ca atunci cand eram mica si colegii mei ma strigau la niña sin padre – fata fara de tata.

-Imi pare rau, Ariana, spuse mama. A schimbat cu ceva faptul ca stii? A schimbat cu ceva in bine?

-Presupun ca nu. Dar faptul ca ai fost sincera cu mine odata in viata a fost ca o gura de aer proaspat.

Mama ofta.

-Sa incerci mai des, i-am zis.

Apoi am luat-o pe Ema de mana si am iesit din camera ei.

Linistea rasuna intre noi, in timp ce mergeam pe holul intunecat, catre camera de oaspeti, unde eram cazate.

La un colt, tocmai ne pregateam sa facem dreapta, cand am crezut ca o sa fac un infarct pe loc; o silueta inalta si zvelta a sarit de dupa colt, direct in fata noastra.

Era Selena.

-Doamne fereste, murmura Ema.

-A mers? intreba fata Vanator.

Selena era un Vanator vampir, cu doar doi ani mai mare decat noi. Isi facuse stagiul de pregatire la Zaragoza, iar din toamna urma sa fie relocata la Centrul de comanda principal, din Romania. Ei i-am adus cheile de la masina cu care am plecat de la scoala si pe care am lasat-o la aeroport. Astfel, ne-am imprietenit destul de rapid.

-A mers excelent, am spus sarcastic.  Ne-a prins.

-Oh! Deci nu ati aflat cine e taica-tu?

-Nu, am spus repede, caci am vazut-o pe Ema ca deschide gura.

-Imi pare rau, fetelor.

-Ai facut tot ce tinea de tine, Selena!Eu iti multumesc si raman datoare.

-Vreau o cafea mare, cu frisca, zise ea razand.

-Bine, ne vedem maine la antrenament, am spus tragand-o pe Ema dupa mine.

-Noapte buna, fete!

-Ce naibii? intreba Ema dupa ce am intrat in camera si am inchis usa dupa noi.

-Nu stiu, nu ma simt confortabil sa ii spun asta, nu inca.

-Dar e de treaba, se vaita Ema. Ne-a fost alaturi si ne-a ajutat din prima zi, de antreneaza desi nu ii cere nimeni asta…

-Stiu, stiu! aproape ca m-am rastit. Imi pare rau. Trebuie sa diger informatia asta si sa vad ce am de facut, iar in momentul asta este doar o singura persoana cu care ma simt confortabil sa discut despre asta, iar aceea esti tu. Din pacate, va trebui oricum sa vorbesc cu Sasha, ca asteapta vesti de la mine.

Ema se aseza pe pat si ofta.

-Te inteleg. E dreptul tau sa astepti cat consideri. Dar hei, esti printesa!

-Sunt bastarda, nu ai auzit-o pe mama? Iar daca ma va recunoaste, desi nu vad de ce ar face-o, viata mea s-ar limita la Gale si intalniri politice unde trebuie sa dau frumos, iar eu nu imi doresc asa ceva pentru mine.

-De ce sa nu te recunoasca?

-Pai, daca ar fi vrut sa o faca, a avut aproape 18 ani la dispozitie, cred ca ar fi facut-o pana acum.

M-am bagat in pat.

Toata viata am crezut ca tatal meu e un nenorocit, doar ca sa aflu acum ca e rege. Bine, asta nu il face mai putin nenorocit, doar unul…regal.

Iar pe mine ma face sa ma simt tot mai respinsa, mai nedorita.

Am stins veioza si mi-am tras patura peste mine, fara sa mai spun altceva.

Nici Ema nu parea ca are nimic de adaugat.

Am cazut intr-un somn agitat si am visat ca eram intr-un palat, iar niste servitori ma obligau sa imbrac o rochie cu cateva numere mai mica decat ar trebui, care sa strangea si ma facea sa nu pot respira.

Cand m-am trezit, Ema era la laptop, cu o cafea langa ea.

-Ce cauti? am intrebat-o vazand ca are o fereastra de internet deschisa.

-Oh, neata! Eram curioasa unde e palatul…stii tu.

-Si? Unde e?

-In Bulgaria, la Balchik.

Am luat o gura din cafeaua Emei, dat fiind ca a mea nu se vedea nicaieri, apoi am deschis telefonul si l-am apelat pe Sasha.

A raspuns dupa al doilea apel. Ema a venit langa mine, lipindu-si urechea de partea cealalta a telefonului, ca sa il auda. Mda, nu ii trecuse indragosteala de el.

-Asteptam vesti de la tine, zise Sasha, iar dupa voce parea ca l-am trezit din somn. Ai aflat ceva?

-Am aflat. Dar sincer, nici nu cred ca ar trebui sa spun la telefon chestiile astea.

-Fa o ghicitoare, sa vedem daca ma prind.

-Sah mat, am zis fara sa ma gandesc prea mult.

Ma asteptam sa fie neduremit sau sa ma intrebe daca il iau peste picior, in schimb el a spus:

-Ar trebui sa ne vedem la Balchik?

Uau!

-Da, cred ca da.

-Peste doua zile. Daca inchiriati o masina, veniti sa ma luati si pe mine de la gara. O sa iti trimit un mesaj cu toate detaliile.

-In regula, eu o sa rezerv un loc unde sa stam.

-Ne vedem acolo! a spus Sasha si a inchis.

-Pana la urma o sa ai intalnirea cu el pe plaja, asa cum ti-ai dorit, i-am zis Emei tachinand-o putin.

Dar ea parea cam descumpanita.

-Tu si Sasha aveti o legatura….va intelegeti unul pe celalalt instantaneu.

-Avem. Dar in niciun caz nu e una romantica, daca la asta te gandesti.

-Dar el e atat de sexy, prietenos si inteligent. Iar tu esti…tu.

-Nu il vad in felul acela si iti garantez ca nici el pe mine.

Nu a mai spus nimic, dar era in continuare abatuta.

M-am ridicat de pe pat si m-am asezat pe jos langa ea, punandu-i mainile pe genunchi.

-Poate suna siropos, dar nu cred ca o sa il uit vreodata pe Adam. Am incercat sa ma tin la distanta de el, pentru ca imi face rau, de aceea am si cerut alt mentor, dar nu am incetat sa il iubesc si nu cred ca voi inceta vreodata. Iar atata timp cat il iubesc pe el, nu mai exista alt barbat pentru mine.

Ema m-a imbratisat strans, fara sa spuna nimic.

-Hai sa mergem la micul dejun, mor de foame! In plus, Selena ne astepta la antrenament in mai putin de doua ore.

M-am schimbat de pijamale si am pornit spre bufet, cu capul inca vajaindu-mi din cauza ca nu reusisem inca sa procesez ce am aflat si cu inima inca sangerandu-mi, pentru ca se pare ca oricat de departe as merge, Adam e inca acolo, iar mintea mea se intoarce la el iar si iar.

Capitolul 3: Palatul

-Esti sigura ca ai voie sa conduci in tara asta? intreba Ema in timp ce ne urcam intr-o Toyota Yaris inchiriata.

-Dar ce te face sa crezi ca in Romania aveam voie sa conduc?

-Vrei sa spui ca am mers cu tine 170 de kilometri, de la colegiu pana la aeroport, fara ca tu sa ai dreptul de a conduce? intreba Ema socata.

Am ridicat din umeri.

-Mathias mi-a dat masina, pe el in sunam sa ma scoata din inchisoare.

-Se face inchisoare pentru asa ceva?!

Am ras de disperarea Emei.

-Nu cred. O sa imi reinoiesc permisul dupa ce fac 18 ani, nu te mai ingrijora. Desi nu ar fi o idee rea sa faci si tu scoala de soferi.

-Da…nu ar fi. Dar ce facem daca ne opreste politia?

-Tu nu faci nimic, am spus. Iar eu… vad eu.

Nu a mai spus nimic. Am pus pe GPS gara din Varna si am pornit sa il luam pe Sasha.

-Pot sa te intreb ceva fara sa ma bati? zise Ema.

-Pentru ca stim cu totii cat sunt de agresiva, am glumit. Spune.

-Mi se pare ca Mathias are o slabiciune pentru tine.

-Una amoroasa?

-Nu stiu. Dar e clar ca e mai moale cu tine si iti face favoruri.

-Cred ca pur si simplu nu vrea sa ma piarda ca viitor Vanator.

-Da, dar nu se poarta la fel cu toti viitorii Vanatori care sunt foarte buni. Nici macar cu Vanatorii care sunt foarte buni, zise Ema.

-Este pentru ca ei nu sunt la fel de distrusi emotional cum sunt eu.

Ema nu a simtit nevoia sa ma contrazica, iar dupa 13 minute si cinci ori in care am infipt piciorul in podea, uitand ca masina asta nu are ambreiaj, am ajuns la gara.

Sasha era in parcare, asteptandu-ne. M-a cuprins intr-o imbratisare foarte scurta, apoi a facut oficial cunostiinta cu Ema.

Ema era imbracata intr-o rochita scurta, alba, iar parul saten-roscat era perfect intins si ii cadea peste umeri. Imi amintea de bine, cand mi-am dat prea mult silinta la prima iesire in lume cu Adam.

Imi era teama ca Sasha nu ii va raspunde cum isi doreste ea, desi speram din tot sufletul sa o faca.

-Deci, Balchik? intreba el asezandu-se confortabil pe bancheta din spate.

Ma rog, cat de confortabil poate sa stea un barbat inalt intr-o masina foarte mica.

Am oftat.

-Mama mi-a spus, si stiu ca are dreptate, ca daca el ma va recunoaste, nu o sa pot sa mai fiu vreodata Vanator. As vrea doar sa il cunosc, poate asa imi va fi mai usor sa imi accept magia. Sau poate, cine stie, are vreun remediu miraculous care va scoate toata magia din mine, ca sa ma pot reintoarce la cine am fost.

-Ai fost intotdeauna pe jumatate mag, zise Sasha. Doar ca magia nu a iesit la suprafata pana de curand.

-Chiar…de ce? intreba Ema.

-A fost scoasa la suprafata de niste emotii puternice: suferinta, furie, nedreptate. Atunci cand te afli in dureri psihice,  corpul le resimte ca si cum ai fi in pericol. Asta probabil ti-a activat magia latenta.

-Oare avem sanse sa intram la el?  l-am intrebat pe Sasha.

-Toti trei? zise Ema.

-O, da! Nu vreau sa fiu singura.

-Greu de spus, zise Sasha. O sa cerem sa intram in audienta, dar nu stiu ce sanse avem. Cand ajungem acolo, sa spui ca esti fiica Elisei Garcia. Daca numele tau nu ii va spune nimic, al mamei tale sigur o va face.

Am oftat.

-Dintre toti barbatii din lume, maica-mea si-a ales sa se incurce cu regele magilor, am zis.

In masina s-a lasat linistea. Intr-un tarziu Sasha a spus, te un ton ganditor:

-Nu ne alegem de cine sa ne indragostim.

O ora mai tarziu, am ajuns la Balchik. Dupa ce ne-am oprit sa mancam ceva la o terasa, ne-am indreptat spre castel.

Sasha imi spusese ca in urma cu 100 de ani sau cam asa, acolo avusese resedinta regina Maria a României.

-Regina Romaniei? In Bulgaria?

-Pe atunci, regiunea nu apartinea Bulgariei, ci Romaniei.

Oamenii si razboaiele lor pe teritorii, m-am gandit…se cearta precum cainii pe o bucata de pamant.

-Cincizeci de ani mai tarziu, continua el, regele magilor l-a cumparat si renovat. A mai adaugat inca cinci etaje si a prelungit terasa cu doua sute de metri patrati, pana deasupra marii.

-Nu a avut gusturi proaste, am spus ajunsi in fata castelului.

Nu impresiona prin dimensiune, ci prin arhitectura asimetrica si prin imbinarea vechiului cu noul.

Am petrecut in total cinci ore in fata castelului, incercand sa obtinem o audienta. Mai aveam putin si ii spuneam paznicului ca sunt bastarda regelui, numai sa ma lase sa intru.

-E imposibil! am strigat frustrata, aruncandu-mi bratele spre cer. Haideti sa mergem.

Obositi, arsi de soare, insetati si frustrati, ne-am intors catre masina. Ne-am oprit la prima terasa pe care am gasit-o, tanjind dupa un loc la umbra. Am cerut apa cere, limonada si o bere fara alcool si ne-am cufundat in scaune, fara sa mai spunem nimic, asteptand bauturile.

Telefonul lui Sasha a sunat, iar el a raspuns imediat.

Fiind constienta ca ce fac e foarte urat, mi-am ciulit urechile pentru a auzi persoana de cealalta parte a liniei. Nu aveam eu auzul unui vampir, dar tot era mai bun decat al unui om si descoperisem recent ca daca ma concentrez pe un singur sunet, el se intensifica. Astfel, am reusit sa il aud destul de clar pe Mathias.

-Avem patru magi raniti in Constanta, e nevoie de cineva care sa le tina locul in misiunea de maine.

-Este ziua mea libera, zise Sahsa printre dinti.

-Stiu, dar nu avem suficienti oameni. Vei fi platit dublu, bineinteles.

-Sunt in Bulgaria, ajung cel mai devreme maine.

-Cu cine esti? intreba Mathias.

-E relevant in discutie?

Imi placea felul in care Sasha il infrunta pe Mathias, ma facea sa il admir si mai mult. Ema chicoti si i-am dat un picior pe sub masa. Mathias avea auzul si mai bun decat al meu.

-Nu, sigur ca nu, spuse el. Trimit pe cineva sa te ia in seara asta, maine la prima ora trebuie sa fii acolo.

Sasha ofta.

-Iti dau sms cu adresa hotelului.

Si fara alte cuvinte, a inchis.

-Cam cat de sensibil e auzul vostru, fetelor? intreba Sasha.

Ema chicoti din nou.

Chicotitul ei de mai devreme o daduse de gol.

-Scuze, erai prea aproape de noi, am auzit fara sa vrem, am spus.

Dar el nu parea suparat.

-Plec diseara. Oricum nu cred ca am cu ce sa va ajut aici.

-E posibil sa reusesc si fara majestatea sa…

M-am oprit, pentru ca venea ospatarita, sa ne aduca bauturile. Am comandat si o pizza mare, pentru toti trei.

-Ma descurs si fara el. Trebuie sa iti spun ceva.

Sasha se uita la mine intrebator.

-Am reusit sa directionez un nou puseu de magie. Pot spune ca aproape am controlat-o. Sau cel putin nu am lasat-o sa ma controleze ea pe mine.

-A fost impresionant, zise Ema. A aprins focul din semineu dintr-o singura miscare.

-Chiar impresionant. Cum ai facut? Erai furioasa?

-O, da. Mama ne-a prins incercand sa furam certificatul meu de nastere, pentru ca ea nu a vrut initial sa imi spuna cine e taica-miu. Eram in toiul unei certe urate cu ea, cand am simtit iar nodul in gat, care ma sufoca si ma facea sa vreau sa tip. De data asta, am recunoscut-o ca magie si nu stiu cum, am reusit sa directionez totul catre maini, iar mainile le-am intins spre semineu.

-E bine. E foarte bine. Daca ai putut face asta, prin exercitiu poti invata cum sa starnesti magia si cand nu esti nervoasa, respectiv cum sa nu fie nevoie sa o folosesti ca sa te eliberezi de furie.

A venit pizza si am inceput sa mancam. Sasha si Ema s-au lansat intr-o discutie despre ce misiuni are el si cum va fi ultimul an la colegiu. I-am lasat sa discute singuri, fara sa intervin.

Cuprinsa iar de gandurile mele, tot aveam sentimentul ca imi scapa ceva. Ca o informatie se afla in afara constintei mele si daca as putea sa o prind si sa o aflu, mi-ar rezolva toate problemele.

Dar care era acea informatie? Ce nu stiam?

Capitolul 4: Plimbarea

Ne-am petrecut dupa-amiaza in camera de hotel, profitand de frumusetea aerului conditionat, dupa atatea ore petrecute in soare. Am reusit din fericire sa anulez camera pe care o rezervasem pentru Sasha, dat fiind ca el nu va mai putea sta.

Mi-am facut drum de cateva ori pana la restaurantul hotelului, ba sa iau o apa, ba o gustare, incercand sa ii las pe Sasha si Ema cat mai mult singuri.

Cand soarele si-a mai domolit puterea, am coborat la piscina hotelului.

Facusem cateva ture de bazin si tocmai ma asezasem confortabil pe un sezlong, foarte multumita de mine, cand am vazut-o pe Ema cautandu-ma cu privirea. I-am facut semn cu mana si m-a vazut.

-Sasha trebuie sa plece, a venit sa il ia. Hai in camera. Si pune-ti ceva pe tine, zise uitandu-se la costumul meu de baie. Sau nu-ti pune, nu stiu.

M-am incruntat la ea.

-Ce?

-A venit sa il ia pe Sasha.

Ema inghiti in sec.

-A venit Adam.

Am simtit cum sangele imi vuieste cu putere in corp si panica ma sufoca. Nu eram pregatita pentru asta. Credeam ca mai am doua luni pana sa trebuiasca sa il revad.

M-am ridicat de pe sezlong incet, parca incercand sa prelungesc agonia. Mi-am tras o tunica subitre si transparenta peste costumul de baie, mi-am pus papucii, am incercat fara rezultat sa imi pieptan parul cu degetele si am urmat-o pe Ema.

Adam statea in camera de hotel, asezat confortabil pe un fotoliu. In camera mea de hotel, in vacanta mea, in misiunea mea de a-mi vedea tatal. Dintr-o data, eram furioasa pe el.

-Deci asa iti castigi traiul in zilele libere? Sofer, huh? am zis in loc de salut.

Adam schita un sfert de zambet scurt la mine.

Am observat ca se tunsese, dar incepuse sa ii creasca barba, aparent se certase cu barbieritul. Oricum, era la fel de sexy ca oricand.

Ma examina din cap pana in picioare, apoi isi muta brusc privirea, parca tulburat.

-Tocmai ii spuneam lui Adam, zise Sasha, ca as vrea sa facem o plimbare pe plaja inainte de plecare. Pana la urma, e ziua mea libera si vreau sa ma bucur de mare, de statiunea asta frumoasa si bineinteles, de prezenta voastra.

Sasha avea un ton ciudat, parca usor fals, si nu imi dadeam seama daca il simpatizeaza pe Adam sau il uraste de moarte.

-Mergeti voi, eu ma simt putin obosita.

Adam se ridica de pe fotoliu.

-Tu nu! i-am soptit maraind. Vreau sa vorbesc ceva cu tine.

S-a asezat la loc, fara sa protesteze. Socant.

Ema si Sasha au iesit, promitand ca revin intr-o ora.

-Te-ai vopsit, spuse Adam aratand spre parul meu blond.

-Da, am simtit nevoia de o schimbare.

-Si, ce vrei sa vorbesti cu mine? intreba Adam.

-Nimic, de fapt. Am vrut doar sa ii las singuri.

-Ema si Sasha? zise el ridicand dintr-o spranceana.

-Ce-ti pasa tie? i-am taiat-o.

-De fapt…zise el si parea ca inca decide daca sa spuna ceva sau nu, eu as vrea sa vorbesc ceva cu tine.

-Spune.

M-am asezat pe pat, in fata lui, punand picior peste picior.

-Nu vrei sa te schimbi inainte?

-De ce, vezi ceva care te tulbura?

Adam se crispa in fotoliu. Am ras cu pofta. Era un ras adevarat, am observat ca ma distreaza chinul lui.

M-am dus totusi la baie si m-am schimbat intr-o pereche de pantaloni scurti si un tricou.

-Asa e bine? Sau vrei sa imi iau rochia de ocazie?

Adam isi dadu ochii peste cap.

-De fapt, voiam sa discutam despre o chestie serioasa, dar se pare ca nu esti intr-o stare adecvata.

-Nu stii nimic despre mine.

-Asta nu e adevarat, ma contrazise el.

-Daca vrei sa spui ceva, doar spune. Nu cred ca vei mai prinde un moment singur cu mine, dat fiind ca nu mai esti mentorul meu.

-Ah, asta. Da, a fost dureros si neasteptat.

-Sunt convinsa, am spus sarcastica. Te-ar fi durut inima, daca ai fi avut una. Zi, despre ce vrei sa vorbim.

-De fapt…despre magia ta.

Am simtit cum sangele mi se scurge din vene. De unde stia?

-Ti-a spus Sasha? am intrebat.

Nu avea rost sa neg.

-De fapt, eu i-am spus lui. Voiam sa discut cu tine, dar nu am avut cand. Apoi, mi-a zis ca e ultima sansa ca sa iti spun, inainte sa o faca el.

-Nu inteleg nimic, am zis.

-Anul trecut, am banuit ca ai puteri magice si i-am spus lui Sasha sa stea cu ochii pe tine. Asa ca atunci cand magia a izbucnit din tine, a stiut exact unde sa caute. Si te-a gasit.

-Cum ti-ai dat seama?

-De magia ta? Prima data a fost dupa intalnirea cu lupii lui Dan, cand ai tipat la mine. Iti amintesti? Ai pus ceva in voce, un fel de energie care m-a lovit.

-Imi amintesc doar ca eram furioasa. Si a doua oara?

-Cand ai omorat acel Nosferatu. Cutitul de vanatoare nu era nici macar ascutit corespunzator si era prea mic pentru decapitare. Fara macar putin ajutor magic, nu aveai cum sa reusesti.

-Credeam ca o sa mor, am zis amintindu-mi noaptea aceea.

-Poate panica a declansat magia, sugera el.

-Poate. Dar…daca tu ti-ai dat sema, atunci si altii…?

Adam clatina din cap.

-Cand Diana mi-a adus cutitul pe care il scapasei in padure mi-am dat seama. L-am inlocuit cu unul mult mai mare si mai bine ascutit. Cand Mathias mi-a cerut sa il vada, i l-am arata pe cel inlocuit.

-Inteleg. In cazul asta, presupun ca trebuie sa iti multumesc, am spus nu prea convinsa.

-Nu e nevoie.

-Sasha m-a ajutat pentru ca asa i-ai zis tu? am intrebat simtindu-ma cumva tradata.

Adam clatina din cap.

-Te-a ajutat pentru ca e un om bun. Si pentru ca te place, cred. Nu in felul ala, se grabi sa spuna. Mai degraba ca pe sora pe care si-a dorit-o mereu si nu a avut-o.

-Tu si Sasha…sunteti prieteni?

-Se poate spune si asa. Mi-a salvat pielea de cateva ori in misiuni. Si eu pe a lui. Ne ajutam la greu, desi fiecare dintre noi dezaproba ce face celalalt in timpul liber.

Era cea mai lunga fraza in care Adam a zis ceva despre el.

-Dezaprobi si asta? am intrebat facand semn la camera de hotel.

Ma refeream mai degraba la toata misiunea noastra esuata.

-Dezaprob mai degraba aia, zise aratand spre usa si mi-am dat seama ca se refera la presupusa relatie dintre Sasha si Ema. Dar nu e treaba mea.

-Oh, pentru ca tu esti un exemplu de morala, am zis sarcasica. Si da, chiar nu e treaba ta.

-Ariana, zise el mai mult ca un oftat. Am facut multe greseli…

Nu l-am lasat sa isi continue propozitia.

-Nu stiu ce consideri tu a fi greseala si nici nu vreau sa aud.

Eu nu eram o greseala. Refuzam sa ii permit sa imi spuna asta.

-Ca nu ti-am spus adevarul despre mine, aia a fost o greseala, zise el.

-Daca si tu ai puteri magice, ma sinucid aici si acum, am zis razand.

Dar Adam nu rase.

-Ce adevar? am intrebat.

Dar chiar atunci usa camerei s-a deschis, aparand Sasha si Ema. Sa o ia naiba de sincronizare!

-Gata de plecare? ii zise Adam.

-Nu. Dar nu am de ales.

Ema se duse mai aproape de Sasha si ii spuse ceva la ureche, dar nu am auzit. Adam pufni nemultumit. El auzise.

-Tu! am spus ridicand un deget catre Sasha. O sa iti spun vreo doua intr-o zi.

El se uita la mine, apoi la Adam, apoi iar la mine, vinovat.

I-am zambit. Nu prea aveai cum sa fii suparat pe Sasha.

-Spor la cautat un mentor mai bun decat mine! zise Adam in loc de la revedere.

-Ei, dar nu il caut eu. Sunt cel mai bun viitor Vanator, imi gaseste Mathias pe cineva.

Ema tusi scurt.

-Unul dintre cei mai buni viitori Vanatori, m-am corectat.

Sasha rase, apoi ne imbratisa pe rand, pe Ema si pe mine. In timpul asta, Adam statea in prag cu bratele incrucisate, impasibil si rece ca o statuie.

Oare ce voia sa imi spuna? Nu am apucat sa aflu si ma rodea curiozitate.

Dar, asa cum i-am zis si lui, alta sansa de a discuta singuri era putin probabil sa mai avem.

Si oricum, aveam altele pe cap, nu imi trebuia si Adam.

Nu ca nu l-as fi avut in minte mereu, dar in ultima luna ma obisnuisem sa imping orice gandul despre el spre inconstient, ca si cum l-as fi pus intr-o cutie si l-as fi ascuns intr-un sertar al mintii.

-Nu puteati sa mai intarziati si voi zece minute, i-am zis Emei dupa ce baietii au plecat.

-O! exclama ea.

-Nu faceam nimic, doar a zis ca vrea sa imi spuna ceva despre el, apoi ati aparut voi.

-Scuze!

-Dar ia zi…voi ce ati facut?

-Oh, o gramada de lucruri, zise Ema rosind discret.

-Vreau sa le stiut pe toate! am tachinat-o.

Capitolul 5: Atacul

Ajunse inapoi in Spania, o saptamana mai tarziu, am gasit-o pe mama ocupata pana peste cap. Bine, nu era niciodata libera de-a dreptul, dar acum venisera multi studenti noi si Vanatori noi, toti vampiri. Aparent se desfiintase un centru din Vallibona si majoritatea vampirilor de acolo ajunsesera aici.

Mi-a luat trei zile sa ii povestesc ce facusem la Balchik. Si nu era prea mult de povestit, ca nu facusem nimic.

De fapt, cel mai notabil aspect fusese intalnirea cu Adam, dar am omis asta in discutia cu mama, nu parea relevant.

Ne-am intors la zilele noastre obisnuite si nu prea palpitante de la Centru, cu antrenamente zilnice. Selena ni se alatura cand avea cate o zi libera, dar in rest eram doar eu si Ema, exersand impreuna lupta cu katana sau strategii de lupta corp la corp.

Sala de mese dar si salile de antrenament erau mai aglomerate, de cand cu venirea noilor studenti si Vanatori.

-Mi-am adus aminte, i-am zis Emei in timp ce ii param lovitura cu katana. Ce i-ai spus la ureche lui Sasha, cand eram in Balchik?

-Ca voi fi in Paris in ultima saptamana de vacanta, zise Ema zambind.

Dupa plecarea lui Sasha, statusem treze toata noaptea, povestind si discutand. Bine, de povestit nu erau prea multe. Ei avusesera un moment foarte romantic pe plaja, eu avusesem o discutie acida cu Adam. Doar ca, femei eram si noi, iar despicarea firului in patru era activitatea noastra preferata.

A mai trecut o luna din vacanta, aproape pe nesimtite. August a venit, cu zile caniculare si nopti placute, racoroase. La Centru nu erau prea multe de facut: ne antrenam zilnic, mai mergeam la fitness, uneori la piscina, la plimbare prin oras si de cateva ori am fost la plaja.

-Mi-ai mai lasat si mie apa calda? intreba Ema in timp ce ieseam de la baie.

-E destula, dar pare ca ti-ar trebui un dus rece, am tachinat-o.

Vorbea la telefon cu Sasha de doua ore cand intrasem eu la baie si acum inca mai avea castile in urechi, pesemne nu terminase conversatia.

Ema scoase limba la mine si intra la baie.

M-am trantit pe pat, simtindu-ma dintr-o data foarte trista.

Ma bucuram nespusa ca Ema isi traieste povestea de dragoste si imi era tare drag de ei, sa ii vad asa, dar ma intrebam cum e sa iubesti pe cineva si el sa iti raspunda la fel. Oare eu nu meritam niciun strop de dragoste pe lumea asta?

Inainte sa apuc sa imi streg lacrima tradatoare care mi se scursese pe obraz, am auzit un sunet groaznic. O alarma care suna infiorator in tot Centrul.

Am sarit din pat si din doi pasi am ajuns la usa de la baie, pe care am deschis-o, fara sa stau pe ganduri.

-Centrul e atacat! am tipat.

– Centrul e atacat! a spus si Ema dupa mine, socata.

A iesit din baie, s-a imbracat rapid si in mai putin de cinci minute eram in camera de zi a Vanatorilor. Mama deja ii impartea in misiuni pentru aparare.

-Inarmeaza-ne! i-am spus hotarata.

Ea se uita la mine indecisa pentru o secunda, apoi lua doua katane.

-Tu si Ema, in aripa de vest, protejati copiii din clasele primare.

Nu era chiar genul de misiune pe care mi-o doream, dar nu am obiectat.

Katana ascutita se simtea diferit in mana mea, parca avea o greutate diferita, mai degraba simbolica.

Ne-am grabit spre aripa de vest, iar in timp ce urcam scara, i-am vazut navalind pe usa principala: zeci de Nosferatu, cu pielea pamantie si privirea flamanda.

Ema a paralizat. Vazand ca inca are castile in ureche, i-am smuls una, in timp ce urcam scarile si o trageam si pe ea dupa mine.

-Sasha?

-Ce se intampla acolo? zise el.

-Zeci de Nosferatu au atacat centrul. Chiar si cu noii Vanatori veniti, nu va rezista mai mult de doua ore. Trei, daca suntem norocosi. Vorbeste cu Mathias sa trimita ajutoare.

-Acum! zise el. Aveti grija de voi!

Si inchise.

Ema se uita la mine, panicata.

In aripa de vest erau zeci de copii, cu varste cuprinse intre sapte si treisprezece ani. O fetita blonda, de cam 11 ani, se uita la noi speriata.

Ema incepu sa tremure.

Asta e cea mai proasta misiune pe care ne-o putea da mama!

Ema nu era pregatita sa vada copii amenintati de Nosferatu.

Usa se deschise si mi-am ridicat sabia, dar era Selena.

-M-au trimis aici, cu voi. E… e nasol rau.

-Am vazut, am zis incercand sa imi inghit nodul din gat.

-Ce facem? zise Ema cu vocea tremurandu-i.

-Daca intra aici, noi luptam, iar tu duci copiii la loc sigur. Planul de evacuare? am intrebat-o pe Selena.

-Pe scara de incendiu. Dar ei s-au putea sa fie in curte…

Ei insemna Nosferatu.

-In sus, pe acoperis. Mathias va trimite intariri, sigur vor veni cu elicopterele.

-Bine, zise Selena, asa facem. Hai sa securizam usa.

Am luat toata mobila din camera si am pus-o in usa. Cand vor ajunge aici, vom avea cateva minute bune sa evacuam.

-Simt ca stau degeaba, am zis asezandu-ma pe podea. Nu cred ca era nevoie de trei Vanatori aici.

-Nici nu sunt trei Vanatori aici, sublinie Selena. Dar inteleg ce spui. Insa cand vor trece de ei…

-Daca vor trece de ei, zise Ema.

-Misiunea noastra va deveni brusc cruciala.

-Ema, am spus gandindu-ma cum sa spun asta, i-ai vazut si tu. Va fi macel.

Ema avea mari dificultati sa isi controleze lacrimile.

-Atatia oameni acolo, se smiorcai ea.

-Mama mea este acolo, am zis iritata. Compartimenteaza-ti emotiile.

Ema ofta si dadu din cap aprobator.

Poate eram nedreapta, dar trebuia sa isi vina in fire.

Fetita blonda de mai devreme se apropie de noi, sfioasa.

-Ce se intampla? intreba ea.

O, la naiba! Copiii astia au venit aici auzind alarma, dar habar nu aveau ce se petrece.

M-am uitat la Selena si la Ema. Niciuna nu parea dornica sa raspunda la intrebarea asta.

M-am ridicat in picioare si le-am facut semn copiilor sa se apropie.

-Colegiul este atacat! am zis, omitand intentionat sa spun ca Nosferatu sunt cei care ne ataca. Nu trebuie sa va faceti griji, noi suntem aici ca sa va aparam. La un moment dat, e posibil sa trebuiasca sa va evacuam. Colega mea Ema o sa fie mereu cu voi, am zis, aratand catre ea.

Copiii se adunasera in jurul meu si imi sorbeau fiecare cuvant.

-Beti apa, imbracati-va, mergeti la toaleta si ce nevoi mai aveti. Cand se face evacuarea toata lumea trebuie sa fie aici, pregatita de iesire. O sa urcati pe scara de incendiu pana pe acoperis. Daca aveti telefon mobil, sa il luati la voi, Ema o sa va invete cum sa il folositi ca sa semnalizati elicopterelor care vor veni sa aterizeze aici.

Vazand ca nu mai spun nimic, copiii au inceput sa se duca sa se imbrace, asa cum le-am zis.

M-am intors la fete. In linistea care se lasase, se auzeau maraieli si sunete de lupta, dincolo de usa, probabil la parter.

-Ma duc sa vad ce se intampla, am zis.

Selena ma prinse de mana.

-Ai primit un ordin, respecta-l.

Am oftat profund.

-Oare ar trebui sa anuntam si alte centre, unele care se afla mai aproape?

-Nu, mama ta a alertat toate Centrele din Spania.

Un bufnet puternic in usa ma facu sa sar in picioare. M-am uitat la Ema.

-Acum, am spus, iar ea s-a dus catre copii, sa ii organizeze catre evacuare.

Mi-am luat katana si m-am asezat in pozitie de lupta, langa Selena.

Capitolul 6: Magia

Adrenalina in tipa in corp si refuzam sa ma gandesc la ce face mama, cati au murit pana acum sau daca vom apuca ziua de maine.

-O sa te atace pe tine prima, am zis amintindu-mi de discutia cu Adam, parca din alta viata, in care imi spusese ca vampirii sunt mereu primii vizati de Nosferatu.

-De unde stii? intreba Selena.

-Doar crede-ma cu asta. Iti explic mai tarziu. Si apropos de explicatii…

Trebuia sa ii spun despre magia mea. Daca voi fi nevoita sa ma folosesc de ea, nu era bine daca Selena ar fi fost socata de asta. Un singur moment de neatentie in lupta si…

Dar nu am mai avut timp sa spun nimic. Un bufnet venit dinspre acoperis m-a anuntat ca primul elicopter ajunsese. In aripa de vest ramasesem eu cu Selena, copiii fusesera deja evacuati si Ema urcase cu ei.

In alt bufnet ingrozitor si usa era la pamant, iar mobila cu care o securizasem era aruncata prin aer.

Trei Nosferatu intrara in incapere. Si toti trei s-au dus la Selena, asa cum am prezis. Pe primul l-a decapitat in cateva secunde, iar pe al doilea l-a impins spre mine. Am reusit sa il decapitez cu o miscare ampla, invatata de la Adam. Selena terminase cu al treilea, dar abia am reusit sa ne tragem sufletul, ca au intrat inca cinci.

Am fost nevoite sa ne retragem spre iesirea pentru incendiu, pe masura ce ei intrau in camera.

In toata agitatia luptei, mi s-a parut ca aud inca doua sau trei elicoptere aterizand, dar nu puteam fi sigura. Am decapitat ceea ce parea a fi al cincilea Nosferatu. Selena ucisese aproape de doua ori mai multi, dar altii intrau in camera.

Eram aproape lipite de usa care dadea la scara de incendiu si aproape epuizate.

Am reusit sa lovesc unul, dar i-am ratat gatul si s-a repezit la mine, cu coltii atintiti spre gatul meu. In ultima secunda, am reusit sa imi rotesc mana si i-am bagat lama sabiei prin gura. A iesit prin ceafa si am retras-o repede. S-a prabusit, dar stiam ca nu e mort. L-am decapitat cat de repede am putut, inainte sa se ridice.

Am riscat sa arunc o privire la Selena, dar Selena nu mai era in dreapta mea. Zacea pe jos, iar un Nosferatu o musca de gat.

Am simtit stomacul invartindu-mi-se, la vederea acelei imagini de cosmar. Am incercat sa il smulg de pe ea cu o mana, in cealalta avand katana. Imi era teama sa il atac cu sabia, puterea loviturii o putea rani pe Selena.

Dar creatura nici nu se clintea.

Am auzit pasi de pe scara de incendiu. Ema cobora spre noi.

-Au ajuns! zise ea, apoi se opri, socata de scena care se desfasura in fata ei.

I-am aruncat sabia si ea a prins-o. M-am repezit la Nosferatu, apucandu-l zdravan de miloc si am reusit sa il misc. In clipa urmatoare, Ema a navalit spre el cu sabia si printr-o lovitura precisa, l-a decapitat.

Am alergat spre Selena.

-A….e in viata? intreba Ema.

I-am simtit pulsul, extrem de slab, sub degetul meu.

-E inca in viata, hai, sa o ducem pe acoperis!

Am reusit sa o ridicam, dar abia urcasem cu greu cateva trepte, cand in camera au navalit si alti Nosferatu.

Am ridicat-o pe Selena inca o treapta, dar ei inaintau prea repede, nu aveam cum sa scapam.

Am incercat sa o scutur de Selena, apoi i-am tras doua palme. Trebuia sa se trezeasca, altfel eram pierdute.

A deschis ochii.

-Selena! Selena! Trebuie sa iti revii! Trebuie sa urci scarile!

Ea clipi de cateva ori, parca vrand sa alunge un vis urat.

-A pierdut foarte mult sange, vise Ema ridicandu-si maneca bluzei.

Am privit uluita cum Ema isi pune incheietura pe buzele Selenei. Iar Selena, mai mult involuntar, a deschis gura si a baut.

Priveam uluita tabloul din fata mea. Sa bei sange direct de la sursa era cosiderat ceva urat, murdar, rusinos, dar presupun ca scopul scuza mijloacele.

Selena indeparta incheietura Emei, spunand:

-Nu trebuia sa faci asta.

-Te simti mai bine? intreba Ema.

Selena dadu din cap, ca da.

-Atunci ma bucur ca am facut-o.

Pentru ca genul asta de prietena era Ema.

-Trebuie sa urcati! le-am zis vazand cum Nosferatu ne reperasera si veneau spre  noi.

-Si tu? intreba Ema.

-Du-o pe acoperis, ma ocup eu de ei.

-De toti? intreba Selena panicata.

-Nu-ti face griji, am o micunealta secreta.

Ema nu a mai spus nimic. A luat-o pe Selena pe dupa umeri si au urcat.

Mi-am pus sabia cateva trepte mai sus, in cazul in care voi avea nevoie de ea si am coborat sa dau piept cu armata de Nosferatu.

Simteam deja magia pulsand in mine, o simtisem de cand i-am vazut pe Nosferatu intrand in Centru. Dar aplicand aceeasi metoda pe care o foloseam pentru a-mi compartimenta emotiile, am reusit sa o tin acolo, latenta. Acum era gata sa iasa la suprafata.

Am intins mainile catre Nosferatu aflati in camera si am spus:

-Ignis!

Focul a venit, asa cum simteam ca o va face. Parca era nerabdator sa iasa la suprafata.

Primii trei Nosferatu au izbucnit in flacari, iar focul s-a intins rapid la ceilalti.

Simteam cum magia ma consuma si imi da putere in acelasi timp. Incepea si se sfarsea in mine, vibrand cu putere.

Iar Nosferatu cadeau pe capete. Insa focul se intinsese la covoare si draperii, amenintand sa mistuie totul in calea lui. Iar eu nu aveam nicio idee cum sa il opresc.

Am incercat sa opresc valul ala de energie pe care o simteam in piept, dar fara succes. Imi aminteam ca Sasha spusese o vraja, pentru a opri cutremurul pe care l-am creat, dar…cum era?

Chiar cand ma gandeam ca o sa incinerez tot Centrul, din spatele meu s-au auzit pasi, iar doua brate puternice m-au cuprins.

-Ariana, opreste-te!

Vocea ii era suava si plina de grija, asa cum nu o mai auzisem niciodata, dar oricum puteam sa o recunosc dintr-o mie: Adam.

-Ariana!

-Nu stiu cum! am spus disperata si lacrimi fierbinti mi-au curs pe obraji.

– Finite exponential! s-a auzit o voce puternica din spate.

Focul s-a oprit imediat. Ce bine ca au trimis si un mag!

Eram usor ametita, de parca magia ma imbatase.

M-am intors cu spatele la cenusa pe care o creasem, iar Adam m-a imbratisat. Am observat, privind peste umarul lui, ca nu era orice mag. Era Sasha.

M-am desprins din imbratisarea lui Adam.

-Copiii sunt cu totii in siguranta, in elicoptere, imi spuse el cu vocea ragusita.

-Bine,am reusit sa articulez.

Mai multi Vanatori coborau spre noi. Mathias era printre ei.

-Cine a facut asta? zise el vazand toti acei Nosferatu arsi.

-Eu, zise Sasha cu vocea increzatoare. Erau prea multi, era singura sansa sa scap de ei.

Minciuna ii venise natural, ca sa ma scape pe mine. Fara el, as fi avut niste explicatii de dat. I-am multumit din privire.

-Supravietuitori? ma intreba Mathias.

-Nu stiu. Noi am fost trimise sa aparam copiii.

-Urca, te asteapta un elicopter, zise el.

-In niciun caz, am spus luand sabia de unde o lasasem. Ma duc sa imi caut mama.

Ema veni langa mine, hotarata sa ma insoteasca.

-Adam, du-te cu ele, zise Mathis. Ceilalti, dupa mine!

Stiam ca Nosferatu vor face ravagii, inca de cand i-am vazut intrand in Centru. Dar asta nu m-a pregatit pentru ce a urmat sa vad.

Am trecut pe langa zeci de cadavre ale Vanatorilor. Pe unii ii stiam din privire, pe altii dupa nume. Si la fiecare in parte ma uitam cu frica punand stapanire pe mine, sa nu fie mama mea.

Cum adrenalina incepea sa mi se risipeasca din corp, panica isi facea loc in fiecare molecula.

O, Doamne, te rog, nu mama mea!

Era un gand egoist, evident. Decedatii pe langa care treceam erau si ei mamele sau tatii sau fratii cuiva. Dar nu puteam sa ma gandesc la asta.

O, Doamne, te rog, nu mama mea!

Am ajuns la curtea din spate, unde dupa sunetele care se auzeau, parea ca lupta nu incetase.

Am grabit toti trei pasul, cu katanele pregatite.

Si acolo era ea: ciufulita, epuizata, usor ranita, dar inca luptand: mama mea.

Capitolul 7: Linistea

Interventia noastra, a mea, a lui Adam si a Emei a fost suficienta ca sa incline balanta in favoarea Vanatorilor. Nosferatu au fost invinsi in cateva minute.

-Ariana, Ema, sunteti bine?

Mama alerga catre noi si am imbratisat-o amandoua.

-Mi-am facut griji pentru tine, i-am spus.

Ea a parut emotionata pentru cateva clipe, apoi s-a scuturat parca de toate acele sentimente, intrand in rolul de conducator al Centrului.

-Copiii? intreba ea.

-In siguranta.

Mama ofta usurata.

-Selena e ranita, i-am spus. Dar cred ca va scapa.

-A fost dusa la spitalul Centrului din Madrid, zise Ema.

Pe terasa din spate unde ne aflam, acum plina de cadavre de Nosferatu, ajunsera Mathias impreuna cu echipa lui.

-Tot colegiul e securizat, zise el. Ne-am ocupat de ultimii ramasi.

Mama avansa cativa pasi, indreptandu-se de spate, apoi facu cunostiinta oficial cu Mathias.

-Va multumim pentru ajutor, spuse ea. Dar cum ati aflat de noi? Eu am cerut ajutor doar colegilor din Spania.

Oh, la asta nu m-am gandit.

-Pentru ca situatia parea grava, cei din Spania ne-au anuntat pe noi. Cred ca cei din Barcelona. Sau sa fi fost Peniscola? Nu mai stiu, imi pare rau.

Mathias ii arunca o privire de gheata lui Sasha, probabil fioros ca pica de prost in fata mamei mele. Sasha va avea niste explicatii de dat, probabil si Ema. Speram ca Mathias sa nu fie prea dur cu ei.

-Aveti un bilant? intreba Mathias.

-Ma tem ca inca nu, zise mama. Abia am incheiat ultimele lupte.

-Mama? i-am spus soptit. Am vazut zeci pe drumul din aripa de vest si pana aici. Zeci de cadavre.

Mama se albi la fata, iar postura ii deveni rigida. Erau oamenii ei, pe unii ii stia de cand erau elevi. Le cunostea viata, familiile si acum…ei nu mai erau.

-Noi nu prea mai avem ce sa facem aici, zise Mathias. Ne vom revedea curand la o sedinta pentru a stabili cauzele si a discuta cum ne afecteaza pe toti ce s-a intamplat aici.

-Desigur, spuse mama.

-Vreti sa va las cativa Vanatori? intreba el. In caz ca apare ceva…?

-Va rog, daca nu e prea mare deranjul.

Mathias se retrase sa discute cu oamenii lui, probabil stabilind cine ramane.

Instinctiv, m-am uitat la Adam. Voiam ca el sa ramana. Dupa tot ce se intamplase intre noi, dupa toata respingerea si dupa toate eforturile mele de a ma indeparta de el, simteam ca am nevoie de el si vreau sa ramana.

Adam imi sustinu privirea, apoi se duse la Mathias, aparent pentru a-i spune ceva. La cat eram de epuizata, nici nu mi-a trecut prin minte sa imi ascut auzul de semivampir, ca sa incerc sa aud.

Eram ametita, capul imi vajaia si imi era din ce in ce mai greu sa ma concentrez.

Ema se apropie de mine.

-Ari, te superi daca te las singura in noaptea asta?

-Unde te duci?

Ema scoase o cheie din buzunar.

-Selena mi-a dat cheia de la camera ei.

-Doamne, doar tu poti sa te gandesti la asta, dupa ce era sa murim cu totii.

-Poate tocmai pentru ca era sa murim cu totii, zise ea.

-Da, du-te. Dar crezi ca Mathias o sa il lase aici, dupa ce a aflat de voi?

-Asa sper, zise ea zambind.

Vazand ca discutia lui Mathias cu oamenii lui nu se mai termina si oricum, nu stiam exact ce astept, mi-am tarat picioarele spre camera de oaspeti.

Cadavrele incepusera sa fie ridicate si puse in saci negri, pentru a fi duse la capela.

Sa muncesti o viata intreaga pentru a ajunge intr-un sac, ucis de un monstru impotriva caruia ai jurat sa lupti…ce sens are?

Drumul catre dormitor parea extrem de lung, iar eu aproape ca nu ma mai simteam in stare sa il parcurg. Cand am intrat in sfarsit in camera, intentionam sa ma arunc in pat, dar mi-am surprins reflexia in oglinda: tricoul imi era sfasiat la maneca si eram murdara de sange. Nu era al meu…sa fi fost al Selenei?

Cu ultimele puteri, mi-am facut un dus, apoi m-am asezat in pat. Desi eram extrem de obosita, nu reuseam deloc sa adorm.

O ora mai tarziu, s-a auzit un ciocanit firav in usa. Am sarit din pat speriata, cautand katana, blestemandu-ma in gand ca i-am returnat-o pe cea ascutita mamei.

-Cine e? am intrebat.

Niciun raspuns.

Totusi, Nosferatu nu se oboseau sa bata la usa, nu?

M-am dus si am deschis. Dincolo de usa se afla Adam.

-Pot sa intru?

M-am dat la o parte, facandu-i semn sa intre. Hainele lui inca purtau urmele bataliei scurte in care fusese implicat. Dintr-o data, m-am simtit prea dezgolita, in pantalonii mei scurti de piama si bluza cu bretele.

-E inca un haos acolo, nu mai sunt camere libere. Desi, sunt, dar…

-Apartin celor care au decedat, am zis. Vrei sa iti faci un dus?

-Da, multumesc. Nici nu stiu pe unde sunt colegii mei. Unii s-au culcat pe canapelele din holul de la intrare. Dar nu l-am vazut pe Sasha…

-Nu trebuie sa iti faci griji in privinta lui, am zis scotand un prosop curat din dulap.

Adam se uita nedumerit, apoi isi dadu ochii peste cap, semn ca intelesese.

Intra la dus, fara alte comentarii, iar eu am profitat de moment ca sa imi pun un halat pe mine, desi nu imi era frig.

A iesit de la dus cu parul ud si o amintire parca dintr-o alta viata mi-a revenit in minte: o dimineata cand el avea parul ud, iar eu il uram.

Vazand ca are tricoul patat de sange, am cautat in dulap un tricou care imi era cu cateva numere mai mare si pe care il mai foloseam uneori ca sa dorm in el. I l-am aruncat, iar Adam l-a prins si fara sa spuna nimic, si-a scos tricoul patat, pentru a se imbraca cu cel curat.

Inima mi-a urcat in gat si am simtit ca ma sufoc, pentru o clipa. L-am privit doar pentru o secunda, cum arata fara tricou, cu muschii sculptati si pielea usor bronzata. L-am privit asa cum un diabetic priveste o prajitura cu ciocolata: cu regretul ca nu il pot avea.

 

M-am asezat pe pat, cu spatele la el. Cateva clipe mai tarziu, arcurile patului s-au lasat, semn ca se asezase in spatele meu.

-Ariana…

Am incercat sa imi inghit nodul din gat.

-Am crezut ca te-am pierdut, zise el cu un glas sfasietor.

-Nu poti pierde ceva ce nu ai avut niciodata, nu-i asa?

Isi merita replica asta si multe altele. El ma facuse sa construiesc un zid de aparare in jurul meu, ca sa nu ma mai poata rani. Daca voia sa ajunga la mine, trebuia sa darame toate acele ziduri.

-Te-ai schimbat, zise el.

-M-ai schimbat, am spus intorcandu-ma cu fata la el.

-Imi pare rau.

Si parea sa fie sincer.

-Ei bine, n-am murit, am spus. Se pare ca cineva m-a invatat sa lupt al naibii de bine.

Adam zambi sters.

-Insa nu lupta te-a salvat de data asta.

Am dat din cap.

-Sasha a mintit cu un talent iesit din comun, am spus.

-Iar Mathias a mintit pentru Sasha.

-Zici ca suntem intr-o telenovela proasta, in care fiecare isi are portia de minciuni, am spus cu amaraciune.

-Uneori, merita sa minti, pentru a salva pe cineva, spuse Adam.

Nu i-am raspuns. Tot ce imi trecea prin minte era fie prea acid, fie prea siropos, asa ca am hotarat sa tac.

-Ce voiai sa imi spui atunci, la Balchik… pare un moment bun sa imi spui acum.

-Nu. Nu vreau sa vorbim despre asta acum.

-Atunci… ce vrei sa facem?

Capitolul 8: Iubirea

Adam strabatu distanta dintre noi intr-o secunda si ma cuprinse intr-o imbratisare.

Era prima data cand el initia o apropiere fizica intre noi. De obicei, eu eram cea impulsiva, care se lasa prada sentimentelor. Dar de ce acum? De ce…

Ultimele ganduri coerente m-au parasit, cand buzele lui s-au lipit de ale mele, mai intai usor, apoi mai apasat.

Dintr-o singura miscare, halatul meu a cazut pe podea. A urmat tricoul lui, care oricum ii era cam mic, deci nicio paguba.

Mainile lui si-au gasit drumul pe sub bluza mea, mangaind pielea infierbantata de pe spate si gat. O parte din mine il voia mai aproape, si mai aproape, dar o alta parte, pe care nu o puteam alunga, se gandea cu teama la momentul in care el ma va respinge iar, spunand ca a fost o greseala. Asa facuse de fiecare data… pana acum.

Cand mainile lui mi-au cuprins sanii, dezmierdandu-i, iar buzele lui au coborat spre gat, am inteles de ce venise Adam in camera mea.

Oare de ce nu am vrut sa ascult sfaturile alea de la Ema? Poate s-ar fi dovedit utile acum.

Adam se indeparta pentru o clipa, uitandu-se in ochii mei.

-Daca te opresti acum, te omor, am marait.

Nu s-a oprit.

Mainile lui erau peste tot, iar buzele lasau fiori acolo unde ma atingeau. Si tot ce puteam sa fac eu era sa il trag mai aproape, tot mai aprope.

Nici nu am auzit cand usa camerei s-a deschis. Dar vocea taioasa, puternica precum un tunetul m-a trezit, de parca cineva m-ar fi aruncat intr-un rau cu apa teribil de rece.

-Ariana!

Adam a sarit de langa mine, sau mai bine zis de pe mine, cautandu-si cu disperare tricoul.

Iar langa pat se afla mama mea, cu o privire deopotriva manioasa si socata.

Ah, la naiba!

-Ce se intampla aici?

Si cu toate ca eram constienta ca am dat de belea, cumva toate emotiile pe care le traisem intr-o sigura seara, de la cele mai oribile pana la cea mai recenta facusera sa mi se scurtcircuiteze creierul sau ceva, pentru ca mie imi venea sa rad.

Adam isi pusese tricoul si incerca sa se insinueze spre usa, fara cel mai mic zgomot.

-Tu nu pleci nicaieri! tipa mama la el.

El se aseza resemnat pe pat, la ceea ce probabil considera o distanta sigura de mine.

Mama se intoarse sa urle spre mine:

-Cu toate cate s-au intamplat, atatia oameni au murit, tie iti arde de…iti arde de…

-Poate tocmai pentru ca atatia oameni au murit, am spus. As fi putut sa fiu unul dintre ei. Faptul ca nu sunt ar trebui sa iti aduca macar putina bucurie.

Mama se uita, daca era si mai posibil, si mai urat la mine. Se intoarse iar spre Adam.

-Tu esti un Vanator! Din echipa lui Mathias?

Nu ii dadu posibilitatea sa raspunda, dar nici el nu parea capabil sa articuleze vreun cuvant.

-O sa am o discutie cu seful tau…

Adam incremeni.

M-am ridicat din pat, ajungand in fata mamei mele. Abia acum observam ca sunt mai inalta decat ea cu cativa centimetri.

-Eu nu ti-am judecat tie alegerile amoroase extrem de dubioase, i-am spus panand in aceste cuvinte toata amaraciunea si furia pe care le simteam in legatura cu tatal meu.

-Tu esti responsabilitatea mea, spuse ea.

M-am intors pentru a ma uita la ceasul din perete.

-Ca sa vezi, se pare ca nu mai sunt. Sunt majora de patru ore. Acum iesi afara din camera mea.

Am facut cativa pasi spre ea, iar ea a inceput sa se dea inapoi. Cand mi s-a parut mama infricosatoare si de ce? Nu mai stiu.

-Iesi. Afara, am spus, mult mai calma.

Am condus-o pana la usa. Nu s-a impotrivit.

-O sa vorbim despre asta, zise ea.

-Oh, sunt sigura ca vom vorbi, am spus si am inchis usa in urma ei, apoi am incuiat-o.

M-am intors in camera, unde Adam se asezase mai confortabil pe pat. Zambea.

M-am asezat langa el, cuibarindu-ma cat mai aproape, cu capul pe pieptul lui. Dar momentul trecuse, simteam asta. Am oftat profund.

-La multi ani! zise el sarutandu-ma pe frunte.

-Multumesc.

Cateva minute mai tarziu, l-am intrebat:

-Daca nu ar fi intrat mama…

L-am simtit cum inghite cu greu.

-Da…

-Adam, nu te inteleg deloc, pe cuvant.

-Nu te invinuiesc, spuse el. Nici eu nu ma inteleg, de cele mai multe ori.

Nu am stiut ce sa mai raspund la asta.

Dincolo de fereastra, soarele incepea sa rasara.

-Ar trebui sa dormi putin, i-am spus. Probabil maine o sa ai o gramada de treaba.

Se lasa mai jos pe perna, tragandu-ma spre el. Cateva minute mai tarziu, i-am simtit respiratia mai greoaie, mai ritmica. Adormise. M-am foit putin pana mi-am gasit o pozitie mai confortabila langa el si m-am lasat purtata de somn.

M-a trezit o bataie in usa. M-am ridicat cu greu din pat, simtindu-ma foarte obosita. Tot corpul ma durea si imi simteam mintea ametita, de parca as fi inotat prin ceata.

La usa era Ema. I-am facut semn ducand un deget la buze, sa faca liniste.

-Nu poti sa mai stai pe la Sasha? am intrebat-o.

-Vreau sa imi fac un dus.

-Fa-ti la el.

-Nu am haine de schimb. Ari, de ce nu ma lasi sa intru in camera?

Ma asezasem strategic, astfel incat sa nu poata intra. Mi-am dus din nou degetul la buze, semn ca o rog sa nu faca galagie.

-Stai aici, iti aduc haine.

Dar bineinteles ca nu a stat acolo. A bagat capul pe usa imediat ce mi-am parasit pozitia stategica, pentru a-i cauta haine.

Gura ei forma un O perfect, cand l-a vazut pe Adam dormind in patul meu.

I-am intins hainele.

-Iti povestesc mai tarziu, i-am soptit.

-Sedinta intr-o ora in sala de mese, sopti ea.

-Ne vedem acolo.

M-am intors in pat, dar nu mai era timp de somn, nici de altceva.

Cum trezesti un barbat care doarme? Cum il trezesti pe barbatul pe care il iubesti, care doarme? Iata ceva ce nu te invata nimeni.

I-am dat parul la o parte de pe fata, iar el a deschis ochii.

-Cine era la usa? intreba ridicandu-se in sezut.

Probabil aveam o expresie uimita, caci el zambi.

-Experienta ca Vanator si auzul de vampir, spuse el. Nu dorm profund aproape niciodata.

-Ema, i-am zis. A venit sa isi ia niste haine si sa imi spuna ca avem sedinta intr-o ora in sala de mese.

Adam ofta.

Erau atat de multe lucruri pe care as fi vrut sa le vorbesc cu el…despre noi, despre atac, despre ce tot incerca sa imi spuna. Timpul fusese prea scurt.

-Se pare ca vei ramane cu tricoul ala, am spus aratand spre el.

-Cred ca nu ti-l mai dau inapoi. Dar daca imi aduc bine aminte, si tu ai un hanorac de al meu pe care nu mi l-ai inapoiat.

-Nici nu am de gand sa ti-l mai dau, i-am spus zambind.

S-a asternut tacerea. Ne gaseam greu cuvintele si tonul. Adam parea ca incearca sa se intoarca la tonul rece, dar nu reuseste. Se inchidea din nou in el, imi dadeam seama.

-Adam, ce facem?

-Nu stiu, spuse el cu un oftat. Sunt atatea…atatea piedici intre noi.

-Ce voiai sa imi spui… are legatura cu mine?

-Da. Si nu.

-Oh, asta m-a lamurit complet.

-E complicat. O sa iti spun intr-o zi.

-De ce am impresia ca amani intentionat? l-am intrebat.

-Pentru ca asta fac.

-De ce?

-Deoarece tu o sa vii cu o logica de tip Ariana si o sa imi demontezi toate credintele pe care le am, iar atunci o sa fiu… pierdut, spuse aproape sugrumat.

-Am eu puterea asta, de a-ti demonta toate credintele? am spus.

Adam nu raspunse, dar ma privi in ochi, atat de profund, incat aproape ca nu ii puteam sustine privirea.

Apoi se uita la ceas si se ridica din pat.

-Mama ta…crezi ca ii va spune lui Mathias?

-Nu stiu. Probabil ca nu, dar nu pot sti sigur. Dar de ce iti e atat de teama sa afle? Ai vazut ca stie despre Ema si Sasha. Niciunul din ei nu a fost tarat afara din centru sau exmatriculat, din contra: a mintit pentru ei.

-Nu stiu. Cred ca toata viata am fost obisnuit ca fac lucrurile intr-un singur mod: asa cum e corect.

-Inteleg, am spus.

Si chiar intelegeam. Era acelasi motiv pentru care eu inghetam cand eram prinsa facand ceva nepermis.

Fara sa mai spuna altceva, Adam isi lua tricoul murdar, se incalta si iesi din camera.

Capitolul 9: Asteptarea

Pe tot parcursul zilei, mama a facut tot posibilul sa ma tina cat mai departe de Adam.

Mare parte din Centru era distrus, asadar fiecare persoana de acolo era distribuita ca voluntar pentru a ajuta la reconstruire si renovare. M-am bucurat cand am aflat ca Adam, Sasha si alti cativa Vanatori vor ramane la noi inca o saptamana, pana ce altii de la centre din Spania vor fi repartizati aici.

Spre seara, dupa ce maturasem, carasem si ajutasem la curatenie toata ziua, am dat buzna in biroul mamei, clocotind de furie. Am gasit-o vorbind la telefon si m-am asezat intr-un fotoliu.

Cum a terminat conversatia, am abordat-o pe un ton ridicat:

-Ai impresia ca poti sa ma tii departe de el, dar in mai putin de o luna ma voi intoarce la scoala si acolo nu mai ai control asupra mea.

Spre surprinderea mea, mama rase.

-Ariana, nu cred ca am avut niciodata control asupra ta. Si nu te tin la distanta de el pentru ca m-as opune relatiei voastre, nu ca mi-ar fi cerut cineva acordul.

-Sunt majora.

-Stiu ca esti majora si iti urez la multi ani pe aceasta cale. Sincer, ma bucur ca nu mai esti responsabilitatea mea, pentru ca oricum am esuat ca mama.

Nu ma asteptam la asta.

-Unii oameni nu sunt facuti sa fie parinti, spuse ea. Imi pare rau ca nu am putut sa iti ofer mai mult. Cat despre domnul Orlov, as vrea sa nu stai atat de mult in preajma lui, pentru ca e evident pentru oricine s-ar uita mai indeaproape….

-Ce e evident? am intrebat.

-Ca sunteti indragostiti, spuse mama razand.

Asta m-a socat putin. Nu puteam sti cum il vad ceilalti pe Adam, pentru ca eu il vedeam…ei bine, cum il vedeam eu, adica intr-o maniera foarte subiectiva.

Am zambit si m-am ridicat de pe fotoliu mergand spre usa, apoi m-am oprit la jumatatea drumului.

-Nu ai esuat ca mama. Adica, poate as fi vrut ca lucrurile sa fie alftel, dar nimeni nu e perfect.

Mama imi zambi cu caldura.

Cu o stare de spirit mult mai buna decat cea cu care venisem, am plecat spre sala de mese, sa iua cina.

Dar avea dreptate, intr-un fel. Unii oameni chiar nu ar trebui sa aiba copii. Sincer, ma indoiam ca mama planuise sa ma aiba.

Ajunsa in sala de mese, am reperat locul in care stateau Sasha si Adam si m-am asezat langa ei.

-Cum v-a fost ziua? am intrebat punand tava mea cu lasagna pe masa.

-Absolut oribila, raspunse Sasha. Dar a ta?

-A inceput neasteptat de bine, am spus incercand sa nu zambesc. Dar sunt epuizata. Unde e Ema?

-S-a dus in camera sa isi ia lucrurile.

-Tocmai mi-ai furat colega de camera? l-am intrebat pe Sasha impungandu-l cu degetul aratator.

-Doar pentru o saptamana. Si total neoficial, desigur.

-Desigur.

Adam era tacut si arata de parca cineva il forta sa manance melci cu tot cu cochilie: cu maxilarul inclestat si destul de  scarbit.

-Am uitat sa iti spun: La multi ani!

-Multumesc, Sasha!

-Ai avut o zi de nastere…de pomina.

-Ma crezi ca e posibil sa nu fi fost cea mai groaznica?

Sasha zambi amar.

-Ma primiti si pe mine?

M-am intors si am vazut-o pe Selena in spatele meu.

-Sigur. Cum te simti?

-Doctorii spun ca m-am recuperat miraculos de repede, spuse ranjind.

Doamne, intr-o zi toate secretele astea o sa ne manance de vii, asa cred.

-Ei sunt Sasha si Adam, de la Centrul din Romania, am facut eu prezentarile.

-Selena, imi pare bine, spuse dand mana cu fiecare din ei. Din toamna voi fi colegi.

Selena si Sasha au inceput o discutie despre mutarea ei de la Centru, dar nu am participat. Nici nu i-am ascultat pe deplin. Ma gandeam doar ca daca Ema s-a mutat temporar, Adam ar putea veni din nou in camera mea. Si de data asta, ma voi asigura ca am incuiat usa.

Ema nu a venit la cina, dar am vazut ca Sasha a luat niste mancare la pachet.

Inapoi in camera mea, m-a cuprins o stare de agitatie greu de stapanit. Mi-am facut dus, mi-am pus pijamalele, apoi m-am schimbat cu alte pijamale, mai sexy. Mi-am facut iar dus, pentru ca intre timp transpirasem.

Adam va veni, trebuia sa vina. Aveam emotii, mi-am dat seama.

Inca nu apucasem sa discut cu Ema, imi promisese niste sfaturi despre sex, dar prinsa in povestea ei cu Sasha, ma cam ignorase. Nu puteam sa o invinuiesc, nu prea mult.

Ceasul urma sa bata ora 12 noaptea. Oare cand avea sa vina Adam?

Avea sa vina, nu? Cu o seara in urma parea foarte hotarat sa faca dragoste cu mine. M-am temut ca se va opri si va spune ca a fost o greseala, ca se va retrage iar in el, revenind la tonul rece.

Era ca si cum de fiecare data cand isi dadea seama ca a cazul zidul din jurul lui, era disperat sa il construiasca la loc. Dar nu o facuse. Fusese tandru, vulnerabil si determinat.

Amintindu-mi de expresia lui din timpul cinei, ma intrebam daca nu s-a schimbat ceva. Daca nu cumva si-a pierdut determinarea.

M-am gandit ca daca nu vine, o sa ma duc peste el. O sa caut camera lui si o sa dau navala si… nu stiu ce o sa fac.

Ceasul a aratat ora unu, apoi ora doua noaptea. Si Adam nu a venit. Cand s-a facut ora trei, am inteles in sfarsit ca nu o sa vina.

Mai intai, am fost furioasa. Cum e posibil sa isi bata joc de mine in halul asta? Cum e posibil sa ii permit? Chiar nu mai am nicio farama de stima de sine? Mi-am jurat ca nu il mai las sa ma raneasca. M-am indepartat de el, doar ca soarta asta nenorocita sa il aduca iar in viata mea.

Apoi, am fost confuza. Chiar nu merit si eu sa fiu iubita? Mama a zis ca aratam ca doi indragostiti, chestia care il implica si pe el. Deci daca arata ca un indragostit, de ce naibii nu se comporta ca unul? De ce isi pune singur atatea bariere in fata fericirii? Si Ema spunea ca pentru un om aparent neinteresat de mine, e foarte atent la tot ce fac si spun. Iar noaptea trecuta, cand ma strangea in brate, chiar parea ca cel putin ma doreste, daca nu ca ma iubeste.

Apoi am trecut la deprimare. Ce am facut eu atat de rau in viata asta, incat nu merit sa fiu iubita? Inca sa merit sa fiu ignorata, data la o parte, aruncata ca un gunoi?

In cele din urma, cand soarele rasarea prevestind o noua zi, am adormit pe perna uda de lacrimi, intrebandu-ma daca nu ar fi fost mai bine sa ma las omorata de Nosferatu, noaptea trecuta.

Capitolul 10: Centrul

-Imi pare rau, se miorlai Ema pentru a nu stiu cata oara.

-E in regula, ti-am zis. Era sa fim ucise de Nosferatu, a fost o noapte agitata si o zi grea, si eu am uitat in cea mai mare parte a timpului ca a fost ziua mea.

Desigur, nu uitasem. Si nu uitasem nici cat de aproape fusesem sa mi-o petrec intr-un mod absolut de neuitat. Si, de fapt, eram putin suparata pe Ema ca ma ignorase de ziua mea si in urmatoarele zile, dar nu voiam sa o las sa vada asta, pentru ca mi se parea ca sunt egoista.

-Tot nu mi-ai spus ce s-a intamplat intre tine si Adam, zise ea schimband intr-un final subiectul.

-Nu vreau sa vorbesc despre asta.

Eram in sala de antrenament, la o saptamana dupa atacul de la Centru. Lucrurile reintrasera pe fagasul normal, activitatea fusese reluata, alti Vanatori urmau sa ajunga zilele urmatoare, iar cei trimisi din Roamania plecasera. Ma rog, toti, mai putin doi, care urmau sa plece cat de curand: Sasha si Adam.

-Ariana, daca s-a intamplat ce cred eu….esti cam suparata.

-Pareaza atacul, i-am spus in timp ce ma pregateam sa lansez o lovitura cu piciorul.

-Sa stii ca e normal ca prima data ca nu fie chiar extraordinar, continua ea de parca nu ar fi fost intrerupta.

-Pareaza, aproape am marait la ea.

-Daca totusi e ceva care te ingrijoreaza, ar trebui sa … aaaah!

Mult mai nervoasa decat eram constienta ca sunt, am lansat lovitura, dar Ema nu a parat, asa ca am lovit-o in umar. A cazut pe spate, dar s-a redresat in utimul moment, la timp ca sa nu se loveasca cu capul de podea.

-Ce naibii, Ariana! se rasti ea.

-Ti-am zis sa parezi! i-am spus aproape tipand.

S-a ridicat frecandu-si umarul lovit.

-Imi pare rau, i-am zis pe un ton mai calm. Cand cineva iti spune sa parezi, asta ar trebui sa faci. Si cand cineva iti spune ca nu vrea sa discute despre un subiect…

Ema inclina usor capul si am inteles ca nu mai suntem singure. Cand ajunsesem sa ne intelegem din priviri?

Selena intra in sala de antrenament.

-Ma gandeam eu ca aici va gasesc. Ariana, mama ta vrea sa va vada.

-Asta e o premiera, am balmajit.

-Cum te mai simti? o intreba Ema pe Selena.

-Nicicand nu am fost mai bine. Abia astept sa mai bat niste funduri de Nosferatu.

Mi-am luat prosopul si sticla de apa, dar nu am reusit sa ies din sala, pentru ca am fost interceptata de Mathias. Nici nu stiam ca e la Centru.

-Garcia, cateva vorbe?

M-am dus catre el, iar Ema a ramas sa mai discute cu Selena.

-Ti-ai rezolvat problema cu Adam?

-Nu am nicio problema cu Adam, am spus si mi-am dat seama ca scrasneam din dinti. Tare.

-Ah, da, am uitat. Nu sunteti compatibili. Pareati destul de compatibili in lupta, saptamana trecuta.

Am oftat.

-Ariana, nu am ce alt mentor sa iti dau. Daca nu il vrei pe el, nu ramane decat sa te antrenezi impreuna cu Ema si Diana, dar ma tem ca va fi pierderea ta.

Am vrut sa spun ca eu il vreau pe el, dar el nu ma vrea pe mine. Cred ca am si deschis gura, dar am inchis-o repede la loc. Apoi mi-a venit o idee.

-Ce zici de ea? am intrebat aratand catre Selena. Nu vine din toamna in Romania?

-Ba da. Dar vine pentru misiuni, nu stiu daca va avea timp de mentorat.

M-am uitat lung la el.

-Bine, lasa-ma sa vad ce pot sa aranjez.

Fara alte cuvinte, s-a indepartat de mine, iar eu i-am facut semn Emei sa mergem.

-Am doua vesti si ma tem ca niciuna din ele nu e grozava, spuse mama.

-Poti sa incepi cu cea mai odioasa?

Imi inmana un plic, apoi se duse sa verifice inca o data daca usa biroului ei este incuiata.

-Ce e asta? am intrebat, dar cand am intors plicul pe partea cealalta, l-am vazut: sigiliul regal.

Inima mea a facut o tumba, apoi, cu un falfait de aripi, s-a asezat la locul ei in piept, insa gura mi s-a uscat si imi simteam mainile fara putere.

Tatal meu mi-a scris?

Dar nu era o scrisoare, am inteles rapid.

-Ce e? intreba mama.

-A deschis un cont pe numele meu. Si a depus….oh, rahat!

Nu am vazut in viata mea o suma cu atat de multe zerouri, nici nu cred ca as sti sa ii numar.

-Ce se presupune ca ar trebui sa fac? Daca ii accept, am vreo obligatie fata de el?

-Pentru ce iti trebuie atatia bani? ma intreba mama.

-Habar nu am. Dar simt ca imi este dator cumva.

-Eu iti sugerez sa nu ii accesezi o perioada, pana nu aflam exact ce intentii a avut.

-Si cum vom afla? E cam scump la vedere.

Mama ofta.

-Ma ocup eu de asta.

-Bun, am zis bagand plicul in buzunar. Cealalta veste neplacuta?

-Va trebui sa va mutam. Maine ajung aici alti Vanatori.

-Cat de multi?

-Cam o suta. Se presupune ca Centrul are risc mare de atac si vor sa il securizeze cat de bine. Problema este ca nu avem suficiente camere, mai ales ca parterul nu a fost inca renovat.

-Unde ne muti?

-In apartementul meu.

Cred ca am scancit, pentru ca mama a spus:

-Imi pare rau, nu am alta solutie.

M-am uitat la Ema. Nici ea nu parea prea fericita de acest aranjament.

-Stii ce? Noi oricum aveam de gand sa ne petrecem ultimele doua saptamani de vacanta in Franta, am putea pleca mai devreme.

-Da, spuse Ema, cred ca ar fi o idee buna. Cautam in seara asta bilete de avion, poate gasim ceva last minute, ca maine sa eliberam camera.

-Daca nu va deranjeaza, mi se pare un aranjament bun, zise mama.

Asadar, am pornit spre camera noastra, nu inainte de a-i promite mamei ca o anunt cand gasesc bilet de avion si voi trece sa imi iau la revedere de la ea.

Ema s-a asezat la laptop si a inceput sa caute bilet. Eu m-am asezat pe pat, privind la perna pe care in urma cu aproape o saptamana dormise Adam.

Adam, care abia imi aruncase o privire in ultimele zile.

-Gasesc doar cu escala in Palma de Mallorca, zise Ema.

-Bine, atunci hai in Palma de Mallorca.

-O sa fie obositor.

-Nu, hai in Palma de Mallorca, stam o saptamana acolo, apoi mergem in Paris. De acolo la Paris gasesti zbor direct?

-Da.

-Perfect. Sau… nu vrei?

-Pe o insula exotica, intr-un hotel cochet, cu acces la piscine si la plaja? Un cosmar, spuse Ema razand. Dar… nu stiu daca imi permit.

-N-ai vazut ce suma galactica am primit? Ne permitem.

-Ariana, mama ta a zis sa nu…

-Stai linistita, am glumit. Am niste bani pusi deoparte si sigur imi va da si mama destui la plecare. Cautam ceva mai low cost, daca vrei. Un airbnb, poate?

-Caut acum, zise ea zambind.

-Te las pe tine sa faci rezervarile, pare ca te bucura aceasta activitate, am spus lasandu-i cardul meu pe birou. Ma duc pana jos sa imi iau o limonada.

-Ia-mi si mie o apa, te rog!

Am coborat la cafeneaua Centrului, de unde am luat o limonada si o apa. Inapoi spre camera, mergeam distrasa, cu gandurile ratacind in zeci de directii. Ma gandeam ca imi va fi dor de Centru, desi pana anul asta nu mi-a placut niciodata prea mult aici. Dar lucrurile erau diferite cand era si Ema prin preajma.

Ma gandeam la tot ce se intamplase in noaptea in care Nosferatu atacasera Centru si parca revedeam toata moartea si distrugerea pe care au lasat-o in urma.

Eram atat de acaparata de gandurile mele, incat aproape era sa ma lovesc de cineva care merge ape hol, venind din directia opusa. Nu, nu de cineva. De Adam. Pentru ca Universul are un mod ironic si crud de a mi-l scoate in cale iar si iar.

-Ariana!

-Nu, am spus si am dat sa plec, dar el m-a prins de brat, deasupra cotului.

M-am intors spre el si m-am uitat in ochii lui cu atata ura, incat a fost nevoit sa imi dea drumul.

-Ar trebui sa vor…

-Sa vorbim? Sa vorbim? am spus si am realizat ca tipam. Nu. Tu nu vorbesti cu mine, nu te apropii de mine. Lasa-ma in pace!

Am facut un pas pentru a fi mai aproape de el si i-am soptit:

-Te urasc.

Capitolul 11: Toamna

Asa cum am crezut, mama mi-a dat o gramda de bani la plecare. Ema gasise un apartament dragut la cinci minute de plaja si cumparase biletele de avion din economiile mele de pe card.

-Nu te-am intrebat, zise mama in timp ce ma cuprindea intr-o imbratisare, ce iti doresti de ziua ta? Nu am apucat sa iti iau un cadou, dar o sa ti-l trimit in Romania.

-Acum ca intrebi, am zis zambind, as vrea o masina.

-Doar de ai avea si un permis valabil, zise Ema tachinandu-ma.

-O sa il reinoiesc atunci cand ne vom intoarce in Romania, am asigurat-o.

Am coborat treptele catre curtea interioara a Centrului. O masina ne astepta deja. Mama a imbratisat-o si pe Ema, ne-a ajutat sa punem bagajele in masina, iar eu am deschis portiera ca sa ma urc pe bancheta din spate. Chiar atunci, am vazut o reflexie si m-am intors. Adam cobora scarile, venind spre noi. Mi-am smuls cu greu privirea de la el si m-am urcat in masina.

-Putem porni, va rog?

Si am pornit.

Am ramas cu privirea pironita intr-un punct fix, refuzand sa ma uit pe geam, spre Adam. Abia cand am simtit mangaierea fierbinte a lacrimilor, mi-am dat seama ca plangeam.

-Ari?

-O sa iti povestesc tot, i-am spus Emei. In avion.

O saptamana mai tarziu

-O, Doamne, doar suna-l odata, ma scoti din sarite! m-am rastit la Ema si m-am aplecat peste paharul meu cu limonda, sa ii smulg telefonul din mana, dar s-a ferit.

-Nu vreau sa fiu genul ala de iubita care il cheama cand are chef si el vine fuguta…

-Oh, iubitul tau vrea sa te vada si vine cand il chemi. Oribil! Ce soarta grea!

-Ti-am promis ca vom fi doar noi doua in Paris, zise Ema. Nu vreau sa te tradez.

-Nu mi-ai promis, doar am presupus ca va fi asa, pentru ca eram amandoua singure. Asa ca pune mana pe nenorocitul ala de telefon si cheama-l aici, apoi mergeti sa puneti un lacat pe Pont des Arts si ce chestii siropoase mai fac cuplurile in Paris. Nu-ti face griji pentru mine, eu ma duc la Timeea.

S-a lasat tacerea si am profitat de ea ca sa devorez tarta mea cu mere si inghetata, pe care ospatarul tocmai o adusese la masa.

-Sasha a zis ca Adam e un idiot, zise Ema intr-un tarziu.

-I-ai spus lui Sasha?

-De fapt, Adam i-a spus ceva, nu stiu daca totul.

-Asta ar fi o premiera. Adam sa vorbeasca despre emotiile lui? Esti sigura?

-De fapt, s-a dus la Sasha ingrijorat ca ti-ai folosit magia fara sa vrei. Voia sa stie…ei bine, ce ar putea face cu tine.

Da, banuiam ca am pus putina magie cand am tipat la Adam sa ma lase in pace. Mi-am dat seama dupa felul in care s-a uitat la mine si s-a dat in spate.

-Ce facem cu Ariana, am mormait in timp ce amestecam cu paiul in limonada. De parca as fi o ciuma, care trebuie eradicata. Ati incercat noul vaccin impotriva Arianei?

Ema rase, apoi spuse:

-Cred ca e sincer cand spune ca se ingrijoreaza pentru tine.

-Sper ca nu ii iei apararea, Ema!

-Nu, nu! Doar ca… nu mi se pare ca ar fi un om rau, doar unul foarte, foarte prost.

Aproape m-am inecat cu limonada.

-Emotional vorbind, se grabi sa adauge Ema. Te-ai gandit ca poate nu a mai fost niciodata indragostit si nu stie cum sa gestioneze toate aceste sentimente?

-Nu, pentru ca unu: nu vreau sa ma gandesc deloc la el, doi: nu cred ca e indragostit si trei: nu dau o ceapa degerata pe faptul ca el e indisponibil emotional si nu vreau sa ii caut circumstante atenuante pentru asta. Acum, vrei, te rog, sa il suni pe Sasha, pana nu cedez nervos si iti torn limonada asta in cap?

-Nu ai face-o! zise Ema, apoi scoase limba la mine.

Dar l-a sunat pana la urma, iar el a reusit sa isi ia cateva zile libere si un bilet de avion catre Paris. Eu am contactat-o pe Timeea, asa cum ii promisesem inainte de vacanta. Intrucat parintii ei au insistat sa stau la ei cateva zile, dar nici nu imi doream neaparat sa raman singura in Paris, dar fiind ca Ema va petrece tot timpul cu Sahsa, am luat trenul pana la Beauvais si am stat cateva zile la Timeea.

Parintii ei aveau o ferma foarte draguta la marginea orasului, cu o curte foarte mare, numai buna pentru cateva antrenamente improvizate.

Mi-au aranjat o camera la mansarda, unde lumina calda a soarelui de toamna ma trezea in fiecare dimineata, mangaindu-ma cu razele sale.

In a doua zi de cand ajunsesem, domnul Marin, tatal Timeei, ne-a improvizat o piscina in toata regula in curtea din spate, pentru a ne racori in zilele inca fierbinti de inceput de toamna.

Am petrecut sase zile acolo, timp in care am ajuns sa ii cunosc mai bine pe toti trei si m-am simtit mai rasfatata decat ma simtisem vreodata in toata viata mea.

Insa vacanta s-a terminat, iar eu trebuia sa ma intorc in Romania, unde mama Emei abia astepta sa ne vada. Bine, mai mult pe Ema, care lipsise de acasa toata vara, dar mi-a transmis ca ma asteapta si pe mine. Tocmai bine, aveam nevoie sa stau cateva zile la Bucuresti pentru a-mi reinoi permisul de conducere.

Ema o hotarat sa se inscrie si ea la scoala de soferi, dat fiind ca mai avea o luna pana sa fie majora, dar a apucat sa faca doar trei ore de condus, pentru restul va trebui sa isi ia invoire de la scoala, pentru a veni sa le faca.

Politistii de la serviciul rutier m-au pus sa dau inca o data examenul auto, ceea ce mi s-a parut o pierdere de timp, insa am reusit sa rezolv toata situatia si sa intru in legalitate fix cu o zi inainte de a ma intoarce la Colegiu.

Pentru a sarbatori aceasta reusita, tatal Emei m-a lasat pe mine sa conduc tot drumul inapoi catre Colegiu. Am parcat masina pe unul dintre locurile destinate vizitatorilor, am oprit motorul si am inspirat cu nesat aerul de toamna.

Colegiul, ca un lacas al amintirilor, imi dadea sentimentul straniu de…acasa.

Bratara pe care o incarcasem de dimineata si o purtam din nou la mana stanga, si-a actualizat locatia si mi-a afisat mesajul “Bine ai venit!”. Am simtit ca un pumnal in inima gandul ca de acum nu Adam va fi cel care imi va trimite notificari si nu imi va mai programa antrenamente pe aceasta bratara. Am aruncat o privire la locul lui de parcare si da, masina era acolo.

Scapandu-mi un oftat, am luat bagajele, le-am multumit inca o data parintilor Emei pentru tot si am pornit spre dormitorul nostru.

Cineva schimbase placuta lipita de usa camerei de zi. Acum scria “Anul 11”. Ultimul an de colegiu, asta era: anul cel mai scurt si cel mai greu, care va decide cine va deveni Vanator si cine nu. Viktor, un coleg mag, renuntase deja de anul trecut. Pregatirea pentru a devenit Vanator e stresanta si obositoare, astfel incat doar cei mai buni rezistau.

Mi-am tarat bagajele, inaintand cu greu prin camera de zi, catre dormitor, oprindu-ne sa ne salutam colegii si schimband impresii despre cum a fost in vacanta.

-Hei, pe tine nu te stiu! i se adresa Ema unui baiat inalt, cu parul saten inchis aranjat in toate directiile si ochii verzi.

El se ridica de pe canapea, cu o nonsalanta studiata si veni sa dea mana cu noi.

-Eu sunt Tom, sunt nou. M-am mutat de la Colegiul din Chisinau.

Asa se explica accentul, m-am gandit.

-Imi pare bine, i-am zis si uitandu-ma la el, am inteles imediat ca e vampir.

Nu stiu cum, pur si simplu am stiut. Imi dezvoltasem, poate, un fel de al saselea simt.

Dupa ce ne-am salutat cu toata lumea si am schimbat cateva vorbe, ne-am retras in dormitorul nostru. Am lasat valizele pe jos, fara vreun chef sa despachetam.

-Ce e cu tine? am intrebat-o pe Ema.

-Ma uit in jur si…nu stiu, parca ma astept sa o vad pe Ilinca. Sunt atat de obisnuita sa fie aici, la Colegiu, incat mi se pare ciudat.

Desi iesise printre primii din anul ei, Ilinca alesese sa lucreze la Centrul din Germania, acolo unde se mutase de curand mama ei. A fost o decizie neasteptata nu doar pentru Ema, ci si pentru intreaga familie.

-Te cred. Dar, hei, il ai pe Sasha. Si pe mine, se subintelege.

-Asa e. Referitor la asta…

Ema facu niste ochi de catelus inocent.

-Hai, du-te la el, am zis. Stiu ca abia astepti.

Chiar cand am spus asta, bratara mea a vibrat. M-am uitat la notificare: In biroul meu. Mathias. Oh, dar chiar ca e zgarcit cu cuvintele. Zici ca il taxeaza la litera.

-Te insotesc pana la intrarea in Centru, i-am spus Emei. Mathias vrea sa ma vada.

Asa ca am pornit amandoua, tinandu-ne de brat, spre Centru.

Nu stiam ce imi va pregati acest ultim an scolar, dar de doua lucruri puteam fi sigura: ca va fi plin de incercari si ca Ema imi va fi aproape.

Capitolul 12: Intoarcerea

Mathias era singur in birou. Mi-era teama sa nu il fi chemat pe Adam, intr-o incercare disperata de a rezolva problema noastra. Ma gandeam ca ar fi putut sa fie si Selena acolo, dar nu.

-Ia loc, Garcia.

M-am asezat pe un fotoliu moale, aflat in fata biroului sau.

-Domnisoara Selena Diaz a fost de acord sa iti fie mentor, dar va fi putin complicat, pentru ca in perioada in care va avea misiuni, nu o sa te poata antrena. Adam s-a oferit sa fie suplinitor, sau poti alege varianta in care sa te antrenezi cu Diana si colega ta Ema, atunci cand lipseste Selena.

-As prefera a doua varianta, daca se poate.

-Doamne, dar ce ti-a facut Orlov de il urasti atat de tare?

Ce mi-a facut, dar sa nu uitam ce nu mi-a facut.

-E vorba doar ca…. am incercat eu.

-Nu sunteti compatibili, da, stiu, zise Mathias. Ai impresia ca daca repeti de suficient de multe ori o minciuna, oamenii o vor lua ca adevar, Garcia?

Se pare ca e o moda sa spui oamenilor pe numele de familie, atunci cand ii gasesti cat se poate de enervanti.

-Da, am spus.

Ce mai puteam sa zic?

-Deci, daca e ok aranjamentul asta, semneaza aici, spuse intinzandu-mi o hartie, apoi iesi din biroul meu.

Nu o spusese cu rautate, poate putin sarcastic. Am semnat si in timp ce ma ridicam sa plec, m-am oprit putin, gandindu-ma la ceva.

-Mai ai ceva sa imi spui?

-Nu, am zis pana la urma.

Dar aveam ceva: as fi vrut sa discut cu cineva despre atacul Nosferatu de la Centrul din Spania. La prima sedinta, cea la care am avut voie sa particip, nu s-a discutat motivul pentru care au atacat, apoi mama mi-a interzis sa particip la alte sedinte, din motivul – destul de intemeiat dealtfel- ca nu sunt inca Vanator.

Dar Mathias parea agasat si grabit sa scape de mine, deci clar nu intr-o dispozitie care sa ma incurajeze sa ii impartasesc teoriile mele.

-Bun. Selena sta la camera 211, etaul doi. Poate vrei sa treci pe la ea, sa puneti la punct unele detalii.

-Sigur. Multumesc.

Selena era cat de poate de incantata ca o propusesem ca mentor.

-Sa vedem, maine e luni, deci nu maine…miercuri seara as putea. Si vineri, e ok?

-E perfect, am spus

-Bine, asa ramane. Sa va bagati la culcare devreme in seara asta, maine e prima zi din noul an scolar, sa fiti odihnite.

M-am uitat la ea intrebatoare. Asta era genul de sfat pe care mi l-ar fi dat mama, daca ar fi fost genul care sa ma cocoloseasca si evident ca nu era.

Fara alte comentarii, mi-am luat la revedere de la Selena si m-am intors in camera. As fi vrut sa ii impartasesc Emei sfatul oarecum straniu pe care il primisem, dar ea nu era acolo. Desigur, era inca la Sasha.

I-am trimis un sms: spune-i iubitului tau ca inca mai am nevoie de lectii pentru a controla stim-noi-ce.

Constienta ca m-am exprimat cam paranoic, m-am apucat sa imi desfac bagajele si sa le pun pe la locul lor. Intrucat ma plictisisem si Ema nu venise inca, am trecut la ale ei.

Cu cinci minute inainte de ora 22 – ora stingerii- Ema a intrat pe usa.

-Dar stiu ca ai stat pana in ultimul moment, am zis zambind.

-Unde sunt bagajele mele? intreba ea.

-Ti le-am desfacut eu, ma plictiseam.

-Doamne, bine ca am venit la timp, inainte sa treci si la cele ale vecinilor!

Am aruncat cu o perna in ea, dar a prins-o si mi-a aruncat-o inapoi.

Pentru ca niciuna din noi nu avea somn, am inceput sa ii spun teoria mea – de fapt, teoria lui Adam, m-am gandit cu un junghi in suflet – despre atacul Nosferatu.

-Gandeste-te, cu nici o saptamana in urma au venit la Centru foarte multi Vanatori, majoritatea vampiri. Nu poate fi o coincidenta.

-Stii ce ma sperie cel mai tare? zise Ema. Ca asta presupune ca Nosferatu sa isi fi facut o strategie, cat de cat un plan, iar asta inseamna ca sunt mai inteligenti decat am invatat noi la scoala.

-Oare e posibil sa evolueze? Sau doar unii din ei sunt mai inteligenti? Primul cu care m-am luptat parea ca are inteligenta unui animal salbatic.

-Dar o parte dintre cei care au atacat Centrul vorbeau, spuse Ema.

-Da? Unde i-ai auzit?

-Cand eram pe acoperis cu Selena, am auzit cel putin unul din ei urland ordine catre ceilalti.

-Nu stiu ce ar putea sa insemne asta, dar sigur nu e de bine, am zis. Mi-ar placea sa am pe cineva cu care sa vorbesc…

-In afara de mine? intreba Ema.

-Da. Adica, cineva care are mult mai multa experienta decat noi.

-Cineva ca…

-Da, ca el, am zis. Cineva ca Adam.

M-am ridicat din pat, caci era clar ca somnul nu vrea sa vina. Dar chiar atunci am auzit pasi pe hol. Cand cineva a apasat clanta, banuiam deja ce se intampla.

-Pe bune, voi nu dormiti niciodata?

Era acelasi Vanator care venise sa ne sedeze, pentru primul test.

-Iar ne intepi? intreba Ema.

-Doar daca nu vreti sa mergeti de bunavoie, ranji el. Hai, echiparea. A, da, si va trebui sa purtati astea la ochi, zise scotand din buzunar o bentita neagra.

Capitolul 13: Testul

-Cineva are niste fantezii foarte ciudate, marai o voce din spatele meu.

Eram din nou legata la spate, de data asta cu legaturi de sfoara groasa. Pe dupa bentita care imi acoperea ochii, am zarit lumina, ca si cum cineva aprinsese un reflector.

-Bine ati venit la primul test! tuna vocea lui Mathias, destul de aproape de mine. Regulile sunt destul de simple: fiecare dintre voi e legat de un partener, ales la intamplare. Trebuie sa va eliberati si sa ajungeti inapoi la Centru pana dimineata. Vom tine cont de ordinea in care ajungeti acolo. Cine nu soseste pana la rasaritul soarelui va pica testul. Mult succes!

Luminile s-au stins, iar cineva a trecut pe la noi si ne-a dat jos bentitele, dar sincer nu era mare diferenta. Dupa cate puteam vedea, eram intr-o padure, era destul de intuneric si eram legata de un copac; nu prea departe erau colegii mei, legati cate doi, iar partenerul meu era…

-Tom?

-Prezent.

-Vreo idee cum sa ne eliberam de aici?

Aveam eu una: sa ard legaturile. Dar era prea periculos, pentru ca as putea sa ma ranesc sau mai rau: as putea sa ma dau de gol.

-Asta e simplu, zise el si trase o data de legaturi.

Mai trase inca o data si era eliberat.

-Nu, am spus in timp ce ma dezlega. Asta e prea simplu. Judecand dupa cat am mers cand ne-au adus aici, nu suntem prea departe de Colegiu.

-Probabil suntem fix in padurea de langa Centru, zise el.

-Deci, sa ne eliberam a fost simplu, am spus vazand ca si colegii care erau mai aproape de mine incepusera sa se elibereze, pana la Colegiu facem maxim zece minute…de ce avem termen limita pana in zori?

-Sa inteleg ca nu vrei sa pornim intr-o fuga nebuna, disperati sa ajungem primii? zise el.

-Nu. Vreau sa asteptam, sa vedem ce se intampla. Si vreau sa ai incredere in mine.

Am inaintat cativa pasi. O parte dintre colegii mei deja alergau catre Centru. Am observat ca drumul era marcat cu luminite puse din loc in loc.

-Chiar e prea simplu, zise Tom.

Ma uitam in jur dupa Ema, dar nu se vedea nicaieri.

Cei din primul rand au fost opriti brusc din fuga lor de niste siluete imbracate in negru din cap pana in picioare, inclusiv cu masti negre, care le-au atacat.

-Asa mai veniti de-acasa, am zis.

-Ce ar trebui sa facem? intreba Tom.

-Incercam sa inaintam, dar cu grija. Daca Vanatorii ne ataca sau ne stau in drum, va trebui sa ne luptam cu ei. Tu ar trebui sa ii simti inaintea mea, deci concentreaza-te pe auzul tau de vampir.

Am pornit, umar la umar, trecand pe langa colegii care se adunau acum de pe unde ii trantisera Vanatorii.

Pentru ca nu aveam de adunat puncte in lupta sau alte instructiuni de genul asta, am incercat sa ne tinem departe de batalii, plasand cate un pumn, un picior sau un cot acolo unde era cazul ca sa ne eliberam si continuand sa inaintam, cu precautie.

La o cotitura, l-am vazut: un gard de beton si dupa el, Centrul Vanatorilor, luminat ca ziua. Nu mai aveam mult. Dar ei ne asteptau, desigur.

Am doborat primii trei Vanatori fara sa clipesc. Antrenamentele de peste vara si-au spus cuvantul, eram in forma maxima. M-am repezit la un al patrulea Vanator, gata sa il pun la pamant. Dar parea ca orice lovitura lansam, el stia dinainte ce am de gand sa fac. De parca mi-ar fi citit gandurile.

Vantul a batut din spate si mi-a adus in nari parfumul lui, atat de cunoscut. Iar el a zambit, un zambet intreg, atunci cand mi-a parat urmatorul atac. Ochii ii scanteiau in noapte si ii cunosteam: erau niste ochi pe care ii iubeam.

Am ramas nemiscata, incapabila sa mai fac ceva. Cum se presupunea ca as putea sa ma lupt cu barbatul pe care il iubesc?

-Ariana! sopti el. Fa ceva!

Dar ramasesem impietrita. Inima imi batea atat de tare incat o simteam pulsand in timpane, iar totul in jur se estompa.

-Apara-te! suiera el. Apara-te acum!

A lansat un atac, dar nu am fost capabila sa ma misc. Muschii nu voiau sa coopereze, mintea era parca inghetata si pierdeam contactul cu realitatea. Mai intai am simtit lovitura in picior, apoi m-am dezechilbrat si mai intai umarul, apoi capul, au facut cunostiinta cu pamantul tare si rece. Probabil am lesinat pentru o secunda.

-Ariana! Ariana!

Tom ma scutura tare.

-Au, m-am vaitat eu.

-Trebuie sa te ridici. O parte din colegii nostri au ajuns deja la Centru.

M-am ridicat cu greutate si am privit spre cer. Era inca noapte. Nu picasem testul…inca.

-Ce s-a intamplat cu Vanatorii?

-M-am ocupat eu de ei, zise Tom. Acum, te rog, ridica-te, te rog!

M-am ridicat in picioare, proptindu-ma de el. Mintea imi era incetosata.

M-am gandit ca sigur sunt tamaduitoare la Centru, dar trebuie sa fac un efort sa ajung acolo. Si nu era deloc usor.

-Tom, du-te inainte, te incetinesc.

-Nici nu ma gandesc. Suntem o echipa. Dar te rog, te rog, incearca sa mergi.

Mai mult sprijinita de Tom, m-am obligat sa pun un picior inaintea celuilalt. Capul imi vajaia si ma durea, muschii protestau si imi era greu sa tin ochii deschisi. Dar mai mult pentru Tom decat pentru mine, am continuat sa merg.

La Centru era mare zarva. Mathias statea la intrare si striga ordinea in care studentii se intorceau.

-Amedeea Greavu, Paul Rosier, locul 11.

-Ariana Garcia, Thomas Frank… ce naiba ai patit? Locul 12, se corecta el.

Am gemut la auzul locului pe care am iesit.

Mathias mi-a facut semn sa ocolesc sala principala si a chemat doi Vanatori care sa ma duca la infirmerie.

Speram sa fie o tamaduitoare disponibila, sa scap de durerea oribila de la cap si sa ma duc in camera mea, sau intr-o groapa unde sa ma ascund pentru urmatorii 20 de ani. Locul 12! Oribil.

M-a intampinat, intr-adevar, o tamaduitoare, insa dupa ce m-a vindecat mi-a zis sa nu plec inca.

-Tu, domnisoara, iti vei petrece noaptea in aripa spitalului, spuse o voce.

Era o femeie pe la 40 de ani, usor durdulie si cu un par blond, scurt si tepos. Nu avea cum sa fie Vanator. Era medic, am inteles.

  • De ce?
  • Ai o lovitura serioasa la cap si cu toate ca Iulia te-a vindecat, as vrea sa te monitorizez peste noapte.
  • Nu pot sa refuz? am intrebat amintindu-mi ca sunt majora.
  • Nici gand. Hai cu mine.

M-a dus intr-un salon mic, unde erau doua paturi, ambele goale.

-Daca vine cineva sa te vada, spune-i sa iti aduca pijamale, spuse ea. Dimineata, daca e totul ok, vei putea pleca.

Am gemul frustrata si m-am intins pe pat. Capul imi vajaia puternic, dar am adormit de repede si pe nesimtite.

Capitolul 14: Esecul

Am deschis ochii cu greu, trezita de doua voci care se auzeau pe holul ce dadea spre salonul meu.

-M-am saturat de toata sarada asta!

Era Sasha. Mi-am ridicat capul de pe perna, ca sa aud mai bine.

-Nu am ce sa fac, spuse Adam.

-Doar spune-i naibii adevarul.

Se lasa  linistea. Mi-am pus iar capul pe perna, dar ei nu au mai reluat discutia. Probabil Adam isi daduse seama ca nu dorm. Cateva secunde mai tarziu, au intrat in salon. M-am chinuit sa ma ridic in sezut, iar Sasha a venit sa ma ajute si sa imi aranjeze mai bine perna.

-Cum te simti? ma intreba el.

-Absolut oribil.

-Doctora se teme sa nu ai o contuzie.

-Capul e putin mai bine, am recunoscut. Dar umilinta faptului ca am iesit pe locul 12 s-ar putea sa ma bantuie toata viata.

-Nu e chiar asa rau, incerca Adam sa spuna.

-E oribil si o stii prea bine.

-Ai nevoie de ceva? intreba Sasha.

-De Ema. Unde e?

-Inca in sedinta, cred ca Mathias o sa o mai tina o vreme. Explica ce a masurat testul si da exemple. Pot sa incerc sa o scot de acolo, dar nu garantez ca voi reusi.

Pe hol se auzeau pasi grabiti. Selena strabatu cu pasi apasati distanta de la hol pana la mine.

-Ariana! Esti bine? Mathias mi-a zis ca esti in aripa spitalului.

-Sunt ok, dar vor sa ma tina peste noapte.

-Oh, Doamne, ce sperietura! Ce s-a intamplat acolo?

O intrebare foarte buna. Una pe care mi-o vor pune si altii, inclusiv Mathias. Una pentru care nu aveam niciun raspuns.

-Nu stiu. Am fost luata prin surprindere, cred. Nu ma asteptam sa fie atatia Vanatori.

-Lasa, nu e nimic. Recuperezi la urmatorul. Ai nevoie de ceva?

-Da, am spus intorcandu-ma pe o parte, ca sa scot cheia din buzunar. Poti sa te duci pana in dormitorul meu si sa imi aduci niste pijamale si un prosop?

-Sigur, spuse ea luand cheia. Acum ma duc.

-Si crema de corp de pe raftul de la baie, cea cu bleo.

Selena imi facu semn ca e totul sub control si iesi din salon.

-Multumesc! am strigat dupa ea.

-O sa ma retrag si eu, spuse Sasha. Ti-o aduc pe Ema cat de repede pot.

-Super, merci, Sasha.

Si am ramas singura cu Adam. Minunat.

-Poate pe Selena ai pacalit-o, dar pe mine nu poti, zise el.

-Da, dar tie nici nu trebuie sa iti dau explicatii.

-Imi pare atat de rau, Ariana!

-Nu e vina ta.Trebuia sa ma ataci.

-Da, dar…

-La ce adevar se referea Sasha? E tot ala pe care incerci sa mi-l zici de asta-vara?

El dadu din cap ca da.

-Si ai de gand sa mi-l spui vreodata?

-Nu stiu.

-Uite, asta e problema la tine: incepi lucruri pe care nu le poti duce la bun sfarsit.

-Ariana….

-Nu, acum vorbesc eu. Daca vrei sa faci un lucru, sa zicem complet impulsiv, macar asuma-ti ca asta vrei si fa-l pana la capat. Daca vrei sa te gandesti foarte atent daca sa faci lucrul ala sau nu, gandeste-te inainte sa ii dai curs. Ia o decizie si tine-te de ea. Hai, ca nu e asa greu.

-Nu e nici usor, zise el aproape soptit.

-De ce nu?

-Pentru ca ratiunea imi spune una, iar, aaa…intuitia alta. E tot timpul un conflict acolo.

-Dar de ce?

-Are legatura cu ceea ce incercam sa iti spun, dar nu pot.

-Ok. In cazul asta, ia-ti toate secretele si iesi afara. Te intorci la mine cand esti pregatit sa fii sincer si deschis. Sau nu te mai intorci deloc. De adevaruri spuse pe sfert sunt satula.

Adam nu a schitat vreun gest, dar aparitia Emei, care venea aproape alergand, l-a facut sa isi reconsidere decizia.

-Iesi! i-am spus vazand ca ezita.

Si a plecat. Uitandu-ma la el cum pleaca, nu puteam decat sa ma gandesc cu disperare: si daca nu se mai intoarce?

Ema a inchis usa si s-a asezat langa mine.

-Am esuat, i-am spus si am permis lacrimilor care ma amenintau, sa curga.

-Stiu ca nu e locul pe care ti-l doreai. La naiba, nu e nici macar locul pe care il meriti. Dar nu e chiar un esec. Ai trecut testul.

-Datorita lui Tom, care a refuzat sa ma abandoneze.

-Baiat bun, bravo lui! zise Ema.

-Da…de ce nu ma puteam indragosti si eu de un baiat bun? De ce nu putea fi dragut si usor si…

Nu am mai continuat.

-A fost Adam, nu? M-a atacat si pe mine.

-Am inghetat, i-am marturisit.

-La naiba, si eu am inghetat. Nu ma asteptam sa fie el.

-Nu, Ema. Eu am inghetat. Aproape un minut nu m-am putut misca, iar Adam imi spunea sa parez, sa fac ceva. Pana la urma a trebuit sa ma loveasca, era plin de colegi de ai lui in padure, daca il vedea vreunul si il reclama? Nu a avut incotro.

-Asta nu il face mai putin magar, zise Ema.

-Nu. Dar pentru asta nu ii port pica.

-Lovitura lui te-a doborat?

-Nu, am spus. Nu a fost menita sa ma doboare, dar am cazut oricum. Sincer, nici nu stiu exact ce s-a intamplat.

Usa s-a deschis si a aparut Selena.

-Ti-am adus… hei, de ce plangi?

-Locul 12, am spus eu printre suspine.

-O sa recuperezi, iti promit! zise ea si veni sa ma imbratiseze.

-Sa ma bag in pat devreme, am zis amintindu-mi sfatul ei de cu o seara inainte.

Selena rase.

-Stiu ca a sunat aiurea, dar am incercat.

Desi nu ma simteam in stare, m-am ridicat si mi-am facut un dus, apoi m-am schimbat in pijamale. Ema a insistat sa ramana cu mine, dar am convins-o pana la urma sa plece, dat fiind ca urmatoarea zi era prima zi de scoala.

Am dormit un somn adanc si plin de vise agitate. Dimineata, doctora m-a trezit ca sa ma consulte. Mi-a zis ca sunt in regula, dar pot ramane sa dorm, am nevoie de odihna si oricum le-a trimis o instiintare profesorilor mei, ca voi lipsi de la cursuri.

Am adormit la loc si m-am trezit tarziu, dupa pranz. Tocmai imi strangeam lucrurile, cand Ema a navalit in camera, val-vartej.

-Esti gata? Trebuie sa vezi asta.

-Ce, unde?

-Hai, ia-ti lucrurile, te asteapta o surpriza!

Am iesit din aripa spitalului, dar Ema m-a dus spre parcare, nu spre Colegiu.

-Te asteapta o surpriza, hai! spuse ea tragandu-ma de mana.

In parcare se afla o masina alba, nou nouta, cu o funda rosie spre ea. Iar Ema ma tragea disperata catre masina.

-Ta-nam! Cadoul tau!

Atinsa de magie

-Al meu?

Mathias ne prinse din urma in parcare.

-Garcia, se pare ca ti-ai castigat un loc de parcare. La multi ani, cu intarziere, spuse el in timp ce imi dadea cheile masinii.

M-am apropiat de masina, un Suzuki Jinmy superba, mica, dar cu atitudine.

-Doar locul e din partea mea, masina e de la mama ta.

-Multumesc. Asta asa, ca recompensa pentru locul rusinos pe care am iesit?

Mathias ma batu pe umar.

-Se mai intampla sa mai si gresim. Gresesc si Vanatori cu experienta si nu oricum, ci in misiuni. Nu iti pierde increderea in tine doar din cauza asta.

Cumva, vorbele lui Mathias au reusit sa ma linisteasca.

M-am dus sa dau jos funda de pe masina, cu intentia sa o pastrez ca amintire. Si atunci mi-a atras atentia masina parcata cu doua locuri mai la dreapta de a mea: un Audi Q8 negru, cu interiorul tapitat cu piele. Stiam cum se simte sa stai pe scaunele alea elegante, stiam cum toarce motorul cand o conduci, stiam…desigur ca stiam. Era masina lui Adam.

-Cand ii facem inaugurarea? intreba Ema vesela.

-Daca nu mai apare vreun test si niciuna din noi nu mai ajunge in aripa spitalului, sambata te duc la Brasov sa faci ore de condus.

-Iei! spuse Ema si ma imbratisa.

Capitolul 15: Intalnirea

Miercuri dupa-amiaza m-am indreptat catre sala de sport, pentru antrenamentul cu Timeea. Cel cu Selena era imediat dupa aceea.

-Vrei sa vii cu noi la Brasov sambata? am intrebat-o pe Timeea in timp ce ne faceam alergarea de final de antrenament.

-Cu tine si cu Ema?

-Da, o duc pe ea la scoala de soferi si ma gandeam ca noi doua am putea sa iesim sa mancam o prajitura sau ceva.

-Ar fi super! Dar crezi ca imi vor da voie sa ies? Am auzit ca sunt mai stricti de cand cu atacul asupra Centrului din Spania.

-Spune-i directoarei ca vei fi insotita de mine si de Ema, ar trebui sa te lase. Ah, uite, semnalul care anunta sfarsitul antrenamentului tau.

Selena tocmai intrase in sala.

-Ti-ai schimbat mentorul? intreba Timeea.

-Oh…pai, da.

-De ce? Am auzit ca Adam e cel mai bun.

-Tu auzi tot felul de lucruri, i-am zis incercand sa zambesc. Nu mai bine stai tu cu nasul in carti decat in treburile altora?  am intrebat stragand-o de nas, cu drag.

Timeea rase, apoi isi lua geanta si merse la vestiar.

-Asta e o intrebare care sta pe buzele tuturor, nu-i asa? zise Selena.

-Eu mi-am facut incalzirea. Dar ce ii intereseaza pe altii de ce mi-am schimbat eu mentorul?

-Pentru ca se spune ca Adam e chiar cel mai bun.

-Deci sa inteleg ca v-ati cunoscut.

-Da, a vrut sa se asigure ca stiu la ce nivel esti.

-Ce dragut din partea lui, am mormait.

-Hai, ia katana! zise Selena.

Abia asteptam sa imi continui antrenamentul. Nu avusesem o pauza foarte mare, dar ma resimteam. Asta e problema cu conditia fizica: trebuie sa muncesti ca sa o mentii.

-Pot sa te intreb ceva? spuse Selena la sfarsitul antrenamentului.

-Sigur.

-Stii cumva despre Adam…daca e singur?

-Poftim?

Daca mi-ar fi cazut cerul in cap, probabil nu ar fi fost atat de dureros.

-L-am invitat in oras sambata, a acceptat dar cu jumatate de gura, ca si cum ar fi avut retineri. Stii daca e singur?

-Nu stiu, am mintit. Nu vorbea chestii din astea cu mine.

-Da, sigur, zise ea.

-Dar, l-ai invitat asa amical sau il scoti la o intalnire? am intrebat incercand sa imi controlez vocea, astfel incat sa nu sune atat de sugrumata de cat ma simteam eu.

-Eu intentionam sa fie o intalnire, zise ea ranjind.

Am vrut sa ii spun ca e nepotrivit. Ca e nestatornic sau poate agresiv. Imi veneau in minte atat de multe minciuni, toate menite sa o tina pe Selena cat mai departe de Adam. Dar adevarul e ca daca ar fi sa se intample ceva intre ei, eu nu as avea cum sa impiedic asta. Asa ca pana la urma nu am mai spus nimic.

-Esti cam abatuta, ce s-a intamplat?

-Ma tot gandesc cum sa fac astfel incat sa nu mai ies pe locul 12 la urmatorul test.

-Nu o sa te mint, testele astea sunt ale naibii de dificile. Si inca asta a fost cel mai simplu. Dar cred ca poti face fata cu brio.

-Stii ce presupune urmatorul test, nu-i asa? am zis.

-Da, tocmai au inceput sa il pregateasca. Va fi anuntat, candva inainte de Craciun. Stii ca nu iti pot spune prea multe.

-Stiu.

-Dar iti pot spune ca o sa te descurci. Pe bune. Si la al doilea, si la ultimul. Nu e ceva care ti-ar pune probleme in mod normal.

-Ok.

Simteam ca ar trebui sa ii multumesc pentru incurajari, dar nu am facut-o. Toate eforturile mele erau concentrate pentru a-mi pastra calmul. Sa nu o strang de gat si sa imi tin magia in frau chiar imi consumau toata energia.

Cand antrenamentul s-a incheiat, nu m-am dus catre camera de zi, ci am trecut pe la Sasha.

-Stiam ca te voi gasi aici, am spus dand cu ochii de Ema.

-Stiai?

-Am banuit, de fapt. Dar nu pentru tine am venit.

-Ce s-a intamplat? intreba Sasha.

-Magia. O simt cum pulseaza in mine.

M-am asezat in sezut pe covor iar Sasha a venit langa mine cu o lumanare.

-Aprinde-o!

-Si daca incendiez toata camera?

-Si daca nu o vei face?

-Huh? am zis confuza.

-Ai putina incredere in tine. Sau macar in mine, ca sunt aici sa te ajut.

M-am concentrat asupra lumanarii, iar flacara a aparut imediat, dansand vesela. Nu am mai avut nevoie nici de incantatie. Sasha imi spusese mai demult ca incantatiile au rolul de a ghida magia, cand este haotica si nu se poate canaliza intr-o singura directie.

-Te simti mai bine?

-Nu prea, am recunoscut.

-Dar ce te-a suparat atat de tare? intreba Ema.

-Daca poti sa crezi, Selena.

-Ce a facut?

-Il scoate pe Adam la intalnire, am spus simtind cum mi se pune un nod in gat.

-Si el a acceptat? intreba Sasha.

-Pai, doar nu crezi ca il ia pe sus, legat, impotriva vointei lui, nu?

Sasha se ridica si merse spre baie.

-Vino cu mine.

L-am urmat, iar Ema a venit dupa noi, curioasa sa vada ce facem.

-Voi aprinde lumanarea apoi o scufund in apa, zise el in timp ce dadea drumul la apa in cada, sa se umple. Misiunea ta este sa tii flacara aprinsa in timp ce lumanarea este in apa.

-Se poate chestia asta? Nu e impotriva oricarei logici stiintifice?

-Se poate, e chiar… magic, spuse Sasha zambind.

Mi-am infranat instinctul de a-i trage una dupa ceafa, incercand sa imi amintesc ca voia doar sa ma ajute.

Misiunea mea s-a dovedit una foarte grea, dar am reusit. Ma rog, pana intr-un punct. Cand m-am simtit epuizata de la atata efort, mi-am pierdut concentrarea, iar lumanarea s-a stins.

-E mai bine acum?

-Pare ca a cam luat apa.

-Nu lumanarea, zise Sasha rabdator. Magia ta. Mai pulseaza?

-Pare ca s-a potolit.

-Perfect. Poti sa incerci asta si singura, nu prea are ce sa se intample, fiind in apa.

-Multumesc.

Ne-am intors in camera.

-Va las singuri, porumbeilor. Dar nu uitati ca mai avem si teme de facut si rahaturi de invatat.

-Eu mi-am facut toate temele, zise Sasha razand.

-Intr-o zi o sa arunc cu ceva dupa tine.

-Da, Doamne, sa fie o perna.

Am iesit din caminul Vanatorilor indreptandu-ma spre camera de zi. Ma simteam putin mai bine, dar nu ma puteam opri din a ma gandi ce se va intampla la intalnirea Selenei cu Adam, ce vor face. Gelozia luase locul magiei si pulsa in mine. Selena era prietena mea si totusi eram pe o panta descendenta care ma ducea mai aproape de momentul in care voi incepe sa o urasc.

Dar nu puteam sa o urasc, nu? Nu avea nicio vina, totusi.

Ajunsa in camera de zi, am incercat sa ma concentrez doar la lectii, sa nu permit gandurilor sa ma acapareze. Era abia prima saptamana si deja incepuse sa se aglomereze cu toate orele, temele si antrenamentele.

-Hei!

Viktor se asezase langa mine.

-Hei, i-am raspuns.

Nu ne mai vorbisem de cand cu sarutul nostru de anul trecut. Sperasem ca a luat talentul meu de a-l evita ca pe un refuz cert si ca intre timp a trecut peste.

-Ce s-a intamplat cu tine?

-Adica, am intrebat deja cam agasata.

-La test.

-S-a intamplat ca nu sunt perfecta, Viktor. Nimeni nu e, stii? Uneori oamenii mai gresesc, ce crezi? Si e absolut normal sa se intample asta. Nu stiu cand am dat impresia vreodata ca as fi perfecta, dar cum spuneam, chiar nu sunt.

-Tu dai tot timpul impresia ca esti perfecta. Si ca e usor.

-Cred ca glumesti. Spune-mi ca glumesti.

-Dar chiar nu o fac. Nici nu stii cat m-am chinuit anul trecut sa tin pasul cu voi, pana a venit momentul sa admit ca nu pot sa o fac.

-Habar nu ai despre volumul de rahaturi cu care trebuie sa ma confrunt. Daca am dat impresia ca imi e usor, imi pare rau, pentru ca de cele mai multe ori, nu imi e. Imi e al naibii de greu. Iar decizia ta de a iesi din programul Vanatorilor nu are nimic de a face cu mine.

Mi-am dat seama ca multi dintre colegi se oprisera din ce faceau pentru a se uita la noi.

Viktor ridica din umeri.

-Nu te invinuiesc. Dar chiar pare ca iti e usor.

Desigur ca nu imi e. Cu ce sa incep… o mama care nu a stiut sa imi fie mama, un tata care nu a vrut sa imi fie tata, magia ameninta sa explodeze din mine cand ma enervez, ma panichez cand sunt prinsa facand ceva nepermis, am fost de-a dreptul tampita la ultimul test, din cauza ca aparut Adam, l-am tras in jos si pe Tom care a trebuit sa ramana sa ma ajute, daca se afla in comunitate cine e tatal meu, viata mea asa cum o stiu se va sfarsi, prietena mea cea mai buna ma cam ignora, ocupata cu relatia ei perfecta, iar dragostea vietii mele iese la intalnire cu a doua cea mai buna prietena a mea, care nu stie ca eu il iubesc pe el. Dar, desigur, nu puteam sa ii spun nimic din toate astea lui Viktor.

-Asta pentru ca nu ma cunosti, am zis.

Mi-am strans caietele si fara sa mai spun ceva m-am retras in dormitor.

Chiar fac toate astea sa para usoare? Nu imi dau seama cum sunt perceputa din exterior. Uite, de asta nu ar trebui sa ne comparam cu altii: habar nu avem prin ce rahaturi trec ei.

 

Capitolul 16: Weekend-ul

 

-Cum a fost? am intrebat-o pe Ema.

Era sambata in jurul pranzului, iar Ema terminase orele de condus. Eu si Timeea ne-am plimbat prin Piata Sfatului, am vizitat Biserica Neagra apoi ne-am asezat la o terasa, unde am baut cate o limonada si am mancat o prajtura.

-Sa vedem, zise Ema, asezandu-se langa noi. Nu reusesc sa ma incadrez corect pentru virajul la stanga, mi-a murit motorul de exact sapte ori si nu imi iese parcarea laterala nici de frica. Sunt un dezastru!

Am ras.

-Inceputul e dificil, aproape orice ai face. O sa te obisnuiesti.

-Da, am auzit ca primii zece ani sunt mai grei, spuse Timeea ranjind.

-Intr-o zi, cand o sa consider ca te poti compara cu mine, o sa te bat pentru toate glumele astea rautacioase, spuse Ema.

-Comandam ceva de mancare? am intrebat. Sunt lihnita.

-Nu ati mancat?

-Nu. Te-am asteptat pe tine. Luam o pizza mare cu sunca si ciuperci?

-Si porumb, zise Ema.

M-am uitat dupa ospatar, plimbandu-mi privirea de-a lungul terasei. Si am inghetat. Ceva mai in spate, Adam si Selena tocmai se asezau la masa.

-La naiba, am zis.

-Ariana! ma certa Timeea.

-In spatele meu, i-am soptit Emei. Ii vezi?

-Pe cine sa… ah, rahat! Aici s-au gasit sa iasa la intalnire?

-Hai sa cerem nota. Mancam in alta parte.

-Dar de ce? intreba Timeea confuza.

-Tocmai am citit pe net ca nu fac pizza buna aici, ma salva Ema cu o minciuna. Mergem la pizza Roma, e putin mai incolo.

Am achitat nota si ne-am ridicat. Dar in drum spre iesire, mi-a venit o idee. Voiam ca el sa stie ca am fost aici, ca i-am vazut.

-O iau inainte, i-am zis Emei. Inainte sa ajung la iesire, striga-ma. Tare.

Ema a prins ideea din zbor si a incuviintat din cap.

-Ariana, asteapta-ne! a zis ea cu voce tare, poate prea tare, cateva secunde mai tarziu.

M-am intors incet si i-am vazut pe amandoi uitandu-se la mine. Selena imi facea cu mana si i-am raspuns la fel, incercand sa schitez un zambet. Apoi am luat-o pe Timeea de mana si am iesit.

-Iti dai seama cat de aiurea o sa fie situatia? i-am spus Emei dupa ce Timeea coborase din masina.

Eram in parcarea de la Colegiu, stateam inca in masina, parca incapabila sa ma misc.

-Ei nu vor fi impreuna, spuse Ema.

-De ce nu? Sunt amandoi singuri, sunt amandoi atragatori, sunt amandoi Vanatori, vorbesc de pe picior de egalitate…

-Pentru ca, asa cum ti-am mai zis, eu cred sincer ca Adam te place. Mai mult decat doar te place. Si nu cred ca ti-ar face asta.

Am oftat.

-Da, presupun ca ramane de vazut. Mergem la camin? Te duci la Sasha, nu? am intrebat vazand ca ea nu raspunde.

-Da…

-Bine, du-te, am zis cu o voce mai aspra decat intentionasem.

-Imi pare rau. Vrei sa mai stau cu tine?

-Nu. O sa ma duc in camera, am o gramada de teme.

Dar am mintit. Din nou. In anturajul nostru de oameni ascunsi, minciunile se aseaza una cate una, ca si cum ai aseza o caramida peste alta, cladind fundatia unei lumi gresite din atatea puncte de vedere.

Am ramas in masina, tacuta, asteptand. Doua ore mai tarziu, Adam a parcat la cativa metri de mine. M-am lasat mai jos in scaun, sperand sa nu ma vada.

Niciunul din ei nu a aruncat vreo privire in directia mea, prinsi intr-o discutie pe care nu o puteam auzi.

***

-Si, cum a fost intalnirea? am intrebat-o pe Selena a doua zi, in timp ce ne faceam incalzirea.

Am incercat sa par degajata si doar usor curioasa, ca si cum ar fi o discutie lejera intre prietene. A fost necesar sa imi amintesc, eu mie, ca noi chiar suntem prietene. Sau…am fost? Totul e confuz, nu ma pot gandi la asta. Daca ei doi vor fi impreuna, totul se va destrama pentru mine. Adica, mai rau decat e deja.

-Nu a mers.

-De ce nu? am intrebat silindu-ma sa nu par prea fericita.

-Era cam distras. Sincer, mi-am dat seama destul de repede ca e indisponibil emotional, asa ca l-am confruntat.

-Ce l-ai intrebat?

-Daca e indragostit de cineva.

-Si? am intrebat, cam prea nerabdatoare.

-A zis ca da, ma rog, nu a intrat in amanunte. O relatie interzisa, cica.

-Aha…

Sincer? Jubilam. Relatia interzisa… trebuia sa se refere la mine, nu? Presupunand ca nu mai flirteaza cu alte eleve de la Colegiu, sigur la mine se referea.

-Ei, lasa, ca il vei gasi pe acela care sa fie si sexy si disponibil, sunt sigura.

Si chiar eram. Acum, ca nu o mai priveam ca pe o rivala, trebuia sa recunosc ca Selena avea acel ceva care atrage barbatii. Dar nu si pe Adam.

-Hai sa vorbim mai putin despre viata mea amoroasa si mai mult despre cum te vei pregati pentru al doilea test.

-Oh, la naiba, mor de frica!

-Ariana, trebuie sa te ierti pentru greseala ta de la primul test si sa iti permiti sa treci peste.

-Incerc, am recunoscut. Urmatorul test e inainte de Craciun?

-Da, dar nu s-a stabilit data inca, presupun ca la inceput de decembrie va fi. Oricum, o sa va anunte cu cateva zile inainte.

Am respirat adanc. O sa ma descurc. Trebuie sa ma descurc, ce naibii!

Restul sedintei nu am discutat prea multe, ci m-am concentrat la antrenament. Pentru ca nu aveam ora cu Timeea, m-am vazut nevoita sa ma intorc in camera goala. M-am invartit putin fara scop, am facut ordine, apoi m-am apucat de teme. Gandul imi tot fugea la Adam, la Selena, la urmatorul test, apoi iar la Adam.

Intr-un tarziu, m-am bagat in pat cu gandul sa o astept pe Ema ca sa ii povestesc despre ce am discutat cu Selena despre Adam si “iubirea interzisa”. Dar trecuse de miezul noptii, iar Ema nu s-a intors; pana la urma, somnul a biruit si am adormit.

M-am intalnit cu Ema a doua zi dimineata, in sala de mese. Imi puneam doua croissante cu unt pe tava, cand am vazut-o asezandu-se la coada si i-am facut semn.

-Ti-am pastrat rand, am mintit.

Si-a luat un suc de portocale si un baton de cereale si ne-am asezat la masa.

-Tu esti zdravana?

-Shht! m-a certat ea.

-Ai dormit la Sasha? am intrebat abia soptit.

-Da, pai… am pierdut notiunea timpului si cand am realizat ca trecuse ora stingerii, am zis ca e mai bine asa.

-Daca te prindeau?

-Pai, zise Ema, cei care vin in control verifica doar daca e lumina stinsa, rareori se uita si cate persoane sunt in camera.

-Ai riscat foarte mult, am dojenit-o. Sa nu mai faci asta.

-Bine, mama, zise ea dandu-si ochii peste cap.

-Serios, am spus.

-Gata, am inteles. Nu am crezut ca o sa fii asa de suparata, altfel nu ma bazam pe tine.

-Cu ce?

-Pot sa copiez tema la istorie?

-Daca pici examenele finale, il invinuiesc doar pe Sasha.

Ne-am dus la ore, iar eu m-am gandit sa nu uit sa ii povestesc despre discutia cu Selena. Insa pana la urma, nu am apucat. La ore nu am putut vorbi deloc, iar in pauza erau prea multi oameni in jur.

Asadar, dupa-amiaza ma intreptam enervata si frustrata spre sala de antrenament, pentru ora cu Timeea. Am primit un mesaj pe bratara de la Selena si nu a reusit sa imi schimbe starea de spirit in bine, ba din contra:

Misiune urgenta. Am gasit inlocuitor pentru antrenament. Diseara la 18.

Intelegerea era ca daca Selena nu poate tine un antrenament, il fac cu  Ema si Diana. Aveam un presentiment rau in legatura cu acest inlocuitor. De ce oamenii nu pot sa respecte o intelegere simpla?

-Ai venit sa ma antrenezi sau sa ma omori? intreba Timeea cand am intrat in sala.

-Pustoaico, tu esti prea sarcastica de la o vreme, am zis serioasa si inca putin nervoasa.

Apoi am izbucnit in ras. Nu aveai cum sa ramai suparat prea mult timp, in prezenta Timeei.

 

Capitolul 17: Antrenamentul

-A! am spus in timp ce usa salii de antrenament se deschidea. Stiam eu de ce am o presimtire negativa, cand Selena mi-a spus ca cineva ii va tine locul astazi.

Adam ranji cu gura pana la urechi, un lucru atat de rar pentru el. Se parea ca e in toane bune, in ultimul timp.

-Ce trebuie sa faca un om prin locurile astea, ca sa i se respecte o dorinta simpla?

-Hai, Ariana, un antrenament, de dragul vremurilor apuse. Nu iti e dor?

-Absolut deloc, am mintit.

-Minti, a zis el zambind.

M-am strambat la el.

-Sunt incalzita, incepem?

Asta a sunat cam aiurea. Nu a fost cea mai buna replica a mea, recunosc.

-Tocmai am terminat antrenamentul cu Timeea, am adaugat.

-Bine, imi arati ce lovituri ai mai invatat?

I-am aratat, straduindu-ma sa imi iasa perfect, dar in acelasi timp sa imi stapanesc bataile inimii. Nu a fost usor.

Apoi m-am intrebat ce mai mai am de demonstrat. Stia deja ca sunt buna la lupta si mai stia ca sunt indragostita de el, nu avea rost sa incerc sa ma ascund.

Dupa demonstratia mea, Adam a luat un scut de lemn si mi-a spus sa il atac, in timp ce el urma sa se apere. Nu trecusem inca la astfel de exercitii cu Selena si m-am trezit intrebandu-ma ce are el de demonstrat.

Dupa nenumarate atacuri de ale mele si aparari excelente de ale lui, am cerut o pauza.

-Totusi, de dragul vremurilor apuse, pot sa te rog ceva? am zis.

-Sa auzim, spuse ridicand o spranceana.

-Crezi ca e posibil ca la urmatorul test sa ma ignori pur si simplu, daca ma vezi?

Adam rase cu pofta.

-Ma tem ca va fi imposibil. Dar nu-ti face griji, o sa te descurci.

-Asa a zis si Selena.

-Atunci ai incredere in cei doi mentori ai tai si nu te mai stresa cu urmatorul test.

-Adam, tu nu mai esti mentorul  meu.

-Ariana, stim amandoi ca intr-un fel voi ramane mereu mentorul tau.

Am luat o gura de apa.

Si in timp ce beam apa, mi-a trecut prin minte sa il intreb, desi imi jurasem ca nu o sa o fac. Dar cuvintele mi-au iesit pe gura inainte sa pot incerca macar sa ma abtin.

-Si, cum a fost intalnirea?

La naiba, la naiba! Adam schita o grimasa.

-Placuta, cred, nu stiu.

-Nu stii? am insistat.

El dadu din umeri, cu o falsa nonsalanta, care nu m-a mai pacalit.

-Ce vrei sa ma intrebi de fapt? zise el.

-Pai, cred ca tocmai ce te-am intrebat, nu?

-Aha. Nu cumva… de ce am acceptat sa merg la intalnirea cu ea?

-Ah, bine, am zis, invinsa. De ce ai acceptat?

-Nici nu stiu cum sa iti explic.

-Las-o balta, nu imi datorezi nicio explicatie.

Adam lasa scutul jos si se apropie de mine.

-Inainte sa te cunosc, am avut doar relatii superficiale si de scurta durata. Am vrut sa vad daca pot sa ma intorc la asta.

Mai erau doar trei pasi intre noi.

-Daca mai poti sa atragi femei in patul tau?

-La naiba, nu! Daca pot fi cu o femeie fara sa ma gandesc…

Doi pasi. Tacere.

-Si? am intrebat. Poti?

-Nu.

Un pas.

-Deci ai zice ca esti intr-un impas? am spus si mi-a scapat un zambet.

Atmosfera era tensionata, si totusi, declaratia lui, desi nu rezolvase cu adevarat ceva intre noi, ma linistise si ma umpluse de incredere.

Adam zambi amar.

-S-a cam dus naibii antrenamentul, nu?

M-am uitat la ceas.

-Oricum, mai sunt cinci minute. Daca nu cumva ai vreo idee de alta activitate interesanta cu care sa ne petrecem timpul, eu o sa ma retrag.

-Pleci? intreba el.

-Da, pai cam asta fac oamenii cand se termina antrenamentul: pleaca din sala.

El se incrunta. Aproape ca vedeam iar straturile de armura, asezandu-se pe el, una peste alta. Redevenise rece si distant.

-Oh, Adam, cred ca trebuie sa iti fie greu. Tu mi-ai facut o declaratie si eu am ramas nepasatoare. Imi pare rau, dar de cate ori crezi ca poate un om normal sa faca aceeasi greseala? La un moment dat ori te inveti minte, ori o iei razna.

Mi-am luat geanta si m-am indreptat spre iesire. Desi nu credeam ca va schita vreun gest, Adam m-a prins de mana.

-Nimic nu s-a schimbat, presupun?

-Nu, spuse el inghitind cu greu. Dar poate am putea… sa fim prieteni?

-Mi-ar placea, pe cuvant. Dar nu am putea. Luna trecuta nu ai venit in camera mea in miez de noapte ca sa fim prieteni, nu?

Adam lasa capul in jos si imi dadu drumul la mana. Oh, si atat de mult mi-ar fi placut sa nu imi dea drumul niciodata!

-Asa ma gandeam si eu, am spus cu tristete si am iesit.

Pe drumul spre camin simteam ca ma podidesc iar lacrimile. Curtea era deja intunecata, cu toate ca era abia opt seara. Toamna deja se jucase cu zilele, facadu-le mai scurte. Mai putin de doua luni pana la urmatorul test. Mai putin de un an pana la terminarea colegiului. Si dupa aia…ce?

Nesiguranta.

Si daca reuseam sa ma adun si sa trec testele cu brio, tot nu stiam daca voi ramane Vanator la Centrul principal, daca voi ramane semivampir, daca voi ramane alaturi de Ema si mai ales daca se va schimba ceva cu Adam.

Adam, mereu Adam, chiar si atunci cand incerc sa fug de el, e mereu acolo, intr-un colt al mintii mele.

Tot ce imi doream era sa ma duc in camera si sa vorbesc cu Ema, dar desigur ca nu era acolo. Ma scotea din minti faptul ca mai nou nu era niciodata acolo. In plus, ramanea in urma cu temele si…

Oare eram geloasa pe prietena mea cea mai buna pentru relatia ei perfecta?

Ema a intrat in camera la zece fara cinci, rasufland greu.

-Ai alergat pana aici, este?

-Da, zise ea. Oh, si am atatea teme!

-Si eu care voiam sa ma culc!

-Serios?

-Nu, am zis. Doar te tachinam putin. De fapt, te vanez de doua zile sa iti povestesc niste chestii. Asta daca nu cumva te-ai saturat de toata drama mea cu Adam.

-Episod nou din drama cu Adam? zise ea asezandu-se pe pat. Temele pot astepta, vreau sa stiu.

I-am povestit tot ce imi spusese Selena, dar si discutia cu Adam de mai devreme.

-Si dupa declaratia asta nu a urmat un sarut fierbinte si o partida de sex salbatic?

-Ema!!!

-Scuze, am vrut sa spun dragoste pasionala si…

-Nu, am interupt-o. N-a urmat nimic pentru ca de fapt, nimic nu s-a schimbat.

-Ah, la naiba! Si totusi, nu stiu ce dovada mai buna ca e indragostit de tine mai vrei.

-Nu vreau nicio dovada, ca nici asta nu ma ajuta cu nimic. Sunt o “iubire interzisa”, ai uitat?

-Da, dar fii atenta: la inceputul verii, a zis ca e un lucru bun sa stati despartiti, ca poate iti trece indragosteala sau ce simti pentru el, fara sa recunoasca vreo secunda ca si el ar simti ceva pentru tine. Acum, aproape patru luni mai tarziu, si-a recunoscut sentimentele fata de tine. E ceva, nu?

-Da, dar fii atenta, am spus imitand-o: am obosit. Adica inca il iubesc si asa mai departe, dar daca aceasta recunoastere a sentimentelor nu duce undeva concret, e aproape degeaba.

-Aproape.

-Aproape, am recunoscut. Ideea e ca nu vreau sa ma mai tin dupa el. E dureros, umilitor si, de fapt, o pierdere de timp.

-Stiu, te cred, Ari. Crezi ca o sa schimbe ceva dupa ce termini scoala? Cand vei fi si tu Vanator?

-Nu cred, sincer. Dar stii ceva? Ce ar fi daca as iesi si eu la intalniri?

-Serios?

-De ce nu? El a facut-o deja.

Si cu acest gand in minte, m-am intors pe partea cealalta, am pus capul pe perna si am lasat-o pe Ema sa se apuce de lectii.

Blufam, dar nu intru totul. As fi iesit la intalniri doar ca sa pun presiune pe Adam, voiam sa vad cata poate suporta. Si ma intrebam daca suficienta presiune il va face sa bata iar la usa camerei mele ca sa… nu fim prieteni.

Capitolul 18: Al doilea test

Octombrie a trecut rapid, luand cu el vremea frumoasa, in timp ce noi eram prinsi cu ore, lectii, antrenamente si –cei mai norocosi dintre noi- relatii perfecte. A venit un noiembrie ploios si capricios, care parea hotarat sa ne strice tuturor cheful de scoala, dar si de iesit pe afara si de viata, in general.

In ultima sambata din noiembrie, Mathias a convocat toti studentii din ultimul an la o sedinta la Centrul de comanda al Vanatorilor.

-O sa fiu foarte scurt, zise el. Pe 10 decembrie veti avea al doilea test. Veti fi impartiti in patru echipe, fiecare echipa avand un conducator ales de mine. Plecarea de la colegiul va fi la 3 noaptea, veti afla atunci mai multe. Listele cu echipe se vor afisa la avizier in cateva zile.

Linistea domnea in sala, in secundele in care Mathias se oprise din vorbit.

-Vreau sa profitati de aceste zile ramase ca sa va antrenati foarte bine cu katana. Sa luati acest test foarte in serios, ca nu e de joaca. Daca simtiti nevoia de antrenament suplimentar, imi puteti spune si va voi invoi de la catea ore de curs, pentru a participa la un antrenament colectiv.

Antrenamentele colective erau practicate mai ales de Vanatori. Dupa terminarea studiilor, relatia cu mentorul se incheia, cel putin teoretic. Multi decideau insa, sa ramana prieteni. Avand in continuarea nevoie de antrenament, dar neavand mentor, Vanatorii se intalneau intr-o sala unde se antrenau impreuna, avand de obicei un Vanator mai cu experienta care sa ii ajute.

-Gata, sunteti liberi, ne expedie Mathias.

M-am dus sa ma inscriu pe lista pentru antrenamentul colectiv, nu pentru ca as fi avut neaparat nevoie, ci pentru ca eram curioasa cum e. Si, sincer, as fi vrut sa scap de niste ore.

Au urmat doua saptamani chinuitoare, atat fizic, dar si psihic. Antrenamentele de grup erau asemanatoare celor cu Adam…inmultit cu zece; toti Vanatorii parca isi pusesera in minte sa ne faca zile grele, provocandu-ne la lupta si facandu-ne sa pierdem in moduri umilitoare. Undeva pe parcurs am si uitat: de ce am fost atat de curioasa in legatura cu antrenamentele de grup? Mi-am propus sa nu mai fac asta niciodata.

La sfarsitul primei saptamani s-au afisat si nominalizarile pe echipe. Nu am fost foarte surprinsa cand m-am vazut in capatul listei, ca mentor, din nou. Surpriza a fost Ema, care fusese aleasa si ea mentor, pentru echipa Beta.

Ii aveam in echipa mea pe Tom, Nico si Collin, deci stiam ca ma pot baza pe ei. Imi era mai usor sa ma gandesc la o strategie, pentru ca avusesem teste cu ei si le cunosteam modalitatea de lupta. Insa Caitlyn era in echipa Emei, iar eu aveam ca tamaduitoare o fata cu care nu schimbasem prea multe cuvinte in ultimul an: Reya.

Gandeam si regandeam strategia in functie de ce imi imaginam ca vom avea de facut in cadrul testului. Ne pune sa ne batem cu Vanatori? Ne leaga? Ne da de mancare la lei? Hei, orice e posibil. Scoala asta a demonstrat ca nu duce lipsa de moduri creative de a-si tortura elevii. Insa cea mai mare teama a mea a fost rostita cu voce tare in seara de dinaintea testului:

-Daca ne pune sa luptam unul impotriva celuilalt? intreba Ema.

-Nu e exclus. Si nu vom avea ce sa facem, decat sa dam ce avem mai bun. Nu putem sa lasam sentimentele sa ne stea in cale. Vom avea tamaduitori, nu o sa ne ranim asa…grav.

Am spus ultimul cuvant gatuit, simtind ca ma sufoc.

-Ariana, tu ai inghetat cand a trebuit sa il ataci pe Adam.

-De data asta nu o sa inghet. Dumnezeu mi-e martor ca de un an de zile vreau sa te pocnesc, dar nu gasesc momentul oportun, am zis aruncand cu o perna in ea.

Ema mi-o arunca inapoi si se urca in patul ei.

-Crezi ca vom putea dormi vreun pic in noaptea asta?

-Nu cred, dar merita incercat, am zis. Ce le-o fi venit sa puna testul la 3 noaptea?

– Trei dimineata, zise Ema.

-Care e diferenta?

-Habar nu am.

S-a lasat linistea. Si cu toate ca imi simteam muschii incordati, iar prin minte imi vuiau sute de ganduri, am adormit. Iar atunci cand a sunat alarma, la 2 noaptea, am sarit direct in picioare.

Mi-am facut un dus mai mult rece, ca sa ma trezesc, mi-am pus treningul meu preferat, bleumarin cu material plusat si m-am napustit asupra Emei, care inca dormea.

-Doamne, cum ai reusit sa ajungi pana in ultimul an fara sa fii exmatriculata pentru ca ai lipsit de la evenimente importante, fiind ocupata sa dormi?

-Am avut colege de camera bune, mormai ea, intorcandu-se pe partea cealalta si plescaind usor.

-Ema! am strigat la ea. Daca vrei sa apuci sa iti faci un dus, trebuie sa te ridici acum!

Nicio reactie. Parca vorbeam cu peretii.

-O sa intarzii la test. Stii tu, unul dintre acele teste care iti decide cariera?

Se ridica in sezut, dar nu eram convinsa ca e treaza de-a binelea.

-Ema, jur pe ce am mai sfant, daca nu te dai jos din pat acum o sa iti torn niste apa in cap sau ceva.

-Ai fi fost mult mai convingatoare daca nu ai fi adaugat acel “sau ceva”, zise ea coborand scara.

-A, avem chef de sarcasm la ora asta, am  mormait.

Cat timp Ema si-a facut dus, m-am pieptanat, mi-am prins parul strans bine intr-un coc, m-am incaltat si am petrecut restul timpului mutandu-mi greutatea de pe un picior pe altul, chinuita de tot felul de ganduri: ce vom avea de facut? O sa reusesc? O sa inghet iar? O sa imi distrug cariera? Trebuie sa ma descurc, nu? Adam a zis ca o sa ma descurc.

-Sunt gata! anunta Ema, iesind din baie.

-Jur, intr-una din zilele astea o sa te strang de gat, daca iar nu reusesti sa te trezesti la timp!

-Tu iti dai seama, zise Ema in timp ce ieseam in curtea intunecata si rece, ca asta e penultimul test? In afara de asta, mai e testul final si… gata! Nu e inspaimantator?

-Presupun, am spus.

Nu era chiar inspaimantator pentru mine. Dar mi-am dat seama, cu un junghi de durere in suflet, ca incheierea studiilor ar putea insemna si incheierea prieteniei mele cu Ema. Nu doar pentru ca am fi putut sa fim repartizate la Centre diferite, cat si pentru ca ea va lupta sa ramana aici, cu Sasha, pe cand eu as cere transfer in alta parte. Nu as putea sa devin colega cu Adam, ca Vanator, daca nimic nu avea sa se schimbe intre noi. Nu mai pot sa fac asta. Si, serios, care ar fi sansele sa se schimbe ceva intre noi?

-Unde va grabiti asa?

M-am oprit si m-am intors pivotand pe calcaie, in timp ce Adam venea spre noi.

-Tu vii cu mine, Garcia! zise el.

-Si de ce as face asta?

-Pentru ca eu sunt mentorul echipei tale.

Mi-am dat ochii peste cap. Omul asta nu stie sa accepte un refuz si continua sa se bage peste tot, desi eu…

Ema ma stranse de mana. Mi-am mutat privirea la el.

-Bafta, colega!

Am imbratisat-o scurt si i-am soptit “hai sa le aratam cum se face!”, apoi l-am urmat pe Adam.

-Cum de m-am procopsit iar cu tine?

El ridica din umeri.

-Mathias m-a repartizat.

I-am gasit pe toti membrii echipei mele si ne-am retras intr-un colt, alaturi de Adam.

-Poti sa ne spui ceva? l-am intrebat.

-Nu inainte sa faca Mathias anuntul oficial.

-De ce am impresia ca o sa ne faca Mathias o mare surpriza? spuse Nico. Si nu una din aia placuta.

Adam ranji. O, Doamne, ce ne astepta?

Mathias urca pe scena amplasata in spatele Centrului si lua cuvantul.

-Bine ati venit la al doilea test. Sper ca sunteti cu toti treji de-a binelea, pentru ca vom avea nevoie de voi in forma maxima. Ceea ce va voi spune este de importanta maxima.

Facu o pauza, parca special pentru efectul dramatic.

-Aceasta va fi o misiune reala. Nu foarte departe de Colegiu se afla cinci case in care avem motive sa credem ca se adapostesc Nosferatu. Fiecare casa este alocata unei echipe. Mentorii vostri va vor da toate informatiile. De asemena, liderul fiecarei echipe, impreuna cu mentorul, vor pune la cale strategia. Trebuie sa va reamintesc faptul ca in lumea reala, nesupunerea fata de liderul misiunii poate avea consecinte foarte grave.

Am tras aer in piept, simtind toata greutatea acestei poveri pe umerii mei.

-Fiecare dintre voi va avea o echipa de sustinere, alcatuita din Vanatori. Ei vor ramane in imediata apropiere, le puteti cere ajutorul oricand. Nu faceti pe eroii! Daca sunteti depasiti numeric sau daca pur si simplu nu va descurcati, cereti ajutorul. Nu punctam succesul, ci cum ati ajuns la el.

Cand Mathias si-a incheiat discursul, s-a lasat linistea pentru cateva secunde. Apoi, toata lumea a inceput sa se agite, panicata.

-Hai, zise Adam impingandu-ma usor de umar. Sa ne asezam la rand pentru echipare.

-Echipare?

-Statii de emisie-receptie, pistol de semnalizare si vesta antiglont, zise el.

-Pentru ce ne trebuie… jurati? am intrebat, amintindu-mi cum Adam mi-a povestit ca a fost impuscat de catre un jurat, intr-o misiune.

-Da, avem motive sa credem ca tot mai des Nosferatu fac echipa cu juratii. Nu ne permitem sa riscam.

-Chestia asta e grea, m-am plans eu in timp ce un Vanator ma ajuta sa imbrac vesta antiglont. Nu ar fi trebuit sa avem macar un antrenament in care sa luptam imbracati cu ea?

-O sa va obisnuiti imediat cu greutatea ei, ma linisti Adam.

Dupa ce ne-am echipat, Adam ne-a condus la o duba neagra, aflata in parcare. Am incercat sa o mai zaresc pe Ema, dar se pierduse in multime.

 

Capitolul 19: Juratii

-Duba ne va duce pana in apropiera casei, in satul Magura. Nu e un drum chiar usor accesibil, dar cred ca soferul se va descurca sa ne lase cat mai aproape.

Am urcat in duba, unul dupa altul si ne-am asezat pe bancile de lemn, improvizate acolo. Cand eram toti inauntru, Adam a inchis usile si a facut semn soferului sa porneasca. Imediat dupa noi, a pornit o a doua duba, care avea sa ne insoteasca pana la destinatie. Vanatorii din echipa de sustinere.

-E o casuta destul de mica si din ce au vazut inscoadele, acolo se afla doi Nosferatu si un jurat. Desigur, ar putea sa se insele.

-Cat de mica e casuta asta? am intrebat.

-Doar un parter si o curte destul de mare.

-Inainte de a intra, ar trebui sa ne impartim in doua echipe si sa cercetam orice dependinta s-ar afla in curte: magazine, garaj, sopron, chiar si cotet de caine, daca exista. Apoi, ne regrupam si cercetam intrarea, sa ne asiguram ca este doar una.

M-am uitat la Adam, cautand validarea lui, iar el a dat usor din cap.

-Cel mai bun moment de a ataca este la ivirea zorilor.

Am stat putin sa ma gandesc: conform strategiei invatate in scoala, vampirii erau in prima linie; insa conform descoperirilor recente, Nosferatu aveau o preferinta pentru sangele de vampir, atacandu-i pe ei primii. Ma intrebam daca as putea sa fac un grup mixt pe care sa il pun in prima linie, astfel incat Nosferatu sa fie dezorientati.

-Lucreaza asa cum ai invatat, spuse Adam, intuind dilema mea.

-In prima linie se vor afla vampiri, iar la doi metri in spatele lor, semivampirii. Magii vor pastra o distanta de 5-6 metri, ca sa poata ataca fara sa se expuna prea mult.

Colegii mei aprobara.

-Reya, vreau sa stai in masina pana curatam curtea, apoi poti astepta in curte. Nu intri in casa decat daca eu sau Adam te chemam. La orice semn de pericol, te intorci la duba.

M-am uitat putin printre colegii mei, incercand sa gasesc veriga cea mai slaba.

-Andrei, tu ramai afara cu Reya cand noi intram in casa, vei interveni daca avem nevoie de ajutor.

Andrei ofta, nemultumit.

-As vrea ca fiecare sa isi ia rolul foarte in serios, pentru ca o echipa nu poate sa functioneze daca unul din membrii ei isi subapreciaza sau supraapreciaza importanta pe care o are in interiorul echipei din care face parte.

Rotile dubei au scartait cand a iesit de pe drumul asfaltat, intrand pe un drum de tara care urca. Iar colegii mei au ramas tacuti. M-am uitat la Adam.

-Mi-a scapat ceva?

-Poate o incurajare, sopti el cu un sfert de zambet in coltul gurii.

Nu ma speriau Nosferatu cand ma speria ideea de a tine un discurs motivational pentru colegii mei. Dar am tras aer in piept si am inceput:

-Ne-am antrenat pentru asta toata viata. Am incredere ca fiecare dintre voi stie ce are de facut si isi va face treaba bine. Nu e o misiune grea si nu uitati ca avem echipa de suport, daca va simtiti coplesiti imi spuneti si ii chem.

Sau ma rog, decid eu daca e cazul sa ii chem, dar nu am considerat ca trebuie sa le spun si lor asta.

-Am exersat in testele trecute, urmand strategia, luptandu-ne cu Vanatori. Asta e urmatorul pas logic. Putem sa facem asta. Doar concentrati-va pe partea practica, fiecare pe ce are de facut, si se va incheia mai repede decat va dati seama.

Ce sa zic, nu era cel mai reusit discurs, dar atat am putut. Iar cand duba a oprit si a stins farurile, ma simteam pregatita.

-Anunta, spuse Adam si imi facu semn spre statia de emisie-receptie.

-Echipa Alfa, intram sa cercetam curtea, am spus ducand statia la gura si apasand un buton.

-Succes! raspunde Mathias.

Colegii mei au urmat cu strictete strategia si curand verificasem curtea si dadusem tur casei de doua ori, cautand intrari secundare. Nu era nimic. Ne-am strecurat incet si fara zgomot, usor aplecati, pentru a putea sa pastram elementul surpriza de partea noastra cat mai mult timp.

-Care sunt sansele ca usa sa fie incuiata? l-am intrebat pe Adam aratand catre singura usa de acces.

-Minime. Un sut zdravan ar trebui sa o darame.

Le-am facut semn colegilor mei sa se apropie mai mult si am soptit:

-O sa daram usa aia, apoi voi intrati. Pastrati formatiunile de lupta pe care le-am discutat. Daca unii dintre voi nu vor fi atacati de cum intrati in casa, uitati-va in jur, poate colegii vostri au nevoie de ajutor.

Ei au dat din cap, aprobator.

-Aici echipa Alfa, intram, am soptit in statie.

Niciun raspuns. Adam dadu din cap, cum ca e ok. Presupun ca Mathias nu mai raspundea acum, ca sa nu ne dea de gol.

Am tras aer adanc in piept si am lovit usa tare, cat de tare am putut. Lemnul s-a auzit trosnind si usa a cedat, prabusindu-se.

Un Nosferatu a venit atat de repede, incat m-a luat prin surprindere. Aveam katana pregatita, stransa in mana dreapta si m-am repezit asupra lui, dar am ratat. Adam mi-a sarit in ajutor, dar Nosferatu era incredibil de rapid. Tocmai cand cautam o portita, ca sa imi pornesc atacul asupra lui, l-a trantit pe Adam la pamant si a luat-o la fuga prin curtea intunecata.

Era o situatie nefericita si riscanta, dar stiam ce am de facut.

-Tom, Collin si Maya, veniti cu mine sa il prindem. Restul, intrati in casa cu Adam.

Adam, care se ridicase rapid de jos si nu parea ranit, incuviinta din cap.

Asadar, am pornit prin curtea intunecata, sa cautam un Nosferatu extrem de rapid si periculos. Exact cum imi doream sa imi petrec dimineata de duminica.

In scurt timp am auzit un tipat si am stiut ca de ce imi era teama, se intamplase.

Am sprintat si am ajuns la locul unde se aflau Reya si Andrei, doar ca Reya disparuse.

M-am uitat la Andrei cu ochi mari si cam furiosi.

-S-a intampla atat se repede, se vaita el.

-CE s-a intamplat repede?

-El… a luat-o.

-Nosferatu a luat-o pe Reya? Unde a dus-o?

Andrei arata spre un hambar, nu prea departe in curte.

-Andrei, du-te la duba si cere sa trimita un Vanator in locul tau, sa ne ajute.

-Nu.

Am ridicat o spranceana la el.

-Pot sa fac asta. Nu sunt ranit. Vin eu cu voi.

Am vrut sa ii spun “am vazut cum poti sa faci asta”, dar, la naiba, Nosferatul acela il doborase pe Adam.

Nosferatul acela il doborase pe Adam, iar eu ma duceam dupa el, inarmata cu o katana si patru adolescenti speriati. Super.

M-am uitat la Andrei, realizand vag faptul ca sunt foarte incruntata.

-Daca iti spun sa fugi, asta faci. Daca iti spun sa chemi ajutoare, exact asta faci. Daca iti spun sa pleci si sa ma lasi acolo cu Nosferatu…

-Asta fac.

-Exact. E valabil si pentru voi.

-Ariana? zise Nico in soapta. De ce ar vrea un Nosferatu o tamaduitoare?

-Nu o vrea pe ea. Ne vrea pe noi.

-Iar noi ne ducem direct la el, zise Tom.

Nu era o intrebare. Iar in vocea lui nu era teama. Era doar o constatare destul de realista.

-Fiti pregatiti, am spus cand mai aveam cativa pasi pana la hambar.

Fusese o decizie buna sa verificam bine curtea inainte, pentru ca acum stiam ca hambarul are o singura usa, care nu se incuie, dar are un acoperis inalt.

-S-ar putea sa fie sus, in pod, am spus.

Am darmat usa, a doua pe ziua aia, nu ca tineam socoteala, iar cand m-am uitat in sus, l-am vazut, stand intr-o nisa din pod si asteptand. M-am uitat in jur, ca si cum nu l-as fi vazut acolo si il cautam. Am vazut-o pe Reya, zacand intr-o parte si i-am facut semn lui Tom sa mearga la ea.

Cand Tom s-a desprins de grup, Nosferatu a profitat de ocazie si a sarit pe el. Dar desigur ca ma asteptam. De aceea l-am trimis pe Tom, un vampir, sa se departeze putin de grup.

L-am izbit cu katana in timp ce cadea si i-am atins umarul, deviindu-i traiectoria caderii, care ar fi trebuit sa se incheie peste Tom, avand acces direct la gatul lui.

Tom s-a intors si l-a lovit cu katana peste piept, iar sangele negru malos al Nosferatului a inceput sa tasneasca.

-Nico, Reya! i-am strigat, pentru ca cineva chiar trebuia sa se asigure ca Reya nu e in stare grava.

-E ranita, dar e ok. Respira, dar are pulsul cam ridicat. O scot afara?

-Inca nu. Avem ceva cu care sa il imobilizam? am intrebat aratand catre Nosferatu.

Tom imi oferi cureaua lui, pe care si-o desfacuse de la pantaloni.

-Nu stiu cat o sa tina asta. Collin, vreau sa faci un zid de foc in jurul lui si sa fii cu ochii pe el non-stop.

-Echipa Alfa, avem nevoie de o tamaduitoare din echipa de suport. Suntem in hambar.

-Imediat, raspunde o voce de femeie.

Am respirat adanc.

-Mathias, am capturat unul.

-Un ce? raspunse Mathias socat.

-Un Nosferatu. Stiu ca nu era in plan, dar s-a ivit ocazia…vrei sa il lichidez?

-Nu. Echipa de suport Alfa, mergeti sa il luati.

-Andrei, Nico, Tom, mergeti in cabana sa ii ajutati pe ceilalti, le-am zis colegilor mei. Eu raman aici cu Collin.

Colegii mei au plecat, iar eu m-am apropiat de Reya. Pulsul era in continuare cam mare, iar ea era in continuare inconstienta. Insa cealalta tamaduitoare va ajunge imediat si sper ca totul va fi bine.

M-am apropiat de Nosferatu. Desi era foarte ranit, era constient inca. Foarte constient. Ma sfredeli cu ochii rosii, ca de sange, apoi spuse:

-O sa va ucidem pe toti, pana la unul. Neamul vostru nu o sa mai existe.

Vorbele lui au facut sa imi fiarba sangele in vene, iar pe sira spinarii am simtit de parca imi pusese cineva un cub de gheata. Cam ca un caine care se zbarleste tot, in fata periculului. Collin arata de parca i-ar fi fost dintr-o data foarte, foarte greata.

-Neamul meu? m-am fortat sa intreb.

Bestia nu raspunde.

-Eu sunt semivampir, am adaugat.

-Sigur ca esti, spuse si scuipa. O corcitura hidoasa, care nu ar trebui sa existe.

-Eu sunt o corcitura hidoasa? am spus razand amar.

-Atunci cand vampirii vor disparea, asa vor face si semivampirii.

Am auzit pasi in curte si m-am intors brusc, indreptandu-ma spre usa. Era echipa de suport.

Tamaduitoarea s-a dus direct la Reya, in timp ce magul lor a creat un zid de flacari similar cu cel al lui Collin.

-Esti nebuna, fetita, imi sopti un Vanator in timp ce trecea pe langa mine.

Vorbele erau insultatoare, dar felul in care o spusese suna ca un compliment.

Putin mai departe, Reya deschise ochii. Am rasuflat usurata, simtind cum o mare greutate care imi apasa pe piept, dispare.

-A mai scapat unul! se auzi din statie.

Era vocea lui Andrei, atat de panicat incat uitase protocolul care era de urmat cand vorbeai prin statie.

-Echipa Alfa, aici Ariana, il astept cu bratele deschise.

I-am facut semn lui Collin sa ma urmeze si am iesit in noapte.

L-am vazut alergand haotic prin curte, ca si cum nu avea un plan, pur si simplu venea spre noi. Sau poate luase urma Vanatorilor vampiri care tocmai ce isi facusera aparitia in apropierea lui.

M-am ascuns dupa un copac batran, cu trunchiul gros, iar Collin s-a strecurat dupa un altul.

Cand Nosferatu a ajuns aproape in dreptul meu, l-am atacat direct, lovindu-l cu katana. Nosferatu s-a prabusit langa mine, iar capul lui un metru mai incolo.

-Uau, sopti Collin.

-Hai! am spus alergand spre casa.

Usa era deschisa, iar pe masura ce ma apropiam vedeam mai bine scena care se derula acolo. Si nu imi placea deloc. Era un jurat acolo. Si era inarmat.

Din cate parea, ceilalti doi Nosferatu care se aflau acolo erau morti, dar juratul care avea un pistol era mai greu de invins. Desi aveam toti veste antiglont, Adam ezita sa il atace, si bine facea. Daca juratul ar fi tinti in cap?

M-am lipit de peretele cabanei, iar Collin a facut la fel.

-Daca incalzesti pistolul suficient, crezi ca o sa il scape din mana? l-am intrebat.

-E periculos. Daca trage inainte?

Am dat ocol casei, pasind incet si cu grija. Apoi am vazut ce cautam: o fereastra, destul de aproape de locul unde se afla juratul. Se pare ca el nu avea o strategie, pentru ca nu luase prizonieri, nici nu incerca sa iasa din casa, doar statea acolo si ameninta cu pistolul.

-Poti sa faci fereastra sa explodeze?

-Asta clar pot sa fac. Si dupa aia?

-Ne ascundem si sper ca asta sa il faca sa iasa din casa. Dar incearca sa o crapi mai intai, sa nu explodeze dintr-o data.

-Am sa incerc.

M-am indreptat catre intrare si l-am lasat pe Collin cu fereastra. Geamul parai si trosni, iar tocul se zgudui. Si juratul isi indrepta atentia in directia aceea. Functiona. Era tot ce avea nevoie Adam ca sa ii aplice o lovitura de picior in mana in care avea pistolul.

Pistolul, inca armat, zbura prin incapere si m-am repezit spre el, dar Tom mi-a luat-o inainte si l-a prins.

-Ma princep la pistoale, ma descurc.

– Perfect.

Adam si colegii mei il imobilizasera pe jurat, iar Adam imi facu semn sa il decapitez.

M-am uitat in jur, apoi m-am dus la Nico. Ea il tinea imobilizat de o mana si am preluat repede aceasta responsabilitate de la ea.

-Fa-o tu, i-am zis.

-Serios?

-Da, hai, repede. O singura lovitura curata.

Si o facu. Rapid, eficient, curat. Stiam ca am ales bine.

-Echipa Alfa, am incheiat misiunea fara pierderi. Ne retragem la duba.

-Felicitari, echipa Alfa! spuse Matthias si i se simtea zambetul in voce.

Capitolul 20: Invitatia

-Iti spun, Adam, era extrem de inteligent. Vorbea normal, in proprozitii si fraze.

Duminica dimineata tarziu, dupa ce terminasem misiunea cu nota maxima, eram in curte cu Adam. Ma prinsese din urma cand ma duceam in camera de zi si am profitat de ocazie ca sa ii povestesc conversatia mea cu Nosferatu.

-Si Collin a fost acolo, a auzit tot. Poti sa il intrebi daca nu…

-Te cred. E socant, pentru ca Nosferatu de obicei doar maraie sau urla, dar adevarul e ca nici nu am stat prea mult cu unul, fara sa il omor.

-Nu cred totusi ca toti vorbesc asa.

-Ai o teorie? intreba el.

-Am.

M-am uitat in jur si Adam mi-a aratat o banca, plasata intr-un loc retras, aproape de gardul care dadea spre exteriorul curtii colegiului. Ne-am dus acolo.

-Ce-ar fi daca preferinta lor pentru vampiri nu ar fi doar o chestie de gust?

-Adica? spuse Adam confuz.

-Adica, daca consumul regulat al sangelui de vampir i-ar face mai inteligenti. Si mai rapizi, adica ai vazut cum era cel pe care am reusit sa il capturam.

-E posibil. De fapt, asta ar explica tot.

-Oare nu ar trebui sa ii spunem lui Mathias? am intrebat.

-Ba da, dar nu chiar acum. Lasa-l sa il interogheze pe cel capturat, vedem ce afla, apoi ii spunem, dar dupa absolvire.

Dupa absolvirea mea, se referea, presupun.

-Adam, daca l-ai fi auzit! Nu era doar un monstru care ataca intamplator. Era un monstru cu un plan bine definit. Mai mult parca, cu o vendetta personala.

Adam ofta.

-E bine ca stim asta, ne ofera un avantaj.

-Da…

Se lasa tacerea. Presupun ca astia eram noi: ne completam de minune in lupta, vorbeam cu inflacarare despre strategii, Nosferatu si misiuni, dar cand subiectele astea se epuizau, eram doar doi straini stand pe o banca, nestiind ce sa spuna.

-Trebuie sa ma duc in camera de zi, Ema ma asteapta.

-Da, bine. Ne… mai vedem pe aici.

Super romantic, pe bune, aproape am lesinat.

Ema a aparut in camera de zi peste o ora, super entuziasmata pentru ca si echipa ei luase nota maxima, iar acum ea isi facea planuri de Craciun. Mi-a luat putin ca sa imi dau seama ca eu nu fac parte din ele.

-Si stam doua zile la Sibiu, apoi mergem la ai mei, sa il cunoasca, spuse ea, incheind o fraza al carei inceput il ratasem.

-Super, am zis incercat sa par macar putin entuziasmata.

Se pare ca zilele in care Ema isi petrecea vacantele cu mine erau trecute.

Mi-am tarat picioarele catre dormitor, spunand ca sunt foarte obosita. Si cu toate ca eram intr-adevar epuizata, nu imi dadea pace amestecatura de sentimente pe care le aveam in legatura cu Ema si Sasha.

Ma chinuiam sa fiu fericita pentru ea. Eram fericita pentru ea, dar… acea fericita era umbrita de sentimentul de singuratate. Nu doar pentru ca eu eram singura, fara vreo perspectiva reala de a avea o relatie adevarata si sanatoasa prea curand, dar pentru ca Ema ma dadea la o parte. Ma simteam ignorata si neimportanta. Ai zice ca dupa o vreme incepi sa te obisnuiesti cu sentimentul, dar Ema era ultima persoana de la care ma asteptam sa ma faca sa ma simt asa.

Simteam cum toate gandurile si sentimentele astea musca din mine, ma cosuma, ma mananca pe dinauntru. Dar ce as fi putut sa fac? Sa discut cu ea, sa ii cer sa imi acorde mai mult timp? Era stupid. Ema era prietena mea cea mai buna, dar nu era vina ei ca m-am agatat de ea ca si cum ar fi fost singura persoana din lume care imi putea oferi iubire. Si chiar asa era, intr-un fel. Dar avea viata ei, nu era de datoria ei sa ma dadaceasca pe mine.

Abia adormisem intr-un final si cazusem intr-un somn agitat si neodihnitor, cand am auzit trei ciocanituri in usa. La inceput am crezut ca mi se pare, dar s-ar auzit din nou, dupa un timp.

M-am ridicat cu greu din pat, simtind ca parca paseam ca prin vis. Si am deschis usa.

– Ariana Garcia?

Dincolo de usa era un Vanator pe care il stiam din vedere. Era cel care statea cel mai des la poarta, pentru a supraveghea cine intra si iese in si din Colegiu.

-Da, am spus.

-Ai primit o scriosare, spuse si imi inmana plicul alb.

-Nici nu stiam ca mai foloseste cineva serviciul de scrisori, am zis.

El ridica din umeri.

-Poti sa imi semnezi aici?

-Sigur, am spus.

Am semnat intr-un tabel, in dreptul numelui meu.

-Merci! i-am zis in timp ce pleca si m-am intors inapoi in pat.

Eram foarte curioasa cine mi-a scris, asa ca am rupt nerabdatoare hartia alba. Apoi am avut un moment de soc, in care am simtit cum sangele mi se infierbanta si incepe sa curga prin corp cu mai multa viteza. In plic era o invitatie pe care se afla sigiliul regal.

Majestatea sa, regele Rafael Almada are onoare de a va invita la petrecerea de Craciun de la palatul Balchik.

Oh, la naiba! La naiba, la naiba! Ce fac acum?

Usa camerei s-a deschis, iar eu, fara sa imi dau seama, am varat inviatia sub perna. Ema a intrat in camera cascand, dar in continuare foarte multumita de ea.

-Ce faci pe 23 decembrie? am intrebat-o.

-Sunt la ei mei. Am vorbit azi cu ei, au spus ca abia asteapta sa il cunoasca pe Sasha. Sunt putin in alerta pentru ca el e mai mare, e Vanator si toate cele, dar eu chiar cred ca o sa il placa, turui Ema.

Am ramas tacuta. Stiam ce va face pe 23 decembrie, desigur. Dar tot trebuia sa intreb.

-Tu ce faci? intreba ea.

-Pai, dat fiind ca prietena mea cea mai buna nu m-a invitat nicaieri si nici nu si-a facut vreun plan cu mine, presupun ca o sa stau aici, singura.

Ema se uita la mine, de parca abia atunci realiza ca daca ea nu isi petrece sarbatorile cu mine, eu nu am cu cine altcineva sa mi le petrec.

-Sau as putea sa merg la petrecerea asta, am zis aratandu-i plicul.

-Uau! zise ea uitandu-se pe invitatie.

-Ema, trebuie sa vii cu mine, te rog!

-Oh! Dar nu…

-Nu poti, am zis. Da, stiu ca ai toata vacanta planificata pana la cel mai mic detaliu, dar speram sa iti faci timp si pentru mine. Adica, stii cat e de importanta chestia asta pentru mine.

-Stiu. Lasa-ma sa ma gandesc, poate gasesc o varianta. Dar ai mei ne asteapta pe 23 la pranz si nu cred ca…

Vorbele ei parca au ramas, plutind intre noi.

-Nu poti, am inteles, am zis cu raceala.

Apoi mi-am luat geaca si am iesit din camera.

Am traversat camera de zi aglomeata si am iesit afara, in dimineata rece de decembrie. M-am plimbat o vreme prin curte, apoi am cautat banca pe care statusem mai devreme cu Adam. Parca trecuse atat de mult timp de la ultima noastra discutie, o simteam de parca avusese loc in urma cu cateva zile, cand de fapt se intamplase cu cateva ore in urma.

Am gasit banca, dar nu era goala. Pe ea statea asezat Tom, putin zgribulit de frig.

-Hei, ce faci? am intrebat fortandu-mi vocea sa sune normala, nu ca si cum imi venea sa plang.

-Nu pot sa dorm. Corpul inca imi e scufundat in adrenalina. M-am gandit ca putin aer rece ma va ajuta.

M-am asezat langa el.

-Te-ai descurcat foarte bine la test, am spus. Pare ca te acomodezi extrem de repede la noi.

-Merci. Cred ca, intr-un fel.

-In care fel nu te acomodezi? l-am intrebat.

El ridica din umeri.

-Pare ca voi va cunoasteti deja cu totii, iar eu sunt singurul venit din afara, imi e greu sa imi fac prieteni, voi aveti grupurile voastre…

-Poti sa intri in grupul meu, am zis. Dar te avertizez, pana acum eu sunt singurul membru.

Tom rase.

-Cum ramane cu Ema? Nu mai sunteti prietene?

-Ba da, am spus. Dar ea e… foarte ocupata in ultimul timp.

-Cu cine? zise Tom si zambi arogant.

-Imi place de tine, esti perspicace. Dar vezi sa nu ti se urce la cap.

-Prea tarziu, mi s-a urcat deja.

-Ce faci in vacanta de Craciun? l-am intrebat.

-Stau pe aici. Ma mai antrenez, mai studiez strategii. Suntem cinci frati acasa, nu as avea nicio secunda de liniste, daca m-as duce acolo.

-Deci esti liber pe 23 decembrie? l-am intrebat, venindu-mi o idee.

-Da, clar. Ma inviti undeva?

-O, da. Tu, baiete, vii cu mine la o petrecere de Craciun.

-Au mancare buna si alcool? intreba el.

-Daca nici regele nu are mancare buna la petrecerile lui, atunci nu stiu cine are.

Petrecerile si seratele pe care le tinea regele nu erau dese, dar erau vestite ca fiind mai mult decat indestulate, cu felurile mancaruri si bauturi, de la cele traditionale, pana la cele exotice.

Tom facu ochii mari.

-Regele? Cum naibii ai reusit sa obtii o invitatie?

-O fata are secretele ei, am spus incercand sa schitez un zambet usor malefic, dar plin de secrete.

-Bine, vin. Dar trebuie sa te intreb ceva, sper ca nu va fi penibil.

-Te rog.

-In calitate de ce ma inviti acolo? zise el.

Am stat putin sa ma gandesc.

-Hmm…coleg? Amic, prieten, nu stiu. Pe invitatie scria ca pot aduce un invitat si chiar nu as vrea sa merg singura.

M-am uitat in ochii lui si abia atunci am inteles la ce se referea.

-Nu am un interes romantic pentru tine, daca asta ma intrebi.

-Bun, spuse el si chiar parea ca rasufla usurat. Pentru ca eu sunt gay.

-Ah…

Informatia ma socase, dar nu eram eu persoana care sa judece.

-Este un secret? am intrebat. Ca sa stiu sa imi tin gura, am adaugat.

-Da, zise el. Nu as vrea sa se stie. Cei de la Colegiul din Chisinau nu au reactionat bine cand au aflat, de fapt de aia m-am si transferat aici.

-Si eu care credeam ca te-ai transformat pentru ca vrei sa primesti cea mai buna pregatire pentru a deveni Vanator.

-Si Colegiul de acolo pregateste Vanatori. Nu e la fel de bun, recunosc. Dar nu aveam cine stie ce aspiratii marete. Insa tot valul de ura care s-a indreptat spre mine cand s-a aflat despre orientarea mea…in mod ciudat, m-a ambitionat. Dintr-o data, am vrut sa demonstrez ca sunt bun, ca pot fi printre cei mai buni. Ma puteam muta la oricare alt Colegiu, dar l-am ales pe asta.

-Sa demonstrezi cui? am intrebat.

-Nu stiu, zise Tom. Cred ca mie, in primul rand.

-Ai facut bine ca ai venit aici.

-Asa cred si eu. Adica, totul e mult mai greu, dar merita, nu?

-Desigur, merita suta la suta. Daca nu veneai aici, nu ma mai cunosteai pe mine, si toata lumea stie ca sunt grozava, am spus si un zambet arogant mi s-a instalat pe fata.

Tom scoase limba la mine, ca un copil pus pe sotii.

-Deci, pe 23, zise el.

-Inca nu am pus la punct toate detaliile. Trebuie sa rezerv o cazare, sa vad cat timp facem pe drum, si dupa ce pun totul la punct te anunt, ca sa iti faci bilet de iesire.

-Dar sunt emancipat, zis el.

-Nu conteaza, baietas. Cat timp esti elev aici, nu iesi din Colegiu fara acordul directoarei.

Capitolul 21: Petrecerea

-Dar asta? zise Ema aratandu-mi o rochie albastra, cu sclipici pe poale.

-Albastrul nu cred ca e culoarea mea, am spus.

Eram la mall, impreuna cu ea si cu Timeea, pentru a-mi cauta rochia de bal si sa facem ultimele cumparaturi inainte de Craciun.

-Peste doua zile e petrecerea, deci trebuie sa cumperi o rochie azi.

-Stiu, stiu, doar ca nimic nu mi se pare…uite-o!

Am lasat-o pe Ema la raftul cu rochii  de cocktail si m-am dus sa examinez mai de aproape rochia pe care o vazusem: o frumusete cu corset brodat cu argintiu si fusta neagra, voluminoasa.

-Pe asta o vreau, am zis.

Timeea ni se alatura, cu bratele pline de haine si cadouri.

-E frumoasa, spuse.

-Dar cam scumpa, zise si Ema, uitandu-se la eticheta.

Era mult peste bugetul meu. Dar, la naiba, de la o vreme nu am prea multe bucurii in viata, asa ca o sa imi cumpar rochia asta foarte frumoasa si tipator de scumpa.

Am probat-o si imi venea perfect.

-Arati ca o printesa, spuse Timeea si mi-am dat seama ca remarca ei nu era departe de adevar.

La naiba, sunt o printesa. Una bastarda, dar totusi…

Am cumparat rochia, am mai luat niste cadouri si apoi ne-am invartit cateva minute bune in parcare, pana am gasit masina, pentru ca am uitat unde o parcasem.

Inapoi la Colegiu, am desfacut cumparaturile si am impachetat cadourile, pe al Emei i l-am strecurat in bagaj cand nu era atenta. Am asigurat-o pe Timeea ca ma voi intoarce la timp sa petrecem Craciunul impreuna, dat fiind ca si ea ramanea la Colegiu in vacanta.

Ziua de dinaintea petrecerii a trecut greu. Ma miscam ca prin vis, vag constienta de tot ce se intampla in jurul meu. Ema si Sasha au plecat in zori, iar m-am invartit prin dormitorul pustiu, parca sufocata de linistea apasatoare din camera, dar fara niciun chef sa merg in camera de zi, sa petrec timp cu colegii mei.

Mi-am terminat bagajele, iar pe seara am plecat sa il caut pe Tom, pentru a stabili ultimele detalii. L-am gasit in sala de antrenament, repetand cu katana.

-Ti-ai gasit un costum, da?

-Da, zise el in timp ce desfacea o sticla cu apa. Am ales ceva care sa nu fie ostentativ, nu-ti face griji.

Am zambit.

-Plecam maine la 10. Facem o oprire in Vama Veche, sa bem o cafea si sa mancam ceva, apoi pornim spre Balchik. Petrecerea incepe la 18.

-Esti stresata? intreba Tom.

Se apropie de mine si imi masa umerii.

-Da, presupun.

-Eh, femeile, zise el zambind. Sa te stresezi pentru o petrecere pare ceva illogic, dat fiind ca motivul pentru care mergi la o petrecere e sa te distrezi si sa scapi de stres.

-Presupun.

Dar, desigur, el nu stia. Cum ar putea sti?

Asa ca 24 de ore mai tarziu, cand urcam treptele palatului, nu eram doar stresata. Eram si ingriorata, panicata, anxioasa, coplesita si confuza.

De ce am venit aici? De ce m-a chemat? De ce fac asta?

Sala de bal a palatului era incapatoare si elegant decorata. Un brad inalt de doi metri domnea intr-un colt, impodobit cu decoratiunii aurii. Draperiile groase, rosu cu auriu, din catifea, cadeau  pana la pamant, imbracand ferestrele inalte. Mesele acoperite cu fete de mese brodate cu fir de aur gemeau sub greutatea platourilor, incarcate cu fel de fel de preparate. Pe jumatate dintre ele nici nu le puteam numi.

Pe ringul de dans acoperit cu marmura si luminat cu candelabre din cristal, un cuplu dansa, invartindu-se incet, pe ritmul unei melodii lente.

-Ar trebui sa dansam, imi sopti Tom.

-Eu… huh?

-Sa dansam, repeta, arantandu-mi spre ringul de dans.

-Nu stiu sa dansez.

Tom rase si i-am tras un cot.

-Ariana Garcia, cel mai bun student al Colegiului, priceputa in toate…

-Nu am zis niciodata ca as fi priceputa in toate.

-Nu stie sa danseze, incheie el.

-Da, pai am fost mai ocupata sa invat strategii de lupta, arte martiale si lupta cu katana, nu cum sa ma balangam pe muzica.

-Te invat eu, spuse si ma conduse spre ringul de dans.

Super, abia am ajuns de zece minute si deja ma fac de ras.

Tom si-a pus mainile pe talia mea si a inceput sa se legene incet, in pasi de dans.

-Lasa-ma sa conduc, imi sopti el.

Nu stiam cum sa fac asta. Nu cred ca am avut vreodata suficient de multa incredere intr-o persoana, ca sa o las sa ma conduca. Poate doar in Adam…

Mi-am pus mainile pe umerii lui, dar totul se simtea nenatural, fortat. Am rasuflat usurata cand melodia s-a incheiat.

-Nu mai fac asta a doua oara, i-am zis.

El rase incet.

O trompeta suna undeva in sala, iar muzica se opri. Linistea se asternu indata peste sala de bal.

-Maria sa, Regele Rafael Almada, anunta un barbat scund.

Regele cobora scara spre sala de bal si mi-am lungit gatul sa il vad mai bine, cand Tom mi-a dat un ghiont.

-Ce? am soptit. Nu e regele meu.

Toti magii prezenti in sala ingenunchiasera, si cu toate ca vampirii si semivampirii nu il recunosteau ca rege, lasasera toti captele in pamant, la intrarea lui.

Ah, la naiba! M-am conformat si am ramas asa, cu privirea in pamant, pana cand vocea lui s-a auzit ca un tunet in incaperea pustie, spunand:

-Ridicati-va!

Cateva secunde mai tarziu, fiecare revenise la activitatea pe care o facea inainte sa apara regele. Si mai multe cupluri s-au dus pe ringul de dans, iar o mare parte din invitati incepuse deja sa se infrupte cu bucatele de pe mese.

-Ce ar trebui sa facem? i-am zis lui Tom.

-Pai, sa vedem: nu vrei sa dansezi, vrei sa mananci ceva?

-Nu prea mi-e foame.

-Atunci hai sa ne plimbam pe aici.

Am pornit la pas prin sala, studiind invitatii, decoratiunile, mancarea.

-Ce e chestia aia ciudata? l-am intrebat pe Tom aratand spre o farfurie plina cu ceva care arata ciudat.

-Cred ca ii spune Tikvenik. Foietaj umplut cu dovleac sau ceva de genul asta. S-ar putea sa fie bun.

-Ariana Garcia?

M-am intors la auzul numelui meu. Barbatul scund care il anuntase mai devreme pe rege ma privea.

-Da?

-Veniti cu mine, va rog.

Am facut cativa pasi, iar Tom m-a urmat.

-Dumneavoastra nu. Doar domnisoara Ariana.

M-am uitat la Tom si am incercat sa imi maschez teama din privire.

-O sa fii bine? Incerc sa ma intorc repede.

-Da, nicio grija. Mananc ceva, apoi o  sa caut un baiat dragut, pe care sa il invit la dans, spuse Tom zambind.

L-am urmat pe barbat, pana cand am ajuns suficient de departe de Tom, incat sa nu ma auda.

-Despre ce e vorba?

-Maria sa vrea sa va vada.

Mi s-au inmuiat picioarele. Banuiam ca asta se va intampla, da tot ma lovise ca un fulger.

Barbatul m-a condus intr-o incapere mai intima, langa sala de bal.

– Maria sa, Regele Rafael Almada, anunta barbatul ceremonios cand am intrat, apoi parasi incaperea.

Mi-am inclinat din nou capul, in semn de respect. Dar nu am asteptat sa spuna el ceva, ci m-am apropiat si m-am uitat la el curioasa.

Cred ca am sperat sa gasesc ceva din mine in el. Sa vad o asemanare, ceva care sa confirme ca e tatal meu. Sigur ca o credeam pe mama, dar ma asteptam la un semn. La ceva ce sa am in comun cu omul asta in varsta, ursuz si arogant. Nu am gasit nimic.

-Nu ti-am spus sa te ridici, marai el.

-Ei bine, cu tot respectul, nu sunteti regele meu. Insa am vrut sa va arat respectul meu.

-Dar nu ai putut sa il duci pana la capat.

Am ridicat din umeri.

-De ce esti aici? intreba el?

-M-ati chemat aici, am subliniat.

Mi se parea atat de gresit ca omul din fata mea era tatal meu, dar eu nu ii puteam vorbi la “per tu”.

-De ce ai venit aici asta-vara? La poarta castelului meu, de ce?

Vocea ii era plata, nicio emotie nu razbatea pana la mine.

-Aveam nevoie sa te cunosc, am spus, renuntand in sfarsit la adresarea politicoasa.

El ridica o spranceana, de parca ar fi fost socat de obraznicia mea.

-De ce?

Intrebarea lui ma plesni ca un bici.

M-am uitat in jur, pentru a ma asigura ca incaperea e goala. Apoi am facut cativa pasi spre el, am ridicat mana dreapta cu palma in sus si am permis unui singur firicel de foc sa imi urce de la incheietura spre degete.

-De asta, am spus.

Regele privi uluit pentru o clipa, apoi isi recapata controlul.

-Iti este greu sa o stapanesti, zise el.

Si avea dreptate. Nu mai exersasem demult magia si isi cerea tributul. Am avut nevoie de tot autocontrolul ca sa sting firicelul de foc si sa nu ii mai permit sa se reaprinda.

Mi-am amintit sa respir, am inspirat, am tinut aerul cinci secunde si am expirat incet. Magia ma consuma, toata situatia asta ma consuma si simteam ca sunt in pericol sa ma frang sub greutatea propriei vieti.

-Mi s-a spus ca esti semivampir, spuse el intr-un tarziu.

-Asa este. Sunt semivampir. Sau sunt si semivampir.

-Hmm, un demon. Interesant.

-Un ce?!

Regele rase.

-Un demon este fiinta primordiala atinsa de magie. De la el au luat fiinta aproape toate fiintele magice. Demonul avea abilitati magice, puterea vampirica, inclusiv constrangerea si putea sa isi foloseasca talentul pentru a vindeca. Prin incrucisarea demonilor cu alte fiinte magice sau semimagice, dar si cu oamenii, au luat fiinta cele patru rase pe care le cunoastem astazi.

-Dar mai exista demoni? Adica, in afara de mine?

-Cu siguranta. Padurile Carpatilor ascuns multe fiinte pe care magii de rand le cred disparute.

Mi-am amintit de haita de lupi a lui Dan, un fel de varcolaci ce posedau autocontrol. Haita lui Dan traia in Poiana Brasov si doar anumiti Vanatori stiau de ei.

-Dar cu ce as putea sa te ajut eu? spuse regele.

-Puterile mele…uneori imi scapa de sub control. Explodeaza din mine.

-E normal. Trebuie sa inveti sa ti le controlezi.

-Eu…nu pot, am spus. Am incercat.

-Atunci scapa de ele.

-Cum fac asta?

Regele rase. Un ras puternic si arogant, care ma ingretosa.

-Nu pot sa cred ca nu te-ai gandit singura la asta. E la mintea cocosului, sincer. Ma asteptam sa fii mai inteligenta.

M-am uitat urat la el, neavand idee la ce se refera.

-Transforma-te.

Am clipit. Si inca o data. Sa fie atat de simplu?

-O sa functioneze? am intrebat.

-Da. Demonii sunt sensibili la veninul de vampir. Te vei transforma si vei pierde puterile magice. Exista si o posibilitate sa mori in timpul procesului, dar…

Ridica din umeri, de parca nu ar fi fost mare lucru. Mare pierdere.

Soarele apunea dincolo de ferestre, iar in camera se asternu tacerea.

-Pleaca acum! se rasti regele. Du-te sa renunti la uluitoarele puteri cu care ai fost inzestrata, pentru a deveni un sugator de sange imputit. Si sa nu ma mai cauti niciodata. Alfel va fi ultimul lucru pe care o sa il faci.

Am ignorat amenintarea, m-am intors de calcaie si am parasit incaperea, fara niciun cuvant.

 

Capitolul 22: Noaptea

 

Inapoi in sala de bal, am inceput sa il caut cu disperare pe Tom. Inima imi batea cu putere. Urechile imi vajaiau si ma impleticeam. L-am gasit pe Tom langa o masa, stand de vorba cu un tip.

-Trebuie sa plecam, am spus prinzandu-l de brat.

-Hei, Ariana, ai venit! El e Fred, am fost colegi la Chisinau, el s-a mutat cu un an inaintea mea.  Ce nebunie sa il intalnesc aici, nu?

L-am tras pe Tom de brat, cativa pasi mai departe de baiatul brunet pe nume Fred.

-Trebuie sa plecam, acum! Am zis, constienta ca mi se simte disperarea in voce.

-Ariana, esti bine?

-Nu. Trebuie sa plecam!!

-Am inteles, am inteles, incerca el sa ma linisteasca. Dar as fi vrut sa mai raman putin cu Fred, m-a invitat sa mergem intr-un club din apropiere.

-Plecati acum si nu va mai intoarceti aici, am spus.

Nu era o intrebare.

-Da, sigur.

-Dar vreau sa ma intorc la Colegiu cat mai repede.

-Te superi daca te intorci singura?

M-am gandit putin. De fapt, era mai bine.

-Nu, dar tu cum te vei intoarce?

-Il rog pe Fred sa ma duca la gara.

-O sa fii bine?

-Ariana, sunt un baiat mare, imi pot purta de grija.

-Bine.

Ne-am indreptat toti trei spre garderoba, de unde ne-am luat hainele, apoi eu m-am dus la masina, iar Tom, impreuna cu Fred, au luat un taxi pana la club.

Nu stiu cum am condus inapoi la Colegiu. Drumul e o amintire incetosata, scladata in lacrimi si disperare. Am facut in aproape patru ore, un drum de sase ore si jumatate, deci presupun ca nu am condus chiar prudent.

Ajunsa in parcarea Colegiului, in siguranta pe care mi-o oferea acest loc pe care il numeam “acasa”, am oprit motorul si mi-am permis sa plang, sa plang cu adevarat, coplesita de toate cele intamplate.

Aproape de miezul noptii, am coborat in aerul rece al noptii de decembrie, dorindu-mi cu disperare sa pot vorbi cu cineva. Aveam nevoie de o persoana care sa ma asculte si sa ma inteleaga.

De aceea am batut la usa lui Adam, in miez de noapte.

-Ariana, esti bine?

-Nu, am spus si lacrimile tradatoare mi-au curs pe obraji.

-Intra, spuse Adam si inchise usa in urma mea.

Nu mai fusesem niciodata in camera lui, mi-am dat seama. Era mobilata minimalist, cu un pat mare de mijloc, un covor gri pufos, un dulap inalt si un birou intr-un colt.

M-am asezat cu stangacie pe marginea patului.

-Aveam nevoie…sa vorbesc cu cineva.

Adam se aseza langa mine si imi lua o mana in a lui.

-Ce s-a intamplat?

-Am fost la petrecerea de Craciun a regelui.

Adam facu ochii mari.

-O, Doamne, murmura. Ai vorbit cu el?

-Da. Mi-a zis…mi-a zis ca sunt un demon, ca daca ma transform in vampir magia va disparea si ca daca il mai caut vreodata o sa fie ultimul lucru pe care il fac.

-Ariana, zise Adam si imi stranse mana.

-De ce nu mi-ai zis, Adam? Sunt convinsa ca ai banuit.

-Am banuit, dar nu aveam nicio dovada ca demonii inca exista. Si real vorbind, nu cred ca te-ar fi ajutat cu nimic.

-Nu. Lasa-i naibii de demoni! De ce nu mi-ai spus ca transformarea in vampir mi-ar rezolva toate problemele?

Mi-am smuls mana din a lui si m-am ridicat in picioare. Simteam cum tot corpul imi tremura.

-Ah, asta, zise Adam. Parea ca ai o usoara, cum sa ii spun…repulsie, fata de idee.

M-am intors cu fata la el, mocnind de nervi.

-Nu stii nimic, i-am zis printre dinti.

-Imi pare rau.

-Stii cum a fost sa ma duc acolo? Sa ma ameninte, stii? Daca as fi putut sa evit asta…

Se lasa tacerea. Imi simteam plansul in gat, ameninantand sa puna stapanire pe mine.

-Stii cum e ca propriul tata sa nu te vrea? Stii cum e ca nimeni sa nu te vrea?

Adam se apropie de mine, parca temandu-se ca o sa explodez in orice moment. Intinse mana si imi dadu o suvita de par dupa ureche.

-Asta nu e adevarat, spuse el.

-Hai, Adam, serios…

-Stii cum se spune: daca cineva nu te iubeste asa cum vrei tu, nu inseamna ca nu te iubeste cu adevarat.

Am cugetat la asta o clipa.

-Si apropos, arati splendid in rochia asta.

Am zambit stins. El s-a apropiat mai mult de mine, aproape lipindu-si corpul de al meu.

-Ai avut dreptate, asta-vara, cand am venit in camera ta…

Ii simteam respiratia grea pe obraz.

-Da? am zis, iar vocea mi-a sunat gatuita.

-Tot ce imi doream era sa fac dragoste cu tine. A fost un gest impulsiv. Dar nu ar fi fost corect.

Imi saruta obrazul, apoi urechea, apoi gatul. Aveam nevoie sa imi amintesc cum sa respir.

-De ce nu ar fi fost corect?

-M-am…temut de implicatiile pe care le-ar avea pentru tine. Mai ales ca nu putem fi impreuna, intr-o relatie.

M-am uitat in ochii lui si mi-am dat seama ca stia. Nu stiu cum, dar stia ca nu am mai fost niciodata cu un barbat.

Mana lui imi urca pe brat, pe umar, spre ceafa, mangaind pielea expusa.

-Adam, ti-am mai spus sa nu incepi ceva ce nu poti termina.

-Bine, zise el si isi propti cealalta mana pe soldul meu, tragandu-ma mai aproape.

-Atunci era gresit…dar acum nu e? am spus urandu-ma ca intreb asta.

Dar trebuia sa stiu.

-Poate nu e, daca vrei si tu, spuse privindu-ma plin de dorinta.

-Da.

A fost tot ce am putut sa mai spun. Si atunci m-a sarutat cu foame, cu nerabdare, cu intensitate. M-a tras spre pat, si rochia mi-a cazut de pe umeri in jos, iar mainile lui au urcat de pe solduri in sus.

Afara cadeau primii fulgi de nea, dar inauntru ardea un foc pe care nu stiam daca o sa pot vreodata sa il mai sting. Si am stiut, atunci si acolo, doua lucruri, mai clare si mai sigure decat orice altceva: ca nu o sa mai iubesc vreodata alt barbat in afara de Adam si ca nu o sa uit niciodata aceasta noapte de decembrie.

 

Capitolul 23: Juramantul

-Spune-mi! am zis mutandu-ma ca sa ajung si mai aproape de el, lipindu-mi obrazul de pieptul lui gol.

-Nu.

-Spune-mi despre juramant, am insistat.

-Nu. Pentru ca o sa imi demontezi toate credintele, o sa imi spulberi toata logica si eu… nu o sa mai am nimic.

-O sa ma ai pe mine.

Adam ofta.

-Bine. Atunci spune-mi cum e sa te transformi in vampir.

-Chiar vrei sa faci asta?

-Da.

M-am schimbat pozitia, ca sa il privesc in ochi.

-Chiar, nu mi-ai spus niciodata: esti un vampir nascut sau transformat?

-Transformat, zise Adam printre dinti, ca si cum nu ii placea sa discute despre subiect.

-Oh, trebuie sa imi povestesti asta.

-Nu prea. Ma crezi sau nu, se leaga de cealalta.

-Aaah, esti frustrant!

-Mi s-a mai spus, zise Adam si ma saruta pe frunte. Tu mai bine ti-ai face griji referitor la cum vei pleca de aici, dat fiind ca afara e deja lumina, curtea e plina de Vanatori, iar tu ai ca haine doar o rochie de bal.

-Ah, la naiba!

-Poti sa rogi pe cineva sa iti aduca niste haine?

-Pai, sa vedem: Ema e la ai ei cu Sasha, Tom e in Bulgaria, pe Selena clar nu o pot ruga, a mai ramas Timeea.

-Nu ii da mesaj prin aplicatia mentorilor. O sa trec eu pe la ea putin mai tarziu.

-Bine.

M-am lipit de el, fara sa mai spun nimic. Am inchis ochii, incercand sa profit de senzatia pielii lui langa a mea, respiratiei lui pe obrazul meu, stiind ca in curand totul se va sfarsi, iar eu ma voi intoarce la viata mea.

-Aveam zece ani, spuse Adam. Am mers cu parintii mei la camping, in padurea Trivale, nu departe de Pitesti.

Nu stiam exact ce spune, dar am simtit ca e important si nu l-am intrerupt.

-Mergeam an de an acolo, deci pana aici nimic iesit din comun. Am instalat cortul, am adus apa, am facut focul. Imi amintesc ziua aia ca si cum ar fi fost ieri. Aproape de miezul noptii, am auzit niste maraituri si ne-am temut ca ar fi ursi prin apropiere, asa ca ne-am refugiat in masina.

Adam respira greu, ca si cum o povara nevazuta ii apasa pieptul.

-Dar nu era un urs. Era un Nosferatu. Mi-a ucis parintii sub privirile mele disperate si neputincioase, apoi a venit dupa mine. Vanatorii au ajuns in scurt timp, dar ai mei erau deja morti, iar eu…muream si eu.

M-am cutremurat. Incercam sa mi-l imaginez pe Adam copil, neputincios in fata ororii care i se intampla.

-Asa ca unul dintre Vanatorii vampiri a hotarat sa ma transforme, pentru a ma salva. Nu este o practica foarte intalnita, de fapt e aspru judecata, dar unii vampiri musca victime pentru a le salva. Am stat la el aproape un an, apoi m-am inscris la Colegiu ca vampir nascut, luand numele lui.

-Presupun ca ai avut noroc intrucatva…daca nu ai fi fost semivampir, nu te-ar fi putut salva, am zis.

-Asa zice toata lumea.

M-am intors, ca sa il privesc in ochi.

-Si se inseala pentru ca…? am zis si am simtit ca o panica in piept, cand am realizat care e raspunsul la intrebarea mea.

-Nu eram semivampir.

-Vai! am spus si mi-am acoperit gura.

-Da, deci nu stiu sa iti spun cum e transformarea prin care vei trece tu. Stiu doar cum a fost a mea. Si mai stiu ca nu doresc nimanui sa treaca prin asa ceva.

Transformarea unui om in vampir era interzisa de mai bine de un secol, fiind considerata barbara. Victima muscata se chinuia zile intregi, in dureri agonizante, iar la final putea muri sau putea deveni vampir, nimic nu era sigur.

– Iar eu am sanse ca transformarea mea sa fie la fel?

-Poate, zise Adam. Asta e un alt motiv pentru care nu ti-am spus.

-O sa o fac oricum.

El nu spuse nimic.

-Dupa primul an la Colegiu, am jurat sa imi dedic viata razbunarii parintilor mei. Si ca nu o am liniste atata timp cat monstri ca Nosferatu mai traiesc pe pamant.

Iata-l! Juramantul pe care imi doream cu atata ardoare sa il stiu.

-Acum stii, spuse el. Si sunt pregatit sa mi-l combati.

-Nici nu o sa incerc. De fapt, inteleg. Cred ca te inteleg pentru prima data cu adevarat, de cand te-am cunoscut.

Adam ofta si isi ingropa barbia in parul meu.

-Deci nu crezi ca este gresit ce fac?

-Oh, dar sigur ca este. Doar ca esti indreptatit sa crezi ca e corect. Si nimic din ce as putea spune eu nu te-ar face sa te razgandesti. Doar incercand m-as simti…nu stiu, as simti ca murdaresc memoria parintilor tai.

-Si totusi, de dragul conversatiei…

Atunci, am inteles. Nu era doar de dragul conversatiei. Adam isi dorea sa ii ofer un argument suficient de bun ca sa renunte la juramant. El nu gasea unul, dar spera ca eu voi gasi.

-Nu cred ca ei si-ar dori asta pentru tine. In mod clar, nu am copii, deci nu pot sa stiu ce si-ar dori un parinte pentru copilul lui. Dar ma gandesc la Timeea, cel mai apropiat lucru de un copil pe care probabil o sa il am vreodata. Daca eu as muri, nu as vrea ca ea sa isi dedice viata ca sa ma razbune.

-Dar ce ai vrea?

Am oftat.

-As vrea sa fie fericita.

Adam nu mai spuse nimic si nici eu nu am facut-o. Nu mai aveam ce. Asta era argumentul meu, singura arma in care imi pusesem toata speranta ca ii va schimba parerea lui Adam.

In curand, bratara lui scoase un bipait si am stiut ca momentul nostru s-a terminat. Dar pentru prima data, nu eram nefericita pentru ceea ce nu pot avea, ci recunoscatoare pentru ce am avut pana in acest moment.

Adam se ridica in sezut si ma trase spre el, intr-o imbratisare.

-Trebuie sa pleci?

-Da. Trec pe la Timeea, o voi ruga sa iti aduca niste haine.

M-am desprins din imbratisare, lasandu-l sa plece. In acest moment, tot ce puteam face era sa ii dau drumul si sa sper ca se va intoarce la un moment dat la mine.

Cand Adam s-a ridicat din pat si s-a dus la baie, m-am cufundat in asternuturi, lipindu-mi obrazul de perna care inca mai pastra mirosul lui. Apoi am adormit.

M-a trezit un ciocanit in usa. Am sarit din pat, infasurandu-ma cat de bine puteam in cearceaf si m-am dus la usa, dincolo de care era Timeea.

-Ai cateva explicatii de dat, domnisoara, zise ea intrand in camera.

-Cum, Adam nu ti-a zis?

Nu ne pusesem de acord asupra povestii, motivului pentru care eu ma aflam dezbracata, in camera unui barbat, intr-o dimineata de decembrie. Dar speram ca a incropit el ceva.

Timeea rase.

-Chiar ti-ai prins rochia in portiera de la masina si s-a rupt?

-Da, am mintit.

-Dar de ce ai venit aici? intreba Timeea.

-Camera lui era mai aproape, pana la Colegiu riscam sa ma vada cineva. Si intre noi fie vorba, imi ingheta fundul, stii ce ger a fost azi-noapte?

Timeea rase din nou, rasul ei de copil inocent umpand camera.

-Ariana, esti o figura! Uite hainele, te las sa te schimbi. Ne vedem maine, da?

-Sigur, doar ti-am promis ca vom petrece Craciunul impreuna. Vrei sa mergem la targul de Craciun din Brasov?

-Daa, si sa mancam vata de zahar.

-Si sa bem ciocolata calda, am spus.

-Da!

-Bine. Sa fii in parcare la 10.

Timeea ma stranse intr-o imbratisare, apoi pleca.

Si am realizat ca nu am mintit cu nimic din ceea ce i-am spus lui Adam. Chiar mi-as dori sa fie fericita.

 

Capitolul 24: Lupii

 

Craciunul a venit si a trecut, dar s-a simtit cumva gresit, sau cel putin nu atat de intens cum ar fi trebuit, de parca nici nu ar fi fost Craciun. Am facut schimb de cadouri cu Timeea, apoi am mers la targul de la Brasov, iar pe seara l-am luat pe Tom de la gara. A fost dragut, dar pustiu fara prezenta Emei, care sa umple atmosfera.

Si iata ca era deja a treia zi de Craciun, cand primesc o alta invitatie. Sper sa nu devina un obicei. De data aceasta, invitatia mi-a fost inmanata direct de catre  Adam.

-Dan se pensioneaza? E posibil asa ceva?

-Se pare ca da, si o face in stil mare.

Era o petrecere de investire a noului Alfa, la care eram invitata si puteam sa iau pe cineva cu mine.

-Emei i-ar fi placut asta, am zis.

-Cand se intoarce? zise Adam.

Ne plimbam prin curtea inghetata, mergand incet, pasind pe zapada care ne scartaia sub picioare.

-Dupa Revelion, cred ca pe doi ianuarie.

-Si, pe cine vei invita?

-Cred ca pe Tom, am zis ridicand din umeri. Tu?

-Ma gandeam la Selena.

-Serios? am intrebat fortandu-mi vocea sa nu urce o octava mai sus decat ar fi trebuit.

-Da, zicea ca isi doreste sa ii cunoasca pe lupi si pare ocazia perfecta. Asta daca nu cumva are alte planuri de Revelion. Sau…daca nu te deranjeaza pe tine.

Hmm, buna intrebare. Ma deranja? Da. Selena e posibil ca inca sa il placa pe Adam. Nu. Adam nu ar face nimic. Dumnezeu imi e martor ca are o tactica formidabila in respingerea femeilor.

-De ce m-ar deranja? am intrebat cat am putut de nonsalant.

Adam zambi, dar nu raspunse.

Relatia noastra se schimbase din acea noapte in care am fost impreuna, evoluase, dar nu intr-un mod vizibil din exterior. Cred ca pur si simplu ne intelegeam mai bine unul pe celalalt. Nu eram impreuna, in sensul clasic al cuvantului, si in niciun caz in vazul lumii, dar imi asumasem asta si eram mai multumita decat fusesem vreodata.

Era ca si cum stiam, dupa noaptea aceea, ca Adam e al meu si cu toate ca sunt atatea obstacole in calea relatiei noastre, nu va mai fi niciodata al altcuiva. Poate era intuitia, sau poate era o promisiune cu care ma amageam singura, ca sa ma simt mai bine. Dar nu conta.

– Dan nu e totusi prea tanar sa se pensioneze? am intrebat.

– Ba da, zise Adam, are in jur de 40 de ani.

– Ma intreb pe care dintre baieti l-a ales pentru a prelua conducerea haitei.

– Presupun ca vom afla, spuse Adam.

I-am zambit si m-am indepartat, mergand spre camera de zi, undeva speram sa il gasesc pe Tom, ceea ce s-a si intamplat.

– Hei, vrei sa vii cu mine la o petrecere?

– In primul rand, petrecerile tale sunt cam dubioase, zise el razand.

– Asta o sa fie si mai dubioasa decat precedenta, pot sa iti promit.

– Nici nu ma asteptam la mai putin de la tine. Cand e?

– In noaptea de Revelion, am spus.

– Oh, la naiba! Nu pot. I-am promis lui Fred ca vom petrece Revelionul impreuna, la Constanta.

– E ceva de baiatul asta? am intrebat.

– Cat am fost colegi nu prea aveam treaba unul cu celalalt, dar acum… ne-am maturizat amandoi si…da, cred ca e ceva de el, zise Tom.

– Ai grija sa nu te indragostesti prea tare, i-am spus razand.

Rade ciob de oala sparta, parca asa era o vorba romaneasca. Sa mai spuna cineva ca nu am invatat eu romana de cand sunt aici.

– Imi pare rau ca nu pot veni cu tine, spuse Tom. Doar daca nu cumva l-am putea lua si pe Fred?

– Ma tem ca nu. E ceva super exclusivist.

Si nici macar nu minteam.

– Sigur ca e. Esti o figura, Ariana Garcia, imi striga el in timp ce ma indreptam catre dormitor.

Asa ca pe 31 decembrie pe la ora 18, pe un ger de imi inghetau mainile in manusi, ma indreptam singura, singurica spre masina, pentru a merge in Poiana Brasov, la petrecerea lui Dan. Tare mi-as fi dorit sa o iau pe Timeea, dar era inca mult prea mica sa afle despre lupi.

Am dat drumul la radio, unde canta o balada rock, am pornit motorul si cu un sentiment straniu de pustiu, am pornit la drum.

Am oprit sa alimentez si mi-am cumparat un sandvis pe care l-am mancat pe drum. Nu stiam exact ce mancare se serveste la petrecerile lupilor si nu aveam de gand sa mananc caprioara sau cine stie ce chestii ciudate ar fi avut pe acolo.

In benzinarie era aproape pustiu, iar aerul rece iti ingheta si sufletul. Nu imi era cu adevarat frica – eram un semivampir, pentru numele lui Dumnezeu! Bine, eram mult mai mult de atat si in plus, aveam katana in portbagaj.

Simteam singuratatea suflandu-mi in ceafa, spulberand starea de liniste pe care o avusesem in ultimele zile.

Am lasat masina in parcarea unui restaurant si am pornit pe aleea care ducea spre padure. Erau multe luminite prin copaci, care ghidau musafirii spre locul unde se afla casa lui Dan: intr-o poiana, nu departe de un parau. Era o cabana din lemn, cu etaj si mansarda si cu o curte uriasa, unde se aflau mese si scaunde, o scena improvizata, iar intr-un colt un gratar mare, pe care sfaraiau carnati si mai multe feluri de carne.

– Invitatia, marai la mine un baiat tanar, si l-am recunoscut pe unul dintre cei care ne atacasera anul trecut, pe mie si pe Adam.

Dar nu mai stiam exact care din ei era. I-am aratat invitatia si mi-a facut semn sa trec, fara sa mai spuna ceva.

M-am plimbat putin prin curtea care se umplea de lume, incercand sa gasesc o privire familiara si prietenoasa, cand in sfarsit l-am vazut: Mathias statea pe iarba, privind la raul care se zarea printre copaci. In mana avea o bere si ceva imi spunea ca nu era prima pe seara aia.

– Ariana, spuse el cand ma vazu ca ma apropii. Cel mai bun novice al nostru. Ia un loc.

M-am asezat langa el pe iarba, stangand mai bine geaca pe langa mine.

– Petrecerea asta chiar o sa se tina afara? am intrebat. E frig ca naiba.

– Da, chiar aici. Dar sigur gasesti tu pe cineva sa te incalzeasca.

– Aoleu, cate din alea ai baut? am intrebat aratand catre sticla din mana lui.

– Probabil prea multe, recunoscu el. Dar ce sa fac, imi permit si eu cate un moment din asta din cand in cand. Atunci cand esti singur, resimti altfel poverile de pe umerii tai.

– Nici nu stii cat de bine inteleg, am soptit. Dar…de ce esti singur?

– Nu imi bate apropuri, ca tu esti prea frumoasa, iar eu sunt prea beat ca sa refuz, spuse el.

Am ramas socata pentru o vreme. Mathias rase.

– O sa plec de aici, pana nu mai spui si alte prostii, am zis. Si mai bine bea o cafea, sa iti mai revii.

El dadu din cap ca da, apoi mai lua o gura de bere. Da, bravo…

M-am ridicat de pe pamantul rece si m-am uitat in jur. Adam si Selena tocmai intrasera in curte. Oricat am incercat sa imi spun ca totul e ok, mi s-a pus un nod in gat.

La cativa metri de mine era Dan, care se plimba aparent fara tinta, asa ca m-am gandit sa ma duc sa il salut.

– Buna seara, frumoasa domnisoara! Ma bucur ca ai acceptat sa vii la petrecerea mea, spuse el formal, dar pe un ton usor amuzat.

– Va multumesc pentru invitatie.

– Ei, lasa formalitatile, hai sa ne vorbim la per-tu. Cum o mai duci, Ariana?

– Niciodata nu am stiut cum sa raspund la intrebarea asta. Ce vor oamenii sa auda, “bine”?

– Majoritatea oamenilor, da. Dar eu chiar vreau sa stiu cum esti.

Am ridicat din umeri.

– Ma pregatesc pentru ultimul test. Stresul e destul de mare, dar incerc sa fac fata.

– Si dupa aceea, vei deveni Vanator?

– Desigur. Pentru asta am muncit atatia ani.

– Ahh, spuse el de parca ii parea rau.

– Si cel mai probabil o sa ma transform.

Nu stiu de ce i-am spus asta. Nimeni dintre apropiatii mei, in afara de Adam, nu stia.

– Pacat, mare pacat, zise Dan dand din cap cu putere.

– Si de ce, ma rog, ar fi pacat?

– Pentru ca aveam o alta propunere pentru tine. In fine, am stiut din start ca sansele sa accepti sunt foarte mici.

– Ce propunere?

Cineva il striga pe Dan si el se intoarse.

– Mai tarziu, spuse el. Promit.

Si pleca spre casa.

Mi-am dat seama ca ceremonia de investire a noului Alfa e pe cale sa inceapa, asa ca m-am dus sa imi caut in loc in fata scenei, nu inainte sa imi iau o ciocolata calda dintr-o oala mare, aflata pe o masa.

Mainile imi inghetasera, la fel si picioarele.

Cand Dan a urcat pe scena improvizata, toate discutiile s-au oprit, ca la un semn.

 

Capitolul 25: Propunerea

– A venit vremea sa ma retrag, a spus el fara vreo introducere. In traditia lupilor, Alfa este inlocuit atunci cand nu mai are putere sau cand hotaraste singur sa se retraga. Putere am, sa cotonogasec pe oricine de aici.

La aceasta remarca, s-au auzit rasete din multime. M-am uitat in jur si am vazut ca Adam si Selena stateau la cate locuri de mine, pe randul din fata. M-a invadat o tristete coplesitoare, care parca imi curgea prin corpul inghetat, lasand pustiu in urma ei.

– Deci nu e cazul meu, continua Dan. Unii ati spus ca sunt prea tanar si poate asa e, dar vedeti voi, asta e ideea: vreau sa ma retrag cat sunt inca tanar. Vreau o casa, o familie, o viata pe care sa o traiesc pe deplin cat inca mai pot. Am devenit Alfa cand aveam 17 ani si am daruit acestei haite totul. Nu regret nicio secunda, dar cred ca a venit vremea sa preia altcineva conducerea.

Din multime s-au ridicat cateva aplauze sfioase, urmate de altele, mai puternice.

– Asa cum unii dintre voi stiti, haita nu a putut vota in unanimitate viitorul Alfa, asadar am organizat Testul Puterii: o intrecere intre cei mai puternici urmasi Alfa, care sa le testeze calitatile umane si supraumane. Am placerea sa va prezint castigatoarea acestui test si noul Alfa al haitei: Allison!

O fata inalta si zvelta, cam de varsta mea sau cu cativa ani mai mare, a pasit increzatoare pe scena. Parul lung si negru, usor ondulat, ii cadea in valuri peste spatele perfect drept. Barbia ii era ridicata, iar ea pasea cu capul sus, uitandu-se pe rand la fiecare dintre invitati.

Avea postura si privirea unui lider, asta era clar.

A inceput ritualul: cu un cutit de vanatoare, Dan s-a taiat la mana dreapta si la fel a facut si fata, Allison. Apoi si-au dat mainile, rostind:

– Virtus per sanguinem transfertur!

Nu avea nicio idee ce inseamna, dar parea o limba europeana.

– Praeceptum sarcinae tibi praebeo, iudicium tuum rectum sit, continua Dan ritualul.

Iar ea raspunse:

– Ego pravorum ductum capio et vita mea defendam.

Ochii lui Dan s-au facut rosii pentru o clipa, exact asa cum erau prima data cand l-am vazut, in iesirea mea cu Adam de acum un an si ceva. A clipit, iar ochii lui au redevenit umani.

Dupa cateva momente de placere deplina, ochii lui Allison au devenit rosii. Ochi de Alfa, carora niciun lup nu le putea rezista.

– Chem lupii sa mi se supuna! a spus ea cu o voce puternica, ce a facut sa rasune toata padurea, intr-o limba care mi-am dat seama ca nu era cea de mai devreme, ci romana, pe care o intelegeam.

Mi-am dat semaa ca era pentru prima data cand vorbea. Avea o putere in glas, care mi-a facut pielea sa se zbarleasca, si nu era de la frig.

Rand pe rand, lupii, in frunte cu Dan, s-au dus in fata ei si au facut o plecaciune. Dupa aceea, au coborat de pe scena si toata lumea a revenit la petrecere.

Mi-am luat o placinta cu branza si o noua ciocolata fierbinte si m-a retras langa gratarul care sfaraia, pentru ca acolo era mai cald.

– Imi esti dator cu o propunere, i-am spus lui Dan, cand l-am vazut trecand pe langa mine.

– O, asta…da. Ti-e frig?

– Foarte, am recunoscut.

– Hai sa intram in casa, e mai cald si putem vorbi linistiti.

L-am urmat in casa primitoare si calduroasa. In livingul spatios erau doua canapele, o masuta de cafea, o biblioteca pe un perete, iar intr-un colt, un semineu in care ardea focul.

– Iti aduc ceva? Un lichior?

– Nu, multumesc, sunt cu masina.

– Atunci altceva?

– Sunt bine, tocmai am baut doua ciocolate.

– Ei bine, eu am nevoie de o tarie pentru asta, a zis el si s-a dus sa isi toarne ceva ce parea wiskey.

Ma intrebam ce naibii voia sa ma intrebe.

– Vreau sa cred ca am cantarit bine lucrurile, zise el. Ca am decis la timp sa renunt la conducerea haitei ca sa imi vad de viata. Imi doresc o sotie si o familie, asa ca…ma simt nevoit sa te intreb, cu toate ca stiu cat de ciudat suna: vrei sa te casatoresti cu mine?

Am crezut ca nu aud bine. Sau ca e o gluma proasta. Pentru moment, mi se parea ca am uitat cum fac oamenii ca sa scoata sunete pe gura.

– Esti sigur ca stii cat de ciudat suna asta? am intrebat rostind cu greu cuvintele, in timp ce incercam sa imi revin.

– Stiu. Dar cand ma gandesc la persoana perfecta pentru a-mi fie sotie, ma gandesc la tine. Si nu puteam sa… nu puteam sa, nu stiu, sa fiu bine cu mine, daca nu te intrebam.

– Dar cum ai putea sti? am spus, inca socata. M-ai vazut o singura data, acum un an.

– Pur si simplu stiu. Dar e in regula daca nu vrei. Sunt constient ca sunt mult mai in varsta decat tine, ca ai si tu propriile planuri in viata si…

S-a asternut tacerea. Eu inca eram consternata.

– Dar, Ariana, tare mi-as dori sa nu te transformi in vampir.

– De ce?

– Ai ceva aparte. O sclipire care cred ca s-ar pierde daca te-ai transforma.

O sclipire de magie. Si ma transform special ca sa o pierd.

Oare greseam? Si regele era de parere ca gresesc sa ma transform. Nici Adam nu era prea incantat, si acum Dan…

– Din pacate nu pot accepta cererea ta, am zis. Dar iti multumesc pentru propunere, sunt flatata. Si mi-ar placea sa nu existe resentimente intre noi.

– Sigur ca nu, sigur ca nu. O sa ne mai vedem, cand vei fi Vanator, cu siguranta.

Se ridica, imi lua mana si o saruta.

– Sper sa iti gasesti o sotie asa cum iti doresti. Si sa fii fericit.

– Multumesc.

Imi dadu drumul la mana.

– Daca nu te superi, o sa te rog sa gasesti singura drumul inapoi. Alfa ne cheama.

– Sigur, am spus.

Cand Afla isi cheama lupii,  nu ai ce face decat sa te duci. E in natura lor sa se supuna, stiam asta.

Am mai stat cateva secunde sa ma dezmeticesc, apoi am iesit din casa. Eram hotarata sa ma duc direct la masina, pentru ca petrecerea era pe sfarsite, iar eu inghetasem destul in gerul de decembrie.

Pardon, de ianuarie, mi-am zis cu tristete, privind la artificiile de pe cer. La multi ani, Ariana! Un an nou fericit, mi-am zis in sinea mea.

– Ariana! Nici nu am stiut ca esti aici.

Selena era in spatele meu. M-am intors catre ea si am incercat sa ii zambesc, dar erau prea multe resentimente acolo, intre noi.

– De ce nu ai venit sa ne saluti? intreba ea.

– Cred ca nu v-am vazut, am zis ridicand din umeri.

Adam ne-a vazut stand de vorba si s-a apropiat.

– Stiti unde e Dan? Cineva mi-a zis ca e in casa.

– Nu mai e. Noul Alfa i-a chemat.

– A, ai fost cu el? intreba Selena, de parca…

De parca ar fi fost mirata. De parca era treaba ei. De parca ar fi trebuit sa ii dau explicatii sau ceva. Simteam furia clocotind in mine, dar nu era singura, ci aducea la suprafata magia, o magie flamanda, care isi cerea drepturile.

– Da, am spus. Mi-a facut o propunere foarte dubioasa.

Amandoi asteptau sa continui.

– Sa ma casatoresc cu el, am spus soptit, incercand sa par amuzata.

Selena rase.

– Pe bune?

– Da, omul vrea sotie si copii.

Adam, pe de alta parte, isi luase expresia lui rece, de napatruns. Dar eu stiam ce se afla sub acea masca de asprime, pentru ca i-o dadusem jos de atatea ori.

– Ma scuzati, sunt obosita si am inghetat, vreau sa ma intorc la camin.

Ne-am spus la revedere si m-am grabit spre masina. Am auzit niste pasi in urma mea, dar oricine ar fi fost, nu aveam chef sa vorbesc cu nimeni. Dupa vreo zece metri, mi-am dat seama ca e Adam. Nu l-am vazut, ci pur si simplu l-am simtit.

Am intrat in parcarea pustie a restaurantului fara sa arunc o privire in spate, desi era clar ca vine dupa mine.

– Tu ori esti un viitor Vanator extrem de neglijent, ori ma ignori dinadins, zise el cand aproape ajunsesem la masina.

– Adam, te rog, nu ma enerva acum.

– Si? Ai acceptat?

– Nu ar fi facut asta viata mai usoara pentru amandoi? am zis printre dinti.

– Ai zis ca nu te deranjeaza sa vin cu Selena.

– Asa am zis. Asa am crezut. M-am inselat, am spus cu lacrimi in ochi.

– Nu e nimic intre noi, jur! spuse Adam.

– Stii de ce nu reuseste asta sa ma faca sa ma simt mai bine? Pentru ca nu e nimic nici intre noi.

Adam ofta profund.

-Jumatate dintre colegii mei m-ar invita in oras daca le-as da sansa, Dan m-a cerut in casatorie, pana si Mathias imi face complimente, am spus. Iar eu, eu…sunt proasta. Nu sunt capabila sa dau o sansa unui om care poate m-ar iubi cu adevarat.

-Dar eu te iubesc cu adevarat.

-Nu. Nu mai mult decat iti iubesti cariera sau juramantul. Nu pot sa te invinuiesc pentru asta. Si nu te invinuiesc. Dar asta nu inseamna…

Am lasat lacrimile sa imi curga pe obraji, dar asta nu a reusit sa diminueze furia pe care o simteam, nici magia care statea sa izbucneasca din mine.

– Asta nu inseamna ca doare mai putin, Adam.

S-a apropiat de mine, mi-a prins mainile si mi-a intors palmele in sus. Pe sub piele mi se plimbau firisoare de foc.

– Trebuie sa pleci, Adam!

– Nu plec nicaieri.

– Adam! am spus, panicata ca nu o sa ma mai pot stapani si o sa il ranesc.

– Hai sa intram in masina, spuse el si se intinse sa imi ia cheia din mana.

– Da, este o idee foarte buna sa stai intr-un spatiu inchis cu o fata care poate sa incendieze o padure intr-o criza de suparare, am spus sarcastic.

A descuiat masina, a pornit motorul, a dat drumul la caldura si s-a asezat pe bancheta din spate.

– Vino langa mine.

– Esti sigur? am intrebat, inca tematoare si nesigura pe magia mea.

El a dat din cap ca da. M-am asezat pe bancheta, am inchis portiera si m-am culcusit in bratele lui intinse.

– Imi pare rau ca nu te pot iubi asa cum meriti, spuse el intr-un tarziu.

– Imi pare rau ca nu fac lucrurile mai usoare.

– Te simit mai bine? intreba el.

– Da, asa cred. Vreau sa ma transform. Vreau sa scap de toate astea.

– Mai e putin pana la absolvire.

– Nu. Vreau sa o fac acum.

Adam se uita la mine socat.

– Mathias o sa te exmatriculeze.

– Nici vorba. O sa imi faca o morala zdravana si o sa ma ierte. Uneori e mai usor sa ceri iertare decat sa ceri voie.

– Chiar si asa, va trebui sa dai ultimul examen impreuna cu vampirii, o sa fie mult mai greu. Trebuie sa intelegi ca dupa transformare, ai nevoie de o perioada de acomodare, in care sa stai departe de ceilalti si sa te obisnuiesti cu noua ta viata.

– Pofta de sange?

– Pofta de sange nu e atat de rea, dar vei auzi, vedea si simti totul mai intens, iar la inceput, sa fii inconjurata de multi oameni va fi coplesitor, iti vei pierde concentrarea. Trebuie sa astepti pana la absolvire. Nu mai e atat de mult.

Am oftat.

– Pare o eternitate.

Telefonul lui Adam scoase un bipait scurt. El verifica mesajul, apoi rase amar.

– Sper ca vei vrea sa ma conduci la camin. Nu de alta, dar Selena s-a saturat sa astepte si a plecat cu masina mea.

Am ras, un ras adevarat, din suflet. Adam s-a uitat la mine si a bufnit si el in ras.

– Ai merita sa te las aici, maestre, am zis razand.

Trecuse criza. Magia se domolise, nu mai ameninta sa puna stapanire pe mine. Dar daca data viitoare, Adam nu va mai fi prin preajma, sa ma linisteasca? Daca voi rani pe cineva? Sau daca ma voi expune? Nu imi dadea pace ideea ca ar trebui sa ma transform inainte de absolvire.

 

Capitolul 26: Pierderea

 

Ajunsi in parcarea Colegiului, Adam si-a cautat masina, dar nici urma de ea. I-a dat mesaj Selenei, a sunat-o, dar fara raspuns. Era din ce in ce mai nelinistit, facand pasi pe loc in parcare.

– Sunt sigura ca e bine, i-am spus.

– Masina mea…

I-am dat un ghiont.

– Selena….?

– Da, si Selena sper ca e bine.

Tipic masculin. Totusi, nu m-as fi putut enerva pe el nici daca as fi vrut. Si nici nu eram foarte dispusa sa ii iau apararea Selenei.

– Eu ce fac acum? Stau aici pana se intoarce ea? Ar putea sa dureze ore.

– Sau poti sa te duci la culcare, sigur o sa te caute ea maine sa iti inapoieze cheile, am spus.

Adam se uita la mine, apoi la proprii bocanci si iar la mine.

– Ce? am intrebat.

Parea usor stangaci, parca…

– De ce te fastacesti?

– Vii cu mine? intreba el cu un zambet.

Am ridicat din sprancene.

– La culcare? am zis usor amuzata.

Adam dadu din cap ca da.

Am ras. Am incuiat masina, m-am uitat in jur sa ma asigur ca nu e nimeni in curtea pustie sau la vreo fereastra, apoi m-am dus si l-am luat de mana.

– Hai!

***

Nu stiu exact ce a fost in capul meu cand mi-am pus antrenament cu Selena pe 2 ianuarie, la 10 dimineata. Probabil am crezut ca nu o sa am ceva mai bun de facut.

Ei bine, aveam. Acel „ceva mai bun de facut” dormea langa mine, dar s-a trezit cand eu am sarit din pat ca arsa.

M-am imbracat in timp record, m-am spalat pe dinti, am sarit peste pieptanat si alte formalitati si m-am grabit sa ies pe usa.

– Am antrenament, i-am spus lui Adam, care se uita la mine buimac.

Am zbunghit-o pe hol, apoi am alergat catre sala de sport, dar tot am reusit sa ajung cu 5 minute intarziere.

– Eu cred ca voi va bateti joc de mine, spuse Selena cu cea mai aspra voce.

– Scuze, am banguit eu, in timp ce imi lasam geanta pe banca.

Am crezut ca se refera la intarziera mea, dar apoi am realizat ca a spus „voi”. O privire scurta spre ea m-a instiintat ca Selena clocotea de furie.

– Ce se intampla? am intrebat.

– Exact, Ariana. Ce se intampla?

– Nu stiu la ce te ref…

– Adam se transforma de fiecare data cand esti tu prin preajma, tu nu mi-ai spus niciodata ca ar fi ceva intre voi, iar aseara m-a lasat singura in masina, in miez de noapte, ca sa vina la tine.

S-a apropiat de mine.

– Am impresia ca va bateti joc de mine. Oh, biata fata care se tine ca proasta dupa Adam. Am si alte optiuni, sa stii!

Nu o mai vazusem niciodata atat de nervoasa.

– Deci, vreau sa imi spui: este ceva intre voi?

– Eu…nu…e complicat, m-am balbait.

– Hai sa o fac eu sa fie mai putin complicat, spuse apropiindu-se si mai mult de mine. Asta e tricoul lui.

M-am uitat la tricou si – ah, la naiba!- in graba mea, luasem tricoul lui Adam, fara sa imi dau seama. La naiba!

Nu am spus nimic.

– Esti o persoana incredibil de ascunsa, Ariana, spuse ea scarbita.

– Da. Da, probabil ai dreptate. Si imi pare rau ca nu pot sa iti spun anumite lucruri.

– Nu voiam sa imi spui tot. Dar ai fi putut sa imi spui ca e ceva intre voi, cand ti-am zis ca ies cu el. La naiba, cand ti-am zis ca imi place de el!

– Nu era nimic intre noi atunci, jur!

– De ce i-ai cerut lui Mahtias ca Adam sa nu mai fie mentorul tau?

– Pentru ca… era prea dificil.

Am respirat adanc, incercand sa ma calmez si sa nu permit magiei sa isi puna amprenta pe mine din nou.

– Era prea dificil pentru mine sa il vad zilnic.

– Pentru ca erai indragostita de el.

– Da.

Selena se indeparta de mine, murmurand o injuratura in barba.

– Nu mai vreau sa fiu mentorul tau.

– Poftim?

– Nu mai vreau sa fiu mentorul tau. Si nici prietena ta. Desi prietena nu cred ca am fost vreodata cu adevarat. Cu prietenii nu te comporti asa.

– Mathias o sa ma omoare daca schimb iar mentorul.

– Si ar trebui sa imi pese pentru ca…? zise ea cu raceala.

Nu i-am mai raspuns. Mi-am luat geanta si am iesit din sala, pentru ca daca mai stateam acolo, magia ar fi inceput sa isi faca de cap cu mine. M-am indreptat cu pasi apasati catre biroul lui Mathias. Secretara lui nu era acolo, asa ca am ciocanit si am intrat.

– Ariana!

– Pot sa intru? Ai cateva minute?

– Da, sigur.

Am intrat si m-am asezat pe acelasi fotoliu pe care statusem cu aproape un an in urma, cand venisem hotarata sa ii spun ca nu il mai vreau pe Adam ca mentor. Dumnezeule, cate se pot schimba in nici un an!

Mi-am cuprins capul in maini si am incercat sa nu ma uit la el.

– Probabil o sa ma omori, dar… Selena nu mai vrea sa fie mentorul meu.

Mathias se lasa pe spate in scaun si isi ridica bratele catre cer.

– Ce ma fac eu cu tine, Ariana?

Am ridicat din umeri. Uram sa fiu o problema.

– Ce i-ai facut?

– Selenei? Prea multe, ca sa mai putem repara asta, am recunoscut vinovata.

– In cazul asta, esti pe cont propriu. Vorbeste cu Adam, cu Diana, cu maica-ta, nu stiu. Rezolva-ti problemele. Am prea multe pe cap, urmeaza o misiune foarte complexa, chiar nu am timp pentru asta.

– Bine.

Nu parea suparat de-a dreptul, doar hotarat sa nu ma mai ajute.

M-am ridicat sa plec, apoi am ezitat.

– Mathias?

– Da? zise el masandu-si fruntea.

– Cat de suparat ai fi, daca…sa zicem… m-as transforma inainte de absolvire?

El se ridica de la birou si veni spre mine.

– Esti bolnava?

Semivampiri sunt foarte rezistenti, dar exista unele maladii care ne pot afecta si pe noi. Pe ei, ma rog. Eu eram in afara speciilor magice recunoscute.

– Nu, am spus.

– Atunci nu o face. Risti sa pici examenul final.

Am dat din cap ca am inteles.

– Bine, am spus. Multumesc.

Am iesit din biroul lui si am pornit catre caminul Vanatorilor. L-am gasit pe Adam treaz, abia iesit din dus.

– Daca te intalnesti cu Selena, fugi!

El rase.

– Serios. Aproape m-a linsat astazi.

Adam se incrunta pentru o clipa.

– Stie de noi?

– Da. Iar faptul ca am luat din greseala tricoul tau de dimineata, sigur nu a ajutat.

Adam rosti o injuratura printre dinti, apoi se uita la mine.

– Nu conteaza.

– Nu? am intrebat mirata.

– O sa ma ucida, probabil. Dar nu o sa spuna nimic.

M-am asezat pe marginea patului si mi-am schimbat tricoul, lasandu-l pe al lui Adam pe pat.

– Hmm…am incercat eu sa zic ceva.

– Acum cine se fastaceste? zise el razand.

– Ma intrebam daca ai putea sa ma antrenezi.

– Da, normal. Si Selena?

– M-a abandonat oficial, am spus cu tristete.

– Oh. Da, lasa-ma sa imi eliberez putin programul, diseara am o misiune destul de importanta, dar dupa aia ar trebui sa imi gasesc timp.

– E aceeasi de care zicea Mathias? Despre ce e vorba?

– Vom ataca cea mai mare asezare de atinsi de magie neagra descoperita pana acum. Nu doar Nosferatu, ci si Jurati si posibil Trezitori. Au preluat o pensiune mica de langa Brasov si ucid turistii care se cazeaza acolo.

– Cati sunt?

– Sincer? Nu am idee, spuse Adam. E complicat, fiind pensiune, pentru ca are multe intrari si multe dependinte. Actionam cu patru echipe, iar inca doua sunt in asteptare ca intariri.

– Oh…

– O sa fie bine, spuse sarutandu-ma pe frunte. O sa ne descurcam.

– Dar Nosferatul capturat de mine? am intrebat. Ce s-a intamplat cu el?

Adam scutura din cap.

– Refuza sa vorbeasca. Urla si se zbate in lanturi ca un animal.

– Dar…a vorbit! Cand a fost capturat, a vorbit cu mine.

– Stiu. Probabil nu vrea sa se dea in vileag si mai mult, nu stiu, zise Adam.

– Vrei sa te astept diseara? l-am intrebat.

El scoase o cheie din sertar si mi-o dadu.

– Pe la 2 sau 3 dimineata ar trebui sa fim inapoi.

Am bagat cheia in ghiozdan si mi-am intins mainile spre umerii lui, tragandu-l mai aproape, pentru un sarut.

– Tin pumnii sa iasa bine misiunea, am zis si m-am indreptat catre iesire. A! Ai aflat unde a fost Selena in noaptea de Revelion, cand a plecat cu masina ta?

– La un hotel din Brasov.

Am facut ochii mari.

– Cu cine?

– Nu stiu, gps-ul de pe masina imi spune doar unde.

– Uau, asta da schimbare de situatie, am spus razand.

L-am mai sarutat inca o data si am plecat.

– Nu iti face griji, o sa fie bine, zise el cu jumatate de zambet.

Dar cum as fi putut sa nu imi fac?

Am traversat curtea in graba, incercand sa nu ma gandesc la toate felurile in care misiunea ar putea merge prost.

Ajunsa in camera mea, am avut surpriza sa o gasesc pe Ema acolo, despachetand la bagaje.

– Oh, lume noua! am zis zambind.

Ema m-a strans intr-o imbratisare.

– Cum a fost vacanta ta? am intrebat-o.

– A fost…in mare parte bine, zise ea.

– Ce a mers prost?

– Tata, spuse Ema dandu-si ochii peste cap. Nu prea il place pe Sasha. Mi-a tinut o intreaga prelegere cum ca el nu e de acord cu relatia asta, pentru ca Sasha e Vanator si mai e si mag si e mai mare decat mine si blablabla…

– O sa se obisnuiasca el cu ideea, am spus.

– Sper. Pentru ca, Ari, eu chiar il iubesc pe Sasha. Si vreau sa fiu cu el indiferent ce spune tata sau oricine altcineva.

– Poate il convinge mama ta sa revina la ganduri mai bune.

– O sa vorbesc cu ea. Tu ce ai facut in vacanta?

– O gramada de lucruri, am spus zambind.

Ne-am asezat impreuna pe pat, cu picioarele incrucisate si am stat la povesti cam toata ziua. Ema a scos din bagaj nelipsitele alune, dar si doua doze de suc si un cadou pentru mine: pop-corn cu caramel si ciocolata, o minune!

I-am povestit despre Adam, fara sa mentionez despre transformarea lui, dar mi s-a parut ca pot sa ii spun despre juramant. Si despre prima noapte impreuna cu el, precum si despre cele care au urmat. Am incheiat cu accesul de furie al Selenei.

– Nu pot sa cred ca am ratat petrecerea lupilor, se tangui Ema.

– A, da, si Dan m-a cerut in casatorie.

– Lupul Alfa?

– Fost Alfa, am corectat-o eu. A fost ciudat.

Dincolo de geamurile dormitorului, noaptea isi intrase in drepturi. M-am uitat la ceas: 21:50.

– Oare vine cineva sa ne verifice?

– Nu cred ca o sa vina, practic suntem in vacanta inca doua zile, spuse Ema. Te duci la Adam?

– Da. E plecat in misiune, dar vreau sa il astept.

– Am inteles ca e cea mai mare misiune de pana acum. Sasha e in echipa de rezerva.

Am asteptat totusi pana la 22:10, iar cand am vazut ca nu vine nimeni, ne-am imbracat cat mai gros si am plecat prin noaptea inghetata, catre caminul Vanatorilor.

– Hai sa stam in camera lui Sasha, ca sa nu fim singure. Ii vedem pe geam cand se intorc, spuse Ema.

M-am asezat comod intr-un fotoliu si am incercat sa vedem un film, dar aveam o stare de agitatie care nu imi dadea pace.

Nu imi gaseam locul, parca aveam mancarimi si arsuri in picioare, simteam magia zvacnind in mine si nu ma puteam linisti nicicum.

Ceasul si-a urmat propriul curs. S-a facut ora unu, apoi doua, apoi trei. Mergeam pana la fereastra la fiecare cinci minute. Nimic. Nicio voce, nicio silueta in noaptea adanca.

Ora patru. Si inca nu puteam sa scap de acel sentiment macabru, ca ceva rau s-a intamplat.

– Ar trebui sa mergem la Mathias? intre Ema.

– Si sa ii spunem ce?

– Pai, hmm…nu stiu.

Ema, atat de calma la inceput, devenise mai agitata decat mine.

Ora cinci si nicio veste. Ora sase, iar lumina intunecata a diminetii se ivea pe cer, scotand la iveala o zi mohorata si rece.

Cateva minute mai tarziu, am auzit voci in curte si am vazut siluetele Vanatorilor care se intorceau. Am dat buzna in curte, fara sa imi iau geaca sau ceva pe mine, urmata indeaproape de Ema.

Doamne, te rog, fa sa nu se fi intamplat nimic rau!

Am zarit silueta lui Adam printre Vanatori, iar corpul mi s-a relaxat. Dintr-o data, parea o prostie ca am iesit in curte, riscand sa ne expunem. Pentru o secunda, m-am simtit stupid. Stupid, dar linistita. Apoi am vazut targa pe care o carau patru Vanatori. Nu am putut vedea cine se afla pe targa, pentru ca era acoperit cu un cearceaf.

Adam a iesit din grup si a venit la mine. Era transfigurat de oboseala si avea stropi de sange pe piept si pe gat. Probabil nu al lui.

– Ariana, du-te inauntru! spuse de o voce epuizata.

M-am uitat catre targa, apoi l-am cautat cu privirea pe Sasha.

– Sasha e ranit, e cu Tamaduitoarele. Echipele de rezerva au intrat intr-o ambuscada. O sa fie bine, adauga repede, vazand expresia Emei.

Fara vreun cuvant, Ema a inceput sa alerge catre aripa spitalului.

M-am uitat iar la targa.

– Cine…?

Adam ofta profund si se clatina. L-am proptit, punandu-i o mana pe umar.

– Hai sa mergem inaintru, i-am spus si l-am ghidat catre camin.

– Mathias.

-Poftim??

– Mathias a murit.

Capitolul 27: Sfarsitul

Atunci cand viata iti este schimbata in mod dramatic si pe neasteptate, creierul tau parca se agata de acea schimbare, vrand sa o traiasca iar si iar, pana cand va putea sa o accepte. Daca va putea vreodata sa o accepte.

Urmatoarele zile au fost un haos de nedescris, atat in interiorul, cat si in exteriorul meu. Ma trezeam in miez de noapte, fara vreun motiv evident, iar constientul meu inca usor amortit ma trimitea direct la el: Mathias.

Mathias nu mai e. Mathias, atat de calm, de bland, de echilibrat. Mathias cel care a banuit ce e intre mine si Adam, dar nu a spus nimic. Care a mintit pentru a-i lua apararea lui Sasha, in vara. Mathias, care nu s-a enervat si nu s-a rastit niciodata la mine sau la vreun alt student. Mathias care mi-a dat o masina a Colegiului, ca sa nu trebuiasca sa iau trenul pana la aeroport, vara trecuta. Mathias care, la fel ca si Dan, la cei 40 de ani ai sai, nu apucase inca sa isi traiasca viata cu adevarat.

In prima noapte de dupa misiunea fatala, Adam a venit in camera mea si s-a bagat in pat langa mine. M-a strans in brate si l-am simtit cum tremura. Mi-a luat o secunda sa inteleg ca plangea.

In a doua noapte, Ema s-a mutat cu totul la Sasha, care avea nevoie de ingrijire, dupa ce un Nosferatu il aruncase si il proiectase intr-un copac, rupandu-i trei coaste si un picior.

Centrul de comanda a amanat toate misiunile si examenul nostru final. Consiliul care administra Centrul s-a intrunit sa discute cum se vor organiza in continuare si cine il va inlocui pe Mathias.

Mathias…

Cand ma gandeam ca nu o sa il mai vad niciodata, simteam cum mi se face rau de la stomac, de parca corpul meu nu ar fi suportat valul de tristete care ma cuprindea.

Mathias a fost inmormantat trei zile mai tarziu, dupa cum era obiceiul, in cimitirul din spatele Centrului.

– A fost un om bun si un conducator minunat. Suntem cu totii extrem de tristi ca soarta l-a rapit de langa noi atat de devreme. Dar trebuie sa stiti ca Mathias a murit ca un erou, salvandu-i pe Vanatorii din echipele de interventie, care fusesera prinsi intr-o ambuscada.

– Cine e asta? i-am soptit lui Adam, facand semn catre cel care vorbea.

– Sebastian. Se zvoneste ca e favoritul la titlul de conducator.

– Nu imi place de el. Mi se pare foarte fals.

– Mda, nici eu nu sunt fanul lui.

– Cine mai este propus pentru titlu? am intrebat.

O femeie vampir pe care nu o cunosteam s-a intors si s-a uitat urat la mine, nemultumita ca nu sunt atenta la discursul lui Sebastian.

La naiba, nu aveam nevoie sa imi spuna cineva cum a fost Mathias.

– Aflam nominalizatii peste vreo doua ore, la sedinta.

– Ai plecat atat de devreme, dar vei ramane mereu cu noi, incheie Sebastian discursul.

Nu am putut ramane sa vad cum il baga il groapa. Traditia spunea ca cei apropiati sa arunce cu o mana de pamant, dar nu aveam de gand sa fac nici asta. Mathias ar fi inteles.

Am facut cativa pasi, dar Adam nu m-a urmat. Am vazut ca Sasha si Ema stateau pe o banca putin mai incolo si m-am dus la ei.

– Cum esti?

– Fizic? intreba Sasha. Rau, dar o sa imi revin. Emotional, si mai rau, dar nu am nicio idee cum sa fac sa imi treaca.

– E nevoie de timp, spuse Adam care ma prinsese din urma.

– Nu ma refer doar la…asta, zise cuprinzand intr-o miscare cu mana toata multimea adunata la inmormantare. Ci…

Am deschis gura sa spun ceva, apoi am inchis-o la loc.

– Stiu ca vreti sa stiti exact cum a fost. Noul conducator o sa ne cheme imediat ce va fi numit, pe mine si pe toti cei care am fost acolo, dar eu nu…nu…

– Mai e timp, zise Ema. Nu trebuie sa povestesti acum.

– Desi, spuse Adam, ar fi mai bine sa spui asta prima data intre prieteni, cand vei fi pregatit.

Sasha dadu din cap.

– Veniti in camera mea? Vreau sa discutam despre altceva.

Am pornit toti patru spre Caminul Vanatorilor, mergand foarte incet, pentru a nu-l grabi pe Sasha, care mergea in carje.

Ajuns in camera lui, Sasha se prabusi in cel mai apropiat fotoliu, parand epuizat.

– Tamaduitoarele nu au putut face mai mult pentru tine? am intrebat.

– Mi-au vindecat coloana rupta, dar dat fiind ca au fost atat de multi raniti…au si ele o energie limitata, asa ca momentan trebuie sa ma descurc cu antiinflamatoare si cam atat.

M-am asezat pe pat, stand turceste, iar Adam a venit langa mine.

Sasha respira adanc, in mod vizibil cuprins de dureri, apoi spuse:

– Exista doi favoriti la titlu, sau cel putin asta am aflat folosindu-ma de toate relatiile mele. Primul e Sebastian Langaros. E un tip foarte conservator, deci daca va castiga el, ne asteapta cel putin 20 de ani de reguli stricte, pedepse severe pentru cei care le incalca si probabil nicio schimbare in strategie.

– Dar avem nevoie de schimbare, spuse Ema inflacarata. Avem nevoie ca vampirii sa nu mai stea in prima linie, avem nevoie de si mai multi semivampiri care sa devina Vanatori, avem nevoie de…

– De o abordare care sa tina pasul cu noile informatii pe care le aflam, completa Adam.

– Probabil si sa invatam cum sa tragem cu arma, zise Sasha. Stiu.

– Ce putem face ca sa ne asiguram ca nu va fi ales el? am intrebat.

– Putem sa il sustinem pe cel de al doilea nominalizat, care in momentul asta are sanse mai putine, dar cu o campanie buna, va avea o sansa reala de castig.

– Cine e cel de al doilea favorit? intreba Adam.

– Tu.

Am ramas socata pentru o secunda. La fel si Adam.

– Eu?! Dar eu nu pot fi conducator. Am prea putina experienta, nu ma vor vota.

– De fapt, am verificat si ai mai multe misiuni la activ decat Langaros. Si tu ai putea sa vii cu o schimbare care sa reduca numarul persoanelor ranite in misiuni. Pe asta trebuie sa mizam. Asta trebuie sa fie mesajul tau: am o strategie clara pentru a scadea numarul ranitilor. Nu au cum sa combata asta.

– Dar… are importanta daca nu imi doresc sa fiu conducator?

– Adevaratii lideri sunt cei care nu isi doresc puterea, spuse Sasha.

– In plus, poti conduce doar cativa ani, pana implementezi acea strategie si inveti o alta persoana, care sa iti ia locul, am zis. Apoi sa te retragi.

– Nu garanteaza nimeni ca acea persoana propusa de mine va fi aleasa.

– Va fi, spuse Sasha, pentru ca vor fi multumiti de conducerea ta si vor vrea pe cineva care sa continue tot asa.

– Nu am un dosar prea curat, zise Adam si ma intrebam daca se referea la felul in care fusese transformat sau la mine.

– Trebuie sa incercam. Sau, poate vrei sa il lasi pe Langaros ala sa preia puterea, zise Sasha.

– Ah, la naiba. Ai un plan? Ai un plan, nu-i asa?

– Unul foarte bine pus la punct.

– Dar de cat timp stiai ca Adam e nominalizat? am intrebat.

– De aseara. Dar cand stai toata ziua numai in pat, ai timp sa te gandesti.

Regele a murit, traiasca regele, m-am gandit cu amaraciune.

– Ce trebuie sa facem?

 

Capitolul 28: Inceputul

Urmatoarele saptamani au fost un amestec intre antrenamente grele si campania secreta de promovare a lui Adam.

M-am folosit cu nerusinare de aspectul meu si de faptul ca toti Vanatori ma stiau drept „cel mai bun novice” pentru a intra in vorba cu multi dintre ei. Le spuneam ca m-am hotarat sa ma transform, le ceream un sfat, le faceam un mic compliment, apoi duceam subiectul catre noul Conducator.

Nu stiam ce ma seca mai mult de energie: antrenamentele cu Adam sau toata acea interactiune sociala.

Treceau saptamani si luni, iar eu aveam aceleasi trei obiective: antrenament care sa ma pregateasca pentru examenul final, campania lui Adam si din cand in cand, printre picaturi, antrenamente si discutii cu Timeea.

Nimeni nu mai avea timp sa ne verifice, asa ca studentii isi petreceau timpul care prin camera cui nimerea, invatand sau doar pierzand timpul impreuna.

Ema ramasese la Sasha, cu toate ca el se recuperase si nu mai avea nevoie de ajutor. Iar in camera mea poposea cand si cand Adam, strecurandu-se in asternuturi in miez de noapte, insa numai pentru a dormi.

Nu stiam exact de ce, dar nu aveam energia necesara ca sa incep o astfel de discutie si, de fapt, mi se parea ca oricum nu e momentul potrivit.

In afara de vizitele lui Adam, nu prea imi mai trecea nimeni pragul camerei. Asa ca mare mi-a fost mirarea cand, intr-o dupa-amiaza capricioasa de martie, a ciocanit Sasha.

A intrat si am inchis usa in urma lui, iar el a spus, fara nicio introducere:

– Ce urmeaza sa fac e posibil sa te coste exmatricularea, iar pe mine concedierea sau mai rau, daca suntem prinsi.

– Atunci nu o face? am zis confuza.

– Sansele sunt mici sa ne prinda. Si oricum, nu are cine sa ne sanctioneze chiar acum, ca nu avem conducator. Cu putin  noroc, iese Adam, iar noi vom primi doar o penalizare din salariu.

– Eu nu am salariu.

– O sa ai, spuse el. Acum da-mi amandoua mainile si cand simti magia, las-o sa se impleteasca cu a ta.

– Ah, la naiba, o sa facem porcaria aia de teleportare? am gemut.

– Sa stii ca doar magii foarte avansati pot face porcaria de teleportare, zise el vag ofensat, mai mult amuzat.

Mi-am prins mainile cu ale lui si am simtit magia noastra impletindu-se, iar cand am clipit, nu mai eram in camera mea, ci pe un hol intunecat, intr-un subsol.

Am simtit greata care imi urca in sus dinspre stomac, dar am luptat sa o stapanesc. Sasha mi-a facut semn sa tac si sa il urmez. Am intrat pe un alt hol, apoi intr-o camera rece, ce semana vag cu o receptie si intr-un final intr-un hol mai mare, care ducea la mai multe celule.

Si iata-l acolo, legat cu catuse de argint, descantate de magi cel mai probabil, expus la lumina UV pentru a-l tine slabit: Nosferatul pe care il capturasem.

– Vreau sa te duci si sa vorbesti cu el. Poruneste-i sa iti raspunda la intrebari.

M-am uitat urat la el.

– Porunceste-i folosind magia, ma lamuri Sasha.

M-am apropiat de Nosferatu.

– Cum te simti in aceasta dupa-amiaza? am intrebat simtindu-ma stupid.

El a marait spre mine.

– Vorbeste cu mine! m-am rastit, iar vorbele mele incarcate cu magie au reverberat in camera.

– Nu e chiar un hotel de cinci stele, spuse el scuipand cuvintele.

– Toti Nosfeartu pot vorbi?

El rase, cu un rad macabru, care ma facea sa simt fiori pe sira spinarii. Nu  m-am lasat intimidata.

– Raspunde-mi! Si spune-mi adevarul.

– Aproape toti. Nu toti la fel.

Aproape toti, nu toti la fel? Ce naibii vrea sa insemne asta?

– Ce anume face diferenta?

– Sangele.

– Sangele de vampir?

-Da.

– Sangele de vampir va face mai inteligenti? am intrebat intelegand in sfarsit care era piesa de puzzle pe care o cautam de atata timp.

– Da.

S-au auzit pasi venind din camera principala, iar Sasha a alergat spre mine, mi-a prins mainile, iar in clipa urmatoare eram din nou in dormitorul meu.

– Ti-am spus sa nu faci asta! racni Adam.

Nici nu stiam de unde a aparut. Senzatia de greata era coplesitoare. Am fugit la baie, dar pana la urma nu am vomat. Adam a intrat dupa mine cand imi dadeam cu apa pe fata.

– Esti ok? intreba el.

– Da, sunt mai bine acum, am zis stergandu-mi fata cu prosopul.

– Aa…stiu ca nu e momentul potrivit sa te intreb, dar ai luat pastilele alea…in perioada in care…stii tu?

M-am incruntat la el, nereusind sa imi dau seama ce vrea sa spuna.

– Anticonceptionalele, zise el rosind putin, iar eu am ras.

– Da. Le iau si acum, nu ca ar mai fi cazul.

I-am aruncat replica si am iesit din baie. Poate ar fi fost mai bine sa tac, dar cand am stiut eu sa tac?

– A, si apropos, am zis cand el m-a urmat in dormitor, e de la porcaria de teleportare. Ma face sa imi fie greata.

– Adam, spuse Sasha, stiu ca esti suparat, dar…

– Ti-am zis sa nu faci asta, marai Adam. A fost prea periculos.

– Ma bucur ca am facut-o, am zis. Am aflat informatii valoroase. Dar ma intreb: Sasha, de ce nu l-ai interogat tu?

– Pentru ca nu puterea ta de mag l-a facut sa vorbeasca.

– Ci cea de demon, am zis intelegand.

– Se spune ca demonul este fondatorul tuturor raselor magice, inclusiv a Nosferatu. Asta inseamna ca un demon le poate porunci. Sigur, multi ani am crezut ca sunt doar legende.

– As putea sa le poruncesc orice? am intrebat.

– Aproape orice. Sa nu te atace, probabil da. Dar nu ai putea sa sustii constrangerea asta prea mult timp, te-ar epuiza.

Ema intra in camera, parand ca a alergat pana acolo.

– Scuze, acum am terminat antrenamentul. Ce ati aflat?

Am ramas in camera mea ore in sir, povestind iar si iar discutia stranie pe care o avusesem, rasucind pe toate partile aceste noi informatii.

Intr-un final, Adam se ridica in picioare, brusc.

– Trebuie sa stabilim o data a alegerilor. Sebastian vrea sa amanam, dar trebuie sa discut cu consiliul si sa se voteze cat mai repede. Oamenii mor pentru ca noi nu mai mergem in misiuni. Iar novicii au nevoie de acele misiuni, ca sa ii ajute la testul final.

– Te duci sa vorbesti cu ei? Acum? zise Sasha.

– Acum.

Pleca din camera fara sa mai spuna ceva, dar stiam ca se va intoarce.

Mica noastra adunare se destrama, Ema si Sasha plecand in camera lor. Mi-am facut un dus, am incercat sa mai citesc cateva capitole din manualul de stragegii de lupta si am stat sa il astept pe Adam. Asa cum am crezut, s-a intors in camera mea, putin dupa miezul noptii.

– Intri asa in camerele fetelor in miez de noapte? Lumea ar putea crede ca esti un vampir, am spus razand.

– Nu intru in camerele fetelor, zise el imbratisandu-ma. Doar intr-o singura camera, a unei singure fete. Ea e singura. Nu mai exista alta.

L-am strans in brate, inhaland parfumul lui atat de cunoscut si de reconfortant.

– Dar din pacate, in seara asta nu pot sta.

– Ce ai vorbit cu consiliul?

– Pai, le-am expus problemele, destul de inflacarat dar destul de sigur ca nu o sa mute data votarii.

– Si? Au mutat-o?

– Da. Maine.

– Maine?! am spus uluita.

– Cred ca am fost foarte convingator, spuse zambind.

Ah, zambetul lui!

– Esti sigur ca nu mai poti ramane? am intrebat mieros.

– Chiar nu. Exista o intreaga traditie, prin care trebuie sa fiu escortat din camera mea, la ceremonie. Deci na, ar cam trebui sa fiu in camera mea la prima ora.

– Am inteles. Si dupa aceea, cum se desfasoara?

– Stau langa scena pana anunta rezultatele. Daca am 50% plus unu din voturile Vanatorilor care fac parte din acest Centru, voi urca pe scena, sa tin un discurs. Daca nu am suficiente voturi, va trebui sa imi iau cea mai autentica fata de poker, pentru a merge sa-l felicit pe Sebastian. Si dupa aia sa ma gandesc serios sa cer transfer la alt Centru, ceea ce iti recomand si tie.

– Intr-un fel sau altul, o sa fie bine, am spus.

– Da, cred ca da. Uneori e greu sa crezi ca o sa mai fie si bine, cand se intampla atatea, stii?

– Stiu. Dar ne suntem datori noua sa credem. „Hoping for the best, but expecting the worse”, cum zice cantecul.

Adam isi lipi buzele de ale mele, facandu-ma sa simt fiori de incantare in tot corpul.

– Hai, pleca acum, ca altfel s-ar putea sa nu te mai las, am spus zambind.

– Bine. O sa ma intorc. Si ca sa lase loc unei noi etape din viata mea, pot spune ca perioada de doliu s-a incheiat.

Ah, asta era! De asta evitase sa mai fie cu mine, tinea doliu.

***

A doua zi dimineata, curtea era plina de Vanatori, atat de la Centrul nostru, cat si de la altele. Venisera din curiozitate sau pentru a-si sustine favoritul. Si toti se indreptau spre acelasi loc: ceremonia de desemnare a noului lider.

Am incercat sa imi fac loc prin multime, impreuna cu Sasha si Ema, pentru a ajunge cat mai in fata.

Am vazut un chip familiar si m-am intors sa il salut: era Dan, care o avea agatata de bratul lui pe nimeni alta decat Selena.

Necunoscute sunt caile iubirii si nu sunt eu in masura sa judec, presupun. L-am salutat de la distanta, nevrand sa ma apropii prea mult de Selena, care statea intepata ca un arici; mi-am continuat drumul.

Am reusit cu mare dificultate sa ne croim drum pana in primul rand, tocmai cand Cosmin Iuga, un mag in varsta care facea parte din consiliu, urca pe scena.

– Voturile au fost numarate, a spus el.

Am simtit cum un val de emotie ma cuprinde.

– Am onoare sa va anunt ca noul nostru conducator, ales cu 79% din voturi este..

Mi-am tinut respiratia. Lumea parca se oprise in loc pentru o secunda.

Va fi bine, am incercat sa imi spun. Orice ar fi, va fi bine.

– Adam Orlov!

Multimea a izbucit in aplauze, cand Adam a urcat pe scena. El s-a uitat piezis in multime, cautandu-mi privirea. I-am zambit, cand m-a gasit.

Nu am reusit sa retin prea multe din discursul lui, probabil din cauza emotiilor. Stiu ca a multumit oamenilor pentru ca si-au pus increderea in el, a spus ceva despre progres si reforme si despre modalitati mai bune de a face lucrurile.

Tot restul zilei l-am petrecut cu Ema, Sasha si Timeea, plimbandu-ne prin curte si discutand. Nu am reusit sa il vad pe Adam pana seara tarziu, cand a venit in camera mea. Iar atunci, l-am felicitat asa cum doar eu stiam sa o fac.

 

Capitolul 30: Pasul

– O sa faci pasul?

– Poftim? am spus absenta.

– Transformarea, ma lamuri Tom. Te-ai pus pe lista?

– Nu. Adica da, ma transform, dar nu, nu m-am inscris. Am cerut ceremonie privata.

– Si ti-a aprobat-o noul conducator?

Noul conducator, ce ciudat suna.

– Da, am spus. Se va intampla dupa testul final.

– Nu pot sa cred ca mai sunt cateva zile, spuse Tom. Parca mi se casca un crater in stomac, numai cand ma gandesc.

– Lunilea astea au trecut haotic de repede, am spus. Parca nu am inteles nimic din ele.

– Ultimul an de colegiu ar fi trebuit sa fie… altfel, zise Tom cu tristete.

– Mda, pai trenul ala a cam trecut, ca intr-o saptamana, gata! Nu vom mai fi studenti, nu vom mai fi novici.

– Vom fi Vanatori. Vom fi?

– Normal ca da, am spus. Fii increzator.

– Baniesti cum o sa fie? intreba Tom, amintindu-mi de felul in care eu si Ema incercam sa o descoasem mereu pe Ilinca.

– Da. Banuiesc ca o sa fie ca ultimul test, cel de dinainte ca Mathias sa…

Am lasat sa pluteasca intre noi acele cuvinte nespuse.

– O misiune pe cont propiu? intreba Tom.

– Dar atent supervizata de Vanatori.

– De unde stii?

– Am spus banuiesc, am accentuat eu cuvantul.

Dar eram destul de sigura. Presupun ca asta e avantajul cand ai o relatie, fie ea si secreta, cu liderul Vanatorilor: desi el e corectitudinea in persoana, uneori ii scapa franturi de informatii, iar cum sunt eu perspicace, am reusit sa le pun cap la cap.

De fapt, nu a fost greu. Cand Adam a spus „novicii au nevoie de misiuni pentru testul final” am incercat sa nu schitez nimic; s-ar fi simtit tare vinovat. Dar am inteles ca acesta va fi testul final, altfel de ce am fi avut nevoie de misiuni?

Iar cateva zile mai tarziu, cand stateam toti aliniati si destul de panicati in fata Centrului de comanda, am inteles ca am avut dreptate.

– Se vor trage la sorti echipe de cate sase novici: doi semivampiri, doi vampiri, un mag si o tamaduitoare. Fiecare echipa va primi o alta misiune.

Mi se parea ciudat sa il vad pe Adam acolo, in locul lui Mathias, dand instructiuni, dar am incercat sa nu ma las coplesita de tristete si neliniste.

– Fiecare echipa va primi  un document cu descrierea misiunii, echipament si o echipa de Vanatori ca suport. Puteti apela la ei daca veti avea nevoie de intariri. Pe masura ce va strig numele, va rog sa va grupati. Veti avea 15 minute la dispozitie sa va alegeti un lider de echipa si sa va faceti o strategie, apoi veti porni.

Ok, stiu asta. Sunt buna la asta.

– Ema Popescu, Ariana Garcia, Caitlyn Thomas, Nicoleta Avram, Yasen Stoianov, Maria Pozzo, sunteti in echipa Alfa!

Am luat-o pe Ema de mana si incercand sa nu jubilez, ne-am dat mai intr-o parte.

– Ce ma bucur ca suntem in aceeasi echipa, spuse Nico.

– Da, si eu, zise si Cait. Lucram bine impreuna.

Ni se alaturara Yasen, un vampir din anul nostru, destul de popular de fapt, cu rezultate suficient de bune incat sa il propulseze in echipa noastra si Maria, o colega mag destul de timida si retrasa.

– Deci Ariana e lider, clar, spuse Ema.

– De ce? intreba Yasen.

– Pentru ca noi am mai lucrat cu ea ca lider in doua misiuni, spuse Cait. Ma rog, nu chiar in formatul asta, dar am avut mereu rezultate foarte bune.

– Da, Ariana, trebuie sa fie lider, ma sustinu si Nico. E bestiala!

– Propun sa votam, am spus incercand sa dezamorsez conflictul care statea sa izbucneasca.

Dupa ce am castigat cu patru voturi versus unul  – mi s-a parut penibil sa ma votez singura – am primit misiunea si am inceput sa ma gandesc la o strategie.

– Nu ar trebui sa fie greu, am spus intinzandu-le foaia, sa citeasca si ei, pe rand. E o coliba destul de mica, la marginea padurii, in Zarnesti. Din estimari ar fi doi Nosferatu, dar estimarile nu au aproape niciodata o acuratete absoluta, asa ca asteptati-va la patru sau cinci. Daca sunt peste patru, probabil voi chema echipa de suport. Hai sa mergem la masina, stabilim restul detaliilor pe drum.

Ma simteam ca si cum facusem asta de sute de ori. In realitate, mai avusesem doar doua misiuni inainte de test, fara sa pun la socoteala toate testele si iesirile. Mult mai putine decat ar fi trebuit. In mod normal, programul din ultimul semestru de studiu ar fi trebuit sa fie plin cu antrenamente si misiuni la care participau novicii pentru a observa, rareori pentru a interveni. Dar nu traisem chiar o perioada normal, nici eu, nici colegii mei. Doua misiuni si Nosferatul din pivnita, pe care Adam ma rugase sa il omor, dar nu inainte sa le fac un tur celor din anii 9,10 si 11, ca sa il vada. Dar ala nu se pune, ca era legat si era oricum pe moarte, din cauza lipsei de hrana.

Mi-am schitat un plan in minte, in timp ce stateam pe unul dintre scaunele din minibus. Masina incepuse sa prinda viteza si stiam ca nu va dura prea mult pana vom ajunge in Zarnesti.

– Riscul, am zis eu, la o asezare de genul asta, este ca nefiind ingradita exista posibilitatea sa mai fie si alti Nosferatu prin zona si sa vina, atragi de zgomote. De aceea, dupa ce curatam imprejurimile cabanei, Ema va ramane afara, in permanenta atenta la orice miscare ce ar putea sa vina dinspre padure. Astfel reducem riscul de a fi prinsi intr-o ambuscada.

Asa cum au fost prinsi Vanatorii din echipele de salvare, in frunte cu Mathias, m-am gandit cu amaraciune.

– Eu voi sta cu Ema? intreba Caitlyn.

– Nu, am spus. Daca se intampla ceva, nu va putea sa ma anunte, sa te apere si pe tine si sa infrunte orice amenintare ar aparea. Tu vei ramane langa masina, cel putin la inceput.

– Dar nu ar fi trebuit sa avem doi magi? spuse Yasen.

– Acum ca zici…da. Asa ar fi fost normal. Oare toate echipele au cate un singur mag?

– Asa cred, zise Maria. Multi dintre colegii mei au renuntat, dupa tot ce s-a intamplat.

– Unii renuntasera dinainte, am zis gandindu-ma la Victor. In fine, lucram cu ce avem. Dupa ce curatam perimetru, intram eu, Nico si Yasen. Maria, tu vei fi in spatele nostru.

– Vampirii sunt in prima linie, nu asta ne invata la cursul de stragie? zise Yasen. Sau ai chiulit la ora aia?

– Da, sa stii ca asa am reusit sa fac performanta: chiulind. Asta era secretul, am zis cu ciuda. Vom face lucrurile cum spun eu si veti vedea ca o sa iasa cum trebuie.

Nu a mai comentat nimeni.

– Curatam perimetrul, intram in formula agreata si mai departe improvizam pe parcurs. Ema, sa fii ochi si urechi, ne anunti daca apare vreun musafir nepoftit.

– Da, sefa! spuse ea usor amuzata, dar totusi solemn.

Masina incepea sa incetineasca si m-am gandit ca asta e. Testul final. Asta imi va decide viitorul. Tot ce am muncit in ultimii zece ani se va concretiza aici si acum. Si totusi, eram anormal de linistita.

– Echipa Alfa, suntem pregatiti de interventie, am spus retinandu-mi un oftat.

– Receptionat, Echipa Alfa, se auzi vocea lui Adam prin statie. Succes!

Am dat ocol micutei cabane de mai multe ori, pentru a ne asigura ca nu e nimeni ascuns prin apropiere. Insa chiar cand ne pregateam sa intram, usa s-a deschis. Ne-am tras in spate, in umbra, ascunsi partial de un artar batran, care arunca umbre intunecate in noaptea luminata de luna.

As asteptat o secunda, doua, trei. Mi-am tinut respiratia. Stiam ca acea cabana are o singura intrare, a fost unul dintre primele aspecte pe care le-am verificat. Si mai stiam ca ei stiu ca suntem aici.

Mi-am scos katana si colegii mei mi-au imitat gestul. Maria era singura neinarmata, dar avea puterile ei magice.

M-am uitat la Ema, iar ea s-a uitat la mine, debusolata. Si atunci le-am facut semn sa atacam.

Trei Nosferatu au iesit din cabana, dar spre surprinderea mea, nu ne-au atacat, ci au fugit. Am pornit dupa ei, dintr-o data recunoscatoare lui Adam pentru toate antrenamentele de rezistenta la care ma supusese. Daca ii scapam, misiunea esua si picam testul. Trebuia sa ii prindem.

Colegii mei nu alergau la fel de repede ca mine si chiar cand ma gandeam cu disperare ca ne vor scapa, un zid de foc a aparut in fata lor, silindu-i sa se intoarca spre noi.

Am atacat fara ezitare, si la fel au facut Nico si Yasen. L-am ucis pe Nosferatul pe care il atacasem cu o singura lovitura precisa. Capul lui a cazut rostogolindu-se pe iarba abia rasarita, patand-o cu sangele lui murdar.

– Mai vin doi, spuse Ema prin statie.

I-am facut semn lui Nico sa se duca sa o ajute, dat fiind ca se descurcase grozav, scapand in timp record de Nosferatul ei. M-am intors spre Yasen, care il ranise pe al lui, dar nu reusea sa ii dea lovitura de gratie.

L-am atacat din lateral, dar m-a vazut si s-a ferit. Apoi m-a tintuit cu privirea si a spus:

– L-am omorat de liderul ala al vostru. L-am secat pana la ultima picatura.

Am simtit ca mi se face rau de la stomac. Am sarit asupra lui si l-am pus la pamant, asteptand ca Yasen sa il atace. Voiam ca el sa il ucida, era de datoria lui, cumva.

Dar Yasen inghetase, privind in gol catre noi, cu mainile inerte pe langa corp.

– Omoara-l naibii odata! m-am rastit catre el, simtit ca nu mai pot tine mult bestia care se zvarcolea, cautand drumul catre beregata mea.

Nicio reactie. Asa ca m-am hotarat sa o fac eu. I-am proptit un genunchi in piept, lasandu-mi greutatea pe el, apoi am lovit iar si iar. Stropi de sange cald imi sareau pe fata, iat Nosferatu devenise inert, dar nu ma puteam opri.

– Gata, gata, e mort!

Cineva imi pusese mana pe umar si intorcandu-ma am vazut ca e Ema.

M-am ridicat, mi-am sters fata cu maneca si m-am intors spre Yasen.

– Un astfel de comportament ti-ar fi putut aduce moartea, am spus scuipand cuvintele. Unde iti era capul?!

El a lasat privirea in pamant, dar nu a raspuns.

– Cum stam? am intrebat-o pe Ema.

– Cinci sunt morti, nu se mai vede niciunul, am cercetat perimetrul. Niciun ranit din partea noastra. Intram?

– Cait, vreau sa te apropii, dar ramai afara, cu Ema, am spus in statie. Niciun ranit pana acum.

M-am intors spre Yasen.

– Tu esti in stare sa lupti?

– Da.

– Bun, hai sa intram. Cautati bine peste tot, nu vreau sa avem surprize neplacute.

Cabana nu avea curent electric, dar Maria a creat un firisor de lumina, care sa ne ajute sa vedem cat de cat. Am cercetat locul, in cautarea de Nosferatu, dar si alte fiinte atinse de magie neagra sau victime inca in viata.

– Vreau sa va uitati dupa draperii, in dulap, sub pat, oriunde…

Am simtit cum o mana cu degete lungi si reci mi se infasoara de glezna si ma trage atat de tare, incat m-am dezechilibrat. Soldul meu a fost cel mai afectat de impact: m-am lovit mai intai de marginea patului, apoi de podea.

– Atentie! am strigat in timp ce cadeam.

Durerea era atat de naucitoare, incat mi-au dat lacrimile. Mi-a luat cateva secunde bune sa ma ridic, timp in care fiinta de sub pat, care sigur nu era un Nosferatu, se napustise asupra mea.

A fost prins rapid de Nico, pana sa ajunga la mine. Uitandu-ma la el cu ochii in lacrimi din cauza durerii, mi-am dat seama ca era un Trezitor. Un necromant, care invia mortii si ii controla.

“Invia” este mult spus. Aducea la viata trupurile decedate si le stapanea, dar persoanele inviate nu erau cu adevarat ele. Erau doar niste corpuri fara suflet.

Imi aminteam ca in clasele primare avusesem o lectie cu o povestioara care ne spunea ca cei morti nu isi doresc sa se mai intoarca in lumea asta, de aceea Trezitorii nu le pot chema inapoi si nici nu le pot stapani sufletele, ci doar trupurile.

Trezitorul din fata mea, care fusese imobilizat rapid de Nico si era incadrat de o parte si de alta de catre Maria si Yasen, avea chipul livid, cu pungi mari sub ochi si cu o privire usor dezaxata.

– Perchezitionati-l! am cerut.

Yasen a inceput sa il caute de arme si a gasit un cutit si un pistol mic. M-am gandit cu amaraciune ca ar fi trebuit sa stim ce fel de pistol este, cum se foloseste, cum de dezamorseaza in siguranta. Nu stiam nimic.

– Ema, inlocuieste-ma. Ma duc la Caitlyn.

– Am inteles.

Am pornit, sau mai bine zis m-am tarat spre curte. Soldul imi pulsa, trimitand dureri groaznice in tot corpul.

– Yasen, asta e al tau, termina cu el! i-am zis. Dupa aceea, terminati de perchezitionat casa, cu lux de amanunte. Sa nu ramana o gaura de soarece in care nu v-ati uitat.

Ajunsa la Cait, m-am asezat pe iarba rece, lasand sa imi scape un oftat. Ea nu a zis nimic, doar mi-a atins o mana si am simtit magia vindecatoare curgand prin mine, ameliorand durerile.

M-am intors in casa, impreuna cu Cait. Intre timp, Maria reusise sa o lumineze mai bine, folosindu-se de magie.

– Nicio gaura de soarece nu a ramas necautata, zise Ema. Astia au fost toti.

– Bravo, ati facut o treaba buna! am zis. Hai sa ne intoarcem.

Am lasat in urma casa si padurea unde cinci Nosferatu si un Trezitor zaceau morti. Pana la rasaritul soarelui, nu va mai fi nicio urma ca ei au trait pe acest pamant. Corpurile lor se descompun cu o viteza extraordinara, in doar cateva ore, spre deosebire de celor alea atinsilor de magie alba.

– Echipa Alfa a termina misiunea. Cinci Nosferatu si un Trezitor morti. Niciun ranit de partea noastra…mhmm…prea grav.

– Felicitari, echipa! Va asteptam la Colegiu.

M-am asezat pe scaunul din masina, cuprinsa de o oboseala crunta. Cait a venit langa mine, prinzandu-mi mana.

– Ai inca dureri?

– Nu atat de mari. Nimic din ce un Ibuprofen nu ar putea calma.

– Ei, totusi, dat fiind ca nu am alti raniti si ca ne-ai ghidat pe drumul asta de a deveni Vanatori…

– Uau, suntem Vanatori, am spus.

– Da, zis ea si incepu sa ma vindece.

Am motait pe scaun, intre vis si trezire, pana am ajuns. Cand m-am ridicat ca sa cobor din masina, soldul nu ma mai durea aproape deloc. Cait imi facu subtil cu ochiul inainte sa coboare.

Eram inca putin buimaca dupa toata avalansa de adrenalina pe care orice lupta o propaga in corpul meu, dar si obosita, deci gandeam si actionam putin in slow motion, de aceea nu am inteles din start ce se intampla.

La colegiu ne asteptau Vanatori, dar si colegi din anii mai mici, care ne-au felicitat si ne-au batut pe spate sau au dat mana cu noi.

Si atunci, din marea de multime a aparut Adam, care a venit direct spre mine cu pasi apasati si m-a cuprins in brate. Si-a lipit fruntea de a mea si acolo, in vazul lumii,a facut ceva ce nu credeam vreodata ca va face: m-a sarutat.

Multimea a izbucnit in aplauze, un barbat Vanator a fluierat iar un altul a strigat “bravo, bai!”.

M-am desprins nauca, cu obrajii arzandu-mi si cu un zambet larg pe fata.

Am facut cativa passi, ametita, iar acolo, in multime, nu departe, am vazut-o pe mama mea zambindu-mi cu caldura.

***

– Sunt mandra de tine, sa stii, a zis ea.

Nu am raspuns.

– Stiu ca nu am fost cea mai buna mama, dar…nu am stiut cum sa fac asta. Poate pentru ca nimeni nu m-a invatat, sau pur si simplu nu am avut ce imi trebuia. Dar asta nu inseamna ca nu-mi pasa de tine. Sau ca nu te iubesc.

Am strans-o in brate, fara sa spun nimic. Apoi ne-am despartiti, cu promisiunea ca vom vorbi mai multe pe seara sau in urmatoarea zi.

– Da, du-te si stai cu colegii tai, a spus. Eu o sa mai fiu aici cateva zile.

Nicio remarca despre Adam. Nu stiam daca e un semn bun sau ma astepta o morala sanatoasa mai tarziu.

– Si eu te iubesc mama, i-am spus si am pornit sa o caut pe Ema.

Au urmat ore intregi de stat pe afara, sa ii asteptam pe colegii din celelalte echipe. Adam s-a intors repede la postul lui, de unde trebuia sa pastreze legatura cu toti, pana isi incheiau misiunile si se intorceau la Colegiu.

Cand si ultima echipa a ajuns, am fost anuntati ca s-a organizat o petrecere pentru noi intr-o sala de antrenament. Am dat buzna acolo cu totii si ne asteptau profesorii, de fapt fostii profesori, cativa colegi mai tineri si mese incarcate cu aperitive delicioase si sucuri racoritoare.

Nici nu realizasem cat imi era de foame, pana cand am inceput sa mananc. Ziua s-a desfasurat parca pe repede inainte, probabil datorita oboselii, dar si a entuziasmului.

Reusisem. Eram unul dintre ei acum. Eram un Vanator.

Nu l-am vazut pe Adam decat tarziu in noapte, cand s-a strecurat in camera mea. M-a imbratisat strans, lipindu-ma de el si m-a sarutat cu pasiune si mai era ceva acolo: siguranta.

Si probabil nu era momentul oportun sa il intrerup, dar aveam intrebari.

– Ce te framanta? zise el simtind ca ma foiesc.

– Tu chiar ai facut asta? am spus razand.

– O, da. Am ca martori zeci de Vanatori si de studenti, care sa confirme. Dar sa stii ca nu a fost un gest impulsiv. Chiar m-am gandit mult cum sa fac relatia noastra publica. Nu sunt neaparat un om al vorbelor, deci…

– Ce s-a schimbat?

El ridica din umeri.

– Vreau sa fiu fericit. Nu am renuntat la razbunarea parintilor mei, dar sunt mai multe moduri de a o face. Sa devin conducator a fost unul din ele. Sa fiu cu tine este altul.

– Cum asa?

– Ei au murit. Eu nu. Ar trebui sa fac asta sa conteze. Sa imi traiesc viata, printre altele. Mathias nu si-a trait-o pe a lui.

– Apropos de asta…

Si uite asa, am reusit sa distrug un moment perfect de romantism. Dar aveau sa mai fie altele. Insa asta…trebuia sa stiu acum. Si unul dintre multele motive pentru care il iubeam pe Adam era ca puteam vorbi cu el despre orice.

– Unul dintre Nosferatu ucisi astazi, a zis ca el l-a omorat pe Mathias.

– Imposibil.

M-am asezat pe pat si Adam a venit langa mine.

– De ce?

– Mathias nu a fost ucis de nicio fiinta magica. Am vazut raportul legistului si intr-un final am vorbit si cu Sasha, mi-a povestit tot.

Facu o pauza.

– Eh, oricum o sa afli maine despre asta, dupa ceremonia de investire ca Vanator, deci nu vad de ce ar strica sa iti spun.

– Ce? am zis nerabdatoare.

– Mathias a lua pastila de siguranta. Este o otrava foarte puternica, imprimata cu magie, astfel incat cel care o inghite sa aiba parte de o moarte rapida si sa nu poate fi trezit ori transformat de Nosferatu. Toti Vanatorii au una la ei cand pleaca in misiuni. Desigur, nimeni nu e obligat sa o ia, insa daca esti prins intr-o situatie fara iesire… ei bine, e de preferat. Mathias le-a poruncit echipelor prinse in ambuscada sa fuga. A fost un ordin direct, pe care nimeni nu l-a putut ignora. A ramas sa se lupte cu toti  acei Nosferatu si la un moment dat, a luat pastila. Vanatorii s-au regrupat, s-au vindecat si s-au intors dupa el, dar era prea tarziu.

– Daca nu ar fi luat-o, ar fi putut fi salvat?

– Greu de spus. Probabil nu. Dar daca el nu ar fi facut acest sacrificiu, am fi avut zeci de morti, printre care si Sasha.

Am suspinat, stergandu-ma la ochi.

– Treaba asta nu o sa se mai intample, o sa ma asigur personal. Am angajat deja mai multi spioni, majoritatea oameni, cu echipamente ultra moderne, care sa ne furnizeze informatii mai aproape de adevar referitor la numarul de Nosferatu prezenti intr-o asezare. In fine, este o serie de masuri pe care o sa le implementez pe rand, dar cat de curand.

– Aveam nevoie de asta.

M-am intins in pat, iar Adam m-a luat in brate. Si cu toata tristetea si incertitudinea care plana deasupra mea, am stiut cumva ca va fi bine.

– Ar trebui sa te muti cu mine, zise el. In apartamentul de la Centru.

– A fost al lui…

– Nu. Este destinat conducatorilor, dar Mathias nu a stat niciodata acolo.

– Da, am spus intr-un tarziu. Da, vreau.

Epilog

Durerea curgea prin mine, punand stapanire pe carnea mea bucata cu bucata, tot mai intensa, pana la momentul in care am crezut ca o sa cedez sub povara ei. Fiecare muschi ma ardea, fiecare incheietura ma injunghia cu puterea a mii de cutite.

Stomacul imi fremata de parca as fi vrut sa vars, iar tot corpul imi tremura, curprins de spasme.

Nu e normal, mi-am spus. De ce se intampla asta?

Si apoi, in gand groaznic, otravitor, mi-a incoltit intr-un cotlon al mintii: daca o sa mor?

Panica a pus stapanire pe mine, o simteam cum imi curge prin vene si imi face inima sa bata repede, prea repede.

Nimeni nu mi-a spus vreodata ca atacurile de panica fac parte din proces. Dar desigur, nu am cunoscut pe nimeni ca mine, exact ca mine.

Atacurile de panica veneau unul dupa altul, fiecare mai puternic.

Cred ca o sa mor.

– Nu o sa mori, mi-a spus o voce, pe care am auzit-o ca venind de foarte departe.

Adam? Tu esti? Unde esti?

Vino si salveaza-ma de mine, scoate-ma din vartejul asta de durere si agonie. Cand o sa se termine? Si totusi…daca o sa mor?

Adam nu a mai raspuns ori poate a zis ceva, dar nu l-am auzit.

Panica s-a domolit intr-un final. Trecusera ore, zile? Cine poate sti?

Durerea ramasese acolo, de parca nu ar fi vrut sa imi ma idea drumul, impletindu-se cu fiinta mea, imprimandu-se in mine. Nu cedase, dar invatasem sa traiesc cu ea, sa o tolerez.

Insa un nou tip de durere ma acapara acum. Maxilarul mi se blocase, nu il mai puteam misca, iar din gatlej imi urca o arsura de nestavilit si o durere atroce, ce reverbera in dinti si gingii.

– E aproape completa, l-am auzit pe Adam, de data asta mult mai aproape.

De fapt, puteam auzi conversatia celor din apartementul vecin, o apa curgand undeva, intr-o chiuveta si ultrasunetele emise de un liliac ce isi cauta drumul spre casa.

Mi-am pus mainile peste urechi. Prea mult zgomot, atat de mult incat ma surzea.

– Concentreaza-te asupra unuia singur, imi sopti Adam. Un singur zgomot.

Bum, bum, bum!

O inima agitata batea alaturi de a mea.

M-am incovoiat, intr-un nou acces de durere sfredelitoare. Ajunsesem in pozitie fetala, cu ochii inchisi, stransa in mine, sub presiunea coplesitoare a durerii.

Dar incet, foarte incet, a inceput sa dispara. Am ramas cu gura uscata si cu un foc in gat, care lupta sa ma inghita. M-am hotarat sa nu il las. Si parca influentat de decizia mea, a cedat, doar putin.

Am simit mana lui Adam, mangaindu-ma si masandu-mi spatele, de sus in jos.

Apoi am deschis ochii si am vazut pentru prima data cu adevarat. Mii de culori dansau in fata mea, mult mai multe decat vazusem vreodata, decat stiam ca exista. Minunandu-ma de ele, mi-am pierdut concentrarea si toate acele sunete pe care le impinsesem cumva in spate au revenit, asurzitoare.

– Cum te simti? intreba Adam.

– Diferit, am reusit sa spun, simtind cuvintele alunecand ciudat din gura mea.

Mi-am pus mana la gura si am sarit din pat, alergand spre oglinda de la baie. Si da, erau acolo, doi colti lungi, pe care nu reuseam sa ii ascund, ci insistau sa se faca vazuti peste buza de jos.

– O sa te obisnuiesti si cu asta. O sa te obisnuiesti cu toate. Doar da-ti timp.

– Cat a durat? Transformarea, am spus constatand ca am rostit ultimul cuvant ciudat, ss-it.

– Aproape o ora.

O ora? Puteam sa jur ca trecusera cel putin trei zile.

– Si acum…ce?

– Acum te hranesti, zise Adam.

Nu imi mai aminteam exact de ce toata viata considerasem sangele ca fiind scarbos. Cand Adam mi-a intins termosul cu pai, nu mi-a mai parut asa. Mai ales ca parea a fi singurul capabil sa imi stinga focul din gat.

– Si apoi? am zis.

– Si apoi incepi sa te acomodezi la noua ta viata de vampir, spuse Adam. Nu te teme, o sa fiu langa tine. Intotdeauna.

 

– Sfarsit –

 

 

castiga o carte